Candidații răspund celor 20 de solicitări făcute de Nicușor Dan pentru a obține susținerea sa în alegerile parlamentare și prezidențiale. Elena Lasconi, candidata USR, a menționat că este de acord cu propunerile primarului.
Lista lui Nicușor Dan
Primarul Capitalei a prezentat joi lista cu solicitări pe care le va face candidaților la alegerile parlamentare și prezidențiale.
În capul listei, Nicușor Dan a pus modificarea legii finanțelor publice locale și a Codului Fiscal, în așa fel încât împărțirea taxelor și impozitelor pe care bucureștenii le plătesc să o facă CGMB, nu Parlamentul, ca în prezent. Spune el că forul legislativ local e mult mai în măsură să direcționeze banii, decât Legislativul național.
În al doilea rând, Nicușor Dan își dorește ca posibilitatea de împrumut a unităților administrativ-teritoriale să fie proporțională cu numărul de locuitori. În acest moment, subliniază Dan, Bucureștiul se poate împrumuta, de exemplu, cât Făgărașul, Reșița ori Alexandria.
Candidații răspund celor 20 de solicitări
Într-o postare pe rețelele sociale, Elena Lasconi transmite că deși îi este greu să fie obiectivă când vine vorba despre Nicușor Dan, căruia „îi datorează prezența în politică”, că a analizat lista și că este de acord cu viziunile lui asupra Bucureștiului.
„Dar, total obiectiv, după ce am analizat împreună cu colegii mei din USR lista celor 20 de propuneri ale lui Nicușor Dan pentru București, spun așa: SUNT PENTRU.
USR a susținut, susține și va susține în continuare proiectele lui Nicușor Dan, viziunea lui de a transforma acest oraș într-o comunitate, într-un loc în care să trăiești confortabil”, transmite Lasconi.
În plus, în urma unui răspuns afirmativ prompt, candidata la prezidențiale propune o discuție mai amplă cu primarul, în care să dezvolte fiecare punct în parte.
Ce mai cere Nicușor Dan
Nicușor Dan își dorește ca toate autorizațiile de construire să fie emise de primarul general, iar toate autorizațiile de urbanism să fie votate de Consiliul General. A reamintit că principala problemă a bucureștenilor, traficul, este generată de dezvoltarea imobiliară haotică și vrea o „coerență” în acest domeniu.
În plus, solicită ca Inspectoratul de Stat în Construcții și prefectul să asigure în mod real controlul legalității în emiterea autorizațiilor și documentațiilor de urbanism.
Mai mult, ar vrea ca organele civile de control în constructii să poată dispune oprirea lucrărilor la monumente și în zone protejate. În momentul de față, această competență revine unui procuror, „numai că procurorul nu se mișcă”, spune Dan. A dat exemplul blocului de la adresa Visarion 8.
Nu în ultimul rând, le cere susținerea noului Plan Urbanistic General, pe care, spune el, îl vor prezenta specialiștii peste câteva luni: „au mijloace științifice de a determina direcția de dezvoltare, cum reglementăm construirea, ar fi bine ca intervenția politică să fie cât mai mică”.
CITEȘTE ȘI: Drumul de mare viteză Bucureşti-Giurgiu: a fost aprobată lansarea licitaţiei pentru studiul de fezabilitate