Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local
Monday , 29 April 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Acasă Buletin de candidat

Buletin de candidat

Cine sunt cei care vor candida anul acesta pentru primăriile de sector și primăria municipiului? Noi am trimis fiecărui candidat o serie de întrebări ca să aflăm cine sunt, de ce îți cer votul și ce au de gând să facă în timpul mandatului.

Apel către candidați: Buletinele la control!

Suntem curioși să aflăm de la fiecare candidat următoarele:

  • Care vor fi principalele dumneavoastră obiective ca Primar?
  • Care este ocupația dumneavoastră actuală?
  • Ați fost vreodată parte a altui partid politic decât cel actual?
  • Cât apreciați că ar însuma (aproximativ) averea dumneavoastră expirmată în lei?
  • Care este ultima carte pe care ați citit-o?
  • Care este locul preferat din București (din sectorul unde candidați)?

Lansăm pe această cale candidaților invitația de a răspunde pe scurt la întrebările de mai sus printr-un email la adresa bucuresti@buletin.de.

Vom actualiza informațiile de mai jos pe măsură ce primim răspunsurile candidaților la întrebări. Între timp, selectează un candidat și află mai multe informații.

Primăria Capitalei

Sectorul 1

Candidații la funcția de primar Sector 1 care au răspuns invitației noastre pentru interviu

Care este ocupația dumneavoastră actuală?

Sunt europarlamentar din partea Alianței USR PLUS din iunie anul trecut. Am renunțat la postul meu de director pentru dezvoltare la compania franceză Egis pentru că devenise prea complicat să fiu pe marile șantiere din Europa și în același timp să duc o luptă politică în România. Am ales lupta politică.

Ce activitate politică ați avut în trecut?

Am fost întotdeauna activă pe partea civică, am făcut voluntariat în studenție, am trimis scrisori pentru a susține intrarea României în NATO, am participat la Asociația Salvați Bucureștiul. De aici a început lupta politică și decizia de a candida la postul de primar al Sectorului 1. O noapte am fost declarată învingător, apoi Primăria a căzut în mâinile PSD. 3 ani am fost consilier local al Sectorului 1 fără să am mijloace de a adopta decizii, de a duce la capăt proiecte, dar am putut denunța o serie de nereguli. De un an, cum am spus, sunt europarlamentar.

Ați fost vreodată parte a altui partid politic decât cel actual?

Nu, nu am fost membru în nici un alt partid. Sunt membru fondator al partidului Uniunea Salvați Bucureștiul, care s-a extins în vara 2016 la nivel național și a devenit USR, iar acum USR PLUS.

Identificați 5 probleme majore ale Bucureștiului actual. (ale localității unde candidați)

Voi enumera problemele majore pe care le percep în Sectorul 1, precizând că Primăria Sectorului 1 are competențe limitate și nu poate găsi singură soluții: cel mai mare număr de clădiri cu risc seismic ridicat din București, sistemul de încălzire și apă caldă centralizat, suprasolicitarea arterelor longitudinale prin care tranzitează o mare parte din traficul bucureștean, starea spitalelor din administrația Primăriei S1, folosirea gropii de la Chiajna pentru depozitarea gunoiului din Sectorul 1. 

Identificați 5 aspecte pozitive ale Capitalei. (ale localității unde candidați)

Oamenii. Au energie, sunt întreprinzători. Din păcate, nu au fost sprijiniți de puterile publice până acum și au preferat fiecare să se descurce doar individual. Apoi, cadrul natural. Bucureștiul se numără printre puținele capitale care mai au spații naturale, în Sectorul 1: Pădurea Băneasa, salba de lacuri din nord, pe care insist să le protejăm și să le punem în valoare. Nu putem uita nici renumele de “Micul Paris” și patrimoniul arhitectural, bineînțeles ar trebui să-l apăram și să-l renovăm. Aș adăuga bugetul care se află în topul celor mai mari bugete locale și prezența mare de firme cu rezultate.

Prezentati, pe scurt, principalele 5 proiecte pentru Bucuresti (ale localitatii unde candidati)?

