Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Wednesday , 8 October 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainTransport

Când vor fi impuse restricții de circulație pe șoseaua de centură, între Jilava și Domnești

219
restricții de circulație pe șoseaua de centură
Lucrările pe șoseaua de centură sunt la faza eliberării terenului. Foto Ionel Scrioșteanu

Lucrările pentru lărgirea la patru benzi a centurii Bucureștiului, între Jilava și Domnești, au reînceput în ianuarie. Șantierul este în faza eliberării terenului. Din mai, vor fi impuse și restricții de circulație pe șoseaua de centură.

Pe sectorul de drum între A1 și DN5, pe o distanță de 15 kilometri, sunt în curs de realizare activitățile de semnalizare rutieră provizorie pentru delimitarea șantierului. Demolările pe culoarul de expropriere sunt gata în proporție de 75%.

„Au fost executate lucrările de defrișare a copacilor, între km 40 – 54 și se află în curs de transfer proprietate de la Ocolul Silvic către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și a pădurii dintre km 43 – 44.

Au început lucrările de decapare a stratului vegetal și sunt în curs de execuție lucrările de relocare a rețelelor de utilități publice în mai multe puncte ale șantierului, aceasta fiind activitatea principală din prima perioadă a șantierului”, a menționat Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.

CITEȘTE ȘI: Lărgirea centurii Capitalei. Bilanțul lucrărilor efectuate între Jilava și Domnești

Când vor fi impuse restricții de circulație pe șoseaua de centură

Deocamdată lucrările se fac fără afectarea traficului rutier. Dar, din luna mai, vor fi introduse restricții de circulație pe șoseaua de centură, pentru continuarea lucrărilor de lărgire a drumului.

„Îmi doresc ca restricțiile pe zona de sud a Centurii București să fie cât mai puține, ținând cont că este singura alternativă reală, în momentul acesta, de legătură între cele două autostrăzi, București – Pitești și București – Constanța.

Odată cu finalizarea lotului 3 pe Zona de Sud (al Autostrăzii de Centură a Capitalei – A0, care va trebui să fie finaliat în luna aprilie – n.r.), varianta de tranzit va fi asigurată de autostradă.

Iar atunci am putea să luăm în considerare un număr mai mare de restricții pentru realizarea acestor lucrări de modernizare a Centurii Bucureștiului”, a declarat Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), pentru Gândul.

Proiectul de modernizare a lucrării executate pe 15 km de antreprenorul italian Rizzani prevede intersecții pe trei niveluri de circulație. Modernizarea Zonei de Sud ar trebui să fie gata până la finalul anului 2026.

CITEȘTE ȘI: Au început lucrările pentru lărgirea la 4 benzi a Prelungirii Ghencea. Când se vor termina


Autor

scris de

Redacția Buletin de București

Buletin de București există din vara anului 2019.

pe același subiect

EDITORIAL | Bucureștiul nu are bani de găleți
ArticoleEditorialMainMediu

EDITORIAL | Bucureștiul nu are bani de găleți

Ploaia e, la București, un fel de oglindă. Indiferent de cum bate...

Zile libere pentru părinți în caz de vreme nefavorabilă. Care sunt condițiile. FOTO: Inquam Photos/ Octav Ganea
ArticoleȘtiri

Zile libere pentru părinți în caz de vreme nefavorabilă. Care sunt condițiile

Bucureștiul este sub cod roșu de precipitații abundente, până la ora 15:00....

Cât a plouat în București în ultimele 24 de ore. Inquam Photos / Tudor Pana
ArticoleMediuȘtiri

Cât a plouat în Capitală în ultimele 24 de ore. Cea mai mare cantitate, la Filaret, de peste 50 l/mp

Datele oficiale obținute de Buletin de București arată cât a plouat în...