Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Tuesday , 9 June 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleSănătateȘtiri

Campanie nouă, de donare de sânge, la Primăria Capitalei. Unde se fac înscrieri

74
Campanie nouă, de donare de sânge, la primăria Capitalei. Unde se fac înscrieri. FOTO: Lucian Judele/ Facebook
Campanie nouă, de donare de sânge, la primăria Capitalei. Unde se fac înscrieri. FOTO: Lucian Judele/ Facebook

Primăria Capitalei organizează o nouă donare de sânge, în colaborare cu Centrul de Transfuzie Sanguină București. Evenimentul are loc pe data de 4 iunie 2026.

Acțiunea se va desfășura între orele 08:30 și 12:00, la sediul Primăriei Municipiului București.

Persoanele care doresc să doneze sânge se pot înscrie pe pagina: doneaza-sange.pmb.ro/04-06-2026.

CITEȘTE ȘI: Testări gratuite pentru consumul de alcool, în Capitală. Unde sunt amplasate centrele

Condiții pentru donare de sânge

Donatorii trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

  • vârsta între 18 și 60 ani;
  • greutate mai mare de 50 kg;
  • puls regulat: 60-100 bătăi/minut și tensiune arterială sistolică între 100 și 180 mmHg;
  • să nu fi suferit în ultimele șase luni intervenții chirurgicale;
  • în cazul femeilor, să nu fie însărcinate, în perioada de lăuzie, în perioada menstruală;
  • să nu aibă un istoric medical de: hepatită (de orice tip), TBC, sifilis, malarie, epilepsie și alte boli neurologice, boli psihice, bruceloză, ulcer, diabet zaharat, boli de inimă, boli de piele: psoriazis, vitiligo, miopie forte peste 6 dioptrii, cancer.

Ce beneficii au cei care aleg să doneze

Cei care aleg să ia parte la campania de donare de sânge au anumite beneficii. Cetățenii au posibilitatea de a monitoriza gratuit sănătatea. La fiecare donare, se verifică tensiunea, glicemia, bolile infecțioase (HIV, hepatite etc.). Pa lângă asta, administrația publică oferă și următoarele avantaje:

  • o zi liberă pentru serviciu;
  • reducere de 50% la abonamentul de metrou și STB;
  • un card valoric de 280 de lei.

CITEȘTE ȘI: Desființarea a 10 instituții din cadrul Primăriei Capitalei se amână cu 15 zile. Care este motivul

Recomandări înainte și după donare

Donatorii trebuie să urmeze câteva reguli.

1. Înainte de donare: Mănâncă un mic dejun ușor (fără grăsimi) și hidratează-te bine (apă, ceai). Evită fumatul și consumul de alcool cu cel puțin 12 ore înainte.

2. În timpul donării: Rămâi relaxat și comunică deschis cu personalul medical.

3. După donare: Stai așezat, 15-30 de minute în sala de așteptare pentru a evita stările de amețeală. În restul zilei, evită efortul fizic intens și continuă să consumi multe lichide.

CITEȘTE ȘI: Concerte, ateliere și picnic comunitar, la Bazar de Cotroceni. Ediția a X-a are loc în weekendul 6-7 iunie

    Autor