Îmi doresc în primul rând un Sector 1 mai verde și mai sănătos. Vreau să profităm de impulsul pe care îl va da Pactul verde european pentru a face investiții pentru un oraș mai puțin poluat, cu consum mai mic de energie, cu spații verzi mai extinse, cu un urbanism bine reglementat. Îmi doresc un oraș mai sigur, în privința riscului seismic sau riscurilor sanitare, sigur din punct de vedere al circulației rutiere. Dacă trebuie să enumăr 5 proiecte m-aș opri la: un spital nou, nu o machetă de hârtie cum ne prezintă primarul actual, școli renovate și sigure, străzi asfaltate și parcări, amenajarea lacurilor din nordul sectorului cu piste de biciclete și zone de recreere, și nu în ultimul rand, digitalizarea serviciilor administrative. Îmi propun să lansez un program susținut de investiții, care cuprinde toate proiectele votate de Consiliul Local și nerealizate.

Care este cel mai de preț lucru al dumneavoastră?

Nu sunt diferită de persoanele de vârsta mea: cel mai de preț este familia mea, mai ales copiii noștri, care sunt încă fragili, dar care sper să devină niște adulți verticali, curajoși și fericiți.

Cât apreciați că ar însuma (aproximativ) averea dumneavoastră exprimată în lei?

Vă invit să vă uitați pe declarația mea de avere, este publică.

Care este hobby-ul dumneavoastră?

La ora actuală, singurul hobby de care am timp este udarea ierbii din curtea noastră. Am nevoie să văd câțiva metri pătrați de iarbă verde în fiecare dimineața. Cred că îmi hrănesc sufletul din această culoare. Îmi place mai puțin când iarba a ars și nu mai este acel verde strălucitor.

Care este scriitorul preferat al dumneavoastră?

Nu știu dacă pot să spun că am un scriitor preferat. Am citit Marin Preda cu mare plăcere. M-am bucurat și de cărțile altor scriitori români, Panait Istrati, de exemplu. Când am aflat de moarte lui, am recitit Paul Goma. Îmi place mult un autor care nu e foarte cunoscut, Virgil Gheorghiu. Recent, am recitit Amin Maalouf, un scriitor libanez.

Ce fel de muzică preferați?

În casă sunt mulți adolescenți care pun muzici diferite, contemporane, mai mult pop, și discută despre ele… Evident, sunt mai sensibilă la muzica din adolescența mea și anii 90’. De exemplu, din România, Vama Veche. Trebuie să recunosc că sunt momente când îmi place muzica naturii sau muzica clasică. 

Care este filmul dumneavoastră preferat? Dar serial?

„Gladiatorul” de Ridley Scott.
Nu am timp de seriale. M-am uitat în vacanța de Anul Nou la „Chernobyl”.

Care este ultima carte pe care ați citit-o?

„Gherla” de Paul Goma. Acum încerc să termin „Prințul” de Machiavelli.

Care este locul preferat din București?

Parcul Kiseleff. Este aproape de casă și este frumos și răcoare. Copiii pot să se ducă pe bicicletă. E loc pentru toată lumea.

Cu ce vă deplasați în București? Aveți bicicletă?

Da, am o bicicletă. O foloseam mai des în 2016. Acum am multe întâlniri formale ca europarlamentar român și ținuta nu e întotdeauna compatibilă cu bicicleta. Dar în calitate de primar, îmi propun să mă duc mai mult cu bicicleta de acasă la primărie și în cartierele Sectorului 1.

Ce lipsește școlilor din București?

În primul rând, trebuie toate consolidate și renovate. Este absolut imperativ. În plus, le lipsesc bazele sportive. Altora le lipsește spațiul. Elevii învață în 3 ture: este un coșmar pentru părinți și pentru copii. Eu îmi doresc ca toate creșele, grădinițele, școlile să fie deschise de la 8h00 la 18h00 pentru toți copiii într-un singur schimb și cu activități conexe. Știu că elevilor le-ar face mai mare plăcere să învețe în licee moderne și frumoase, cum sunt cele din telefilmele americane, și noi putem să le oferim asta. Nu e un preț prea mare de plătit ca ei să se simtă bine acasă, în țară și mai târziu să construiască aici, acasă, un viitor mai frumos.

Cum veți asigura dezbaterile publice pe bugete?

Am fost consilier local în Comisia de buget și m-am lovit de la început de lipsa de lizibilitate a bugetului local. Din acest motiv am publicat un document „Bugetul local al Sectorului 1 pe înțelesul tuturor”. Ca să putem dezbate cu asociațiile de cartiere și cetățenii interesați trebuie să avem un mod de comunicare al bugetului local simplificat și centrat pe proiecte. Trebuie să lăsăm de altfel tot mai mult loc unui buget de tip participativ.alegericlotilde armandElectorallocale2020sector 1

Care este ocupația dumneavoastră actuală?

Arhitect, tată a trei copii, sătul de muncă și dornic de grabnică imbogațire

Ce activitate politică ați avut în trecut?

Am fost chior dar m-am lecuit. Minune!

Ați fost vreodată parte a altui partid politic decât cel actual?

Care partid? Noi suntem o comunitate online, “cult”, Martorii lui Tubel, o democrație în pixeli și biți, care râde ca să nu plangă.

Identificați 5 problema majore ale Bucureștiului actual. (ale localității unde candidați)

a. N-am bani oricât aș munci, și ca mine sunt mulți.
b. punem prea multe panseluțe dar nu dăm drumul la iarbă
c. Spitalul veterinar regional “Colț Alb”, pentru câini, pisici și alte nevertebrate și șobolani din politica romanească. Va avea și sectie specială unde îngrijim “câinii surzi pentru votanții chiori”. Că de aceea am ajuns unde am ajuns.
d. Reintegrarea persoanelor vârstince în activitate. Vom înlocui camerele de supraveghere din cartier care și așa nu funcționează cum trebuie cu pensionari de înaltă calificare în panda. Proiectul “Ochiul și Timpanul” și pentru ei venim cu dulăii surzi de la secția mai sus amintită.
e. Cotropirea Piperei. Să spargem granița injustă care ține bucureștenii din Pipera pe rovigneta și banii lor departe de noi, ăștia mai amărâți din sectorul 1. SĂ VINĂ BANII!

Identificați 5 aspecte pozitive ale Capitalei. (ale localității unde candidați)

Eu, eu, eu, eu și Eu. Adică Tudor, Costea, Helmut, Schinagel, Tubel

Prezentați, pe scurt, pe scurt, principalele 5 proiecte pentru București. (ale localității unde candidați)

– Să mă imbogățesc! Doresc să ajung primar, să aflu Secretul Imbogățirii Grabnice să mă îmbogățesc și după aceea să ofer taina și cetățenilor din Sectorul 1, dac-o mai rămâne ceva.
– Să legalizez marijuana în Sectorul 1! Consumul de canabis în scop recreativ este o sursă de venit importantă pentru din ce în ce mai multe țări care legalizează consumul. îmi doresc să transform Sectorul 1 într-un Amsterdam carpato-danubiano-pontic.
– Să transform Sectorul 1 în port, întocmai ca Amsterdamul, având în vedere inundațiile din ce în ce mai frecvente urmare a managementului dezastruos al administrațiilor de până acum.
– Să fac Catedrala Mântuirii Sectorului 1, lăcaș de cult pentru persoana subsemnatului.
– Să ctitoresc primul Spital Regional Veterinar unde să fie ingrijiți prietenii necuvantători și alte nevertebrate locale, cu mandat și imunitate.

Care este cel mai de preț lucru al dumneavoastră?

Nevoia. Pentru că “N-am, dar vreau!”

Cât apreciați că ar însuma (aproximativ) averea dumneavoastră exprimată în lei?

Acum, sau după ce voi fi ales? O pereche de șlapi și ce mi-au mai dat ai mei. Mă calific ca neofit perfect.

Care este hobby-ul dumneavoastră?

Banii

Care este scriitorul preferat al dumneavoastră?

Caragiale

Ce fel de muzică preferați?

Foșnetul bancnotelor

Care este filmul dumneavoastră preferat? Dar serial?

Other people`s money

Care este ultima carte pe care ați citit-o?

Instrucțiunile de la biroul electoral. Ghidul Candidatului

Care este locul preferat din București (din localitatea unde candidați)? De ce?

Primaria de sector. Deoarece acolo se întampla lucruri magice. Este locul de unde a început întreaga poveste

Cu ce vă deplasați în București? Aveți bicicletă?

Sunt sarac, am o trotinetă și mă bat cu trei copii pe ea.

Ce lipsește școlilor din București?

Școala vieții

Cum veți asigura dezbaterile publice pe bugete? 

La fel de transparent ca și până acum.

Sectorul 2

Candidații la funcția de primar Sector 2 care au răspuns invitației noastre pentru interviu

primit de redacție pe 18 august

Care este ocupația dumneavoastră actuală?

Sunt antreprenor, conduc o firmă de IT.

Ce activitate politică ați avut în trecut?

Am fost secretar de stat în guvernul tehnocrat, la ministerul fondurilor europene, în perioada iulie 2016-decembrie 2016. Ulterior, am ajutat voluntar departamentul de politici publice al USR din Parlamentul României, am coordonat activitatea Comisiei de Tăiat Hârtii 2, de unde am susținut simplificarea și digitalizarea, cu precădere semnătura electronică și identitatea electronică. Am fost printre voluntarii Fără Penali în Funcții Publice, unde am strâns peste 4000 de semnături. Din septembrie 2018, sunt președintele filialei USR Sector 2, filială care a obținut rezultate foarte bune atât la alegerile europarlamentare (40%) cât și la prezidențiale (25%).

Ați fost vreodată parte a altui partid politic decât cel actual?

Nu, USR este singurul partid politic în care am activat.

Identificați 5 problema majore ale Bucureștiului actual. (ale localității unde candidați)

Cea mai mare problemă în sectorul 2 este mizeria, cu siguranță. Asta este o problemă care nu caracterizează restul Bucureștiului, ca celelalte probleme: prea multe mașini fără loc de parcare, prea puține spații verzi, prea mult timp petrecut în trafic. Adițional, o problemă vitală în București care nu ține de primăria sectorului este termoficarea – lipsa apei calde.

Identificați 5 aspecte pozitive ale Capitalei. (ale localității unde candidați)

  • Capitala are un PIB pe cap de locuitor comparabil cu Madrid și Berlin. 
  • Bucureștenii sunt în general cosmopoliți, sofisticați – cu mult înaintea administrației publice locale. 
  • Bucureștiul este un oraș viu, plin de viață, și cu un sector economic prosper, (în ciuda administrației publice falimentare)
  • Bucureștenii sunt printre cetățenii României cei mai implicați civic și au reușit de multe ori să dea tonul pentru a opri abuzuri ale guvernanților: OUG 13, Fără Penali, 10 august.
  • Este orașul copilăriei mele, orașul în care am crescut și am trăit practic întreaga mea viață, unde am făcut școala, liceul și facultatea, unde am muncit practic toată viața mea, unde m-am căsătorit și am crescut fetițele.

Prezentați, pe scurt, pe scurt, principalele 5 proiecte pentru București. (ale localității unde candidați)

  • Parc de afaceri/inovare în locul atelierelor STB. Relocarea atelierelor de reparații și construirea unui parc pentru inovare, pentru startupuri. Un astfel de proiect se va face în urma unui concurs internațional de urbanism, și ar promova funcțiuni necesare atât înființării de afaceri din industrii creative, cât și spații de petrecere a timpului liber.
  • Parcul Gării Obor – mutarea în subteran a liniilor de cale ferată de lângă Gara Obor și construirea deasupra a unui parc, parc indispensabil într-o zonă care va crește foarte mult, dar care are prea puțin spațiu verde
  • Gară pentru transport feroviar urban la Petricani – astfel încât Bucureștenii să poată ajunge în Pipera cu trenul de la Gara de Nord și / sau de la Gara Obor.
  • APET –  platformă IT pentru transparentizarea tuturor tranzacțiilor primăriei (chiar și cele care nu sunt obligate prin lege să fie declarate în SICAP), platformă care ar permite de asemenea alocarea transparentă a resurselor pe care le gestionează primăria sectorului 2: locuri de parcare, terenuri de sport, spații pentru întâlniri șamd
  • Pistă de biciclete de la Moara lui Assan până la Fabrica de Glucoză

Care este cel mai de preț lucru al dumneavoastră?

Familia

Cât apreciați că ar însuma (aproximativ) averea dumneavoastră exprimată în lei?

1,5 milioane de lei (împreună cu soția)

Care este hobby-ul dumneavoastră?

Filmele SF.

Care este scriitorul preferat al dumneavoastră?

Nicholas Nassim Taleb.

Ce fel de muzică preferați?

Rock.

Care este filmul dumneavoastră preferat? Dar serial?

Pulp Fiction. The Wire.

Care este ultima carte pe care ați citit-o? 

Sapiens (citită pentru mine) / Cronicile din Narnia: Leul Vrăjitoarea și Dulapul (citită pentru fetițele mele). Cea din urmă este, cronologic, cea mai recentă.

Care este locul preferat din București (din localitatea unde candidați)? De ce?

Parcul Circului, pentru că sta relaxat cu soția în timp ce fetițele  mele se joacă.

Cu ce vă deplasați în București? Aveți bicicletă?

Mașină (pentru a duce fetițele la grădiniță) /trotinetă electrică în rest

Ce lipsește școlilor din București?

After school, salarii mai bune pentru profesori și asigurarea necesarului de funcționare

Cum veți asigura dezbaterile publice pe bugete? 

Voi avea Proiectul de buget pregătit și prezentat cu suficient timp înainte (minim 2 săptămâni înainte de dezbatere). Voi prezenta principalele priorități și voi implementa o platformă de buget participativ, cum a fost adoptat la alte primării, în care locuitorii Sectorului 2 vor putea să își exprime, prin vot, opțiunea pentru prioritizarea problemelor/proiectelor din Sectorul nostru, așa cum le-am gândit prin programul cu care am venit în fața alegătorilor. Dar va exista și o alocare financiară pentru proiecte inițiate chiar de comunitate – în primul an, acest exercițiu va fi unul experimental, iar selecția proiectului se va face tot prin votul cetățenilor în platforma despre care aminteam.

primit de redacție pe 17 august

Care este ocupația dumneavoastră actuală?

– De patru ani, sunt viceprimarul sectorului 2. 

Ce activitate politică ați avut în trecut?

– Ȋn 1991, inspirat de personalitatea seniorului Coposu și de valorile patidului, m-am ȋnscris ȋn PNȚCD. Ȋn 2001, dezamgăit de haosul și de modul ȋn care formațiunea era condusă, am demisionat.

În 2004, m-am înscris în PNL, unde ȋn 2010, am fost ales președinte al filialei din Sectorul 2. În aprilie 2012, a fost ales alt președinte de sector, iar în 15 iunie 2012 am fost exclus din PNL.

În septembrie 2012, m-am înscris în Forța Civică, iar la Congresul Extraordinar al Forței Civice din 7 septembrie 2012 am fost ales vicepreședinte al partidului. În decembrie 2012, am fost ales, pentru prima dată, deputat în colegiul nr. 8 din București. Am fost, apoi, ales secretar al grupului parlamentar al PDL din Camera Deputaților, din partea foștilor colegi de alianță. În aprilie 2013 am devenit președintele Forței Civice București.

Ȋn 2014, după cum știți, FC a fuzionat prin absorbție cu PD-L, apoi cu PNL. Astfel, am ajuns ȋnapoi ȋn PNL. 

În iunie 2016 am candidat la funcția de primar pentru Primaria Sectorului 2 din partea PNL, am ieșit pe locul 2 și am fost ales viceprimar de către Consiliul Local Sector 2 București.

Ȋn august 2020, în urma deciziei PNL, de a nu mă susține pentru funcția de Primar al sectorului 2, am hotărât să candidez din partea PSD.

Ați fost vreodată parte a unui alt partid politic decât cel actual?

– Da

Identificați 5 probleme majore ale Bucureștiului. 

Centura Capitalei, infrastructura feroviară, care ar trebui scoasă în afara orașului, infrastructura sportivă, inclusiv stadionul Dinamo, proiectul meu de suflet, extinderea metroului în toate cartierele capitalei și o problemă apărută recent, dar care ne va afecta pe o perioadă foarte lungă este cea generată de pandemie, și anume, destabilizarea industriei ospitalității, care generează venituri importante la bugetul local și general. 

Identificați 5 aspecte pozitive ale capitalei.

  • Rețeaua de parcuri, forța de muncă educată și calificată, spitale bine dotate, prezența multor companii, atât românești, cât și multinaționale, ceea ce ȋnseamnă locuri de muncă, activitatea culturală și de divertisment (bineȋnțeles că mă refer aici la perioada de dinainte de pandemie).

Prezentați, pe scurt, principalele 5 proiecte pentru București.

  • Aici am să mă rezum la a vorbi despre proiectele mele pentru Sectorul 2, acolo unde și candidez. Prioritățile ar fi: dotarea și modernizarea tuturor unităților de învățământ, proiectul privind eficiența energetică (montarea centralelor de apartament sau a centralelor pentru cvartaluri de blocuri), împreună cu reabilitarea termică a blocurilor și a lifturilor, dezvoltarea celui mai mare parc din București în sectorul 2, în zona Saulea, proiectul privind modernizarea infrastructurii din zona Pipera, prin donarea, de către proprietarii din zonă, a terenurilor către Primăria sectorului 2 și a modernizării stației de metrou Pipera, preluarea Spitalului Sfântul Pantelimon, din administrarea PMB, către Primăria sectorului 2. 

Care este cel mai de preț lucru al dumneavoastră?

– Familia, așa cum cred că este pentru fiecare dintre noi, împreună cu credința în Dumnezeu.

Cât apreciați că ar însuma (aproximativ) averea dumneavoastră, exprimată în lei?

– Declarația mea de avere este publică, oricine are acces la ea. 

Care este hobby-ul dumneavoastră?

– Ȋmi place să călătoresc, să descopăr locuri, oameni și culturi noi. Iar de când m-am implicat ȋn politică, recunosc că sunt interesat și de partea administrativă a localităților ȋn care ajung. Cred că mai simplu decât să inventăm apa caldă, atunci când vine vorba de administrația publică, este să ne inspirăm din bunele practici ale altor țări, care reușesc să facă performanță ȋn anumite domenii. 

Care este scriitorul preferat al dumneavoastră?

Nu este un scriitor, este poeta Liliana Popescu, mama mea.

Ce fel de muzică preferați?

În general, prefer muzica cu care am crescut, cea a anilor 80-90.

Care este filmul dumneavoastră preferat? Dar serial?

Star Trek, care poate fi integrat și la film și la serial.

Care este ultima carte pe care ați citit-o? 

Cartea de poezii a mamei mele- Primăvara acestei clipe.

Care este locul preferat din București? De ce?

– Zona Grădina Icoanei, unde am copilărit. Duminicile, bunicii mă duceau la Biserica Icoanei, ctitorită de stămoșii mei, familia Băbeanu. 

Cu ce vă deplasați în București? Aveți bicicletă?

– Am bicicletă, ies cu ea în parc, cu copiii mei, în weekend, când ne permite vremea. În timpul săptămânii merg cel mai mult cu mașina. Am tot felul de întâlniri care presupun o anumită ținută, e greu să alerg cu bicicleta între ele, știți cum e, mai transpiri, te mai prinde ploaia. Când am întâlniri cu oameni din sector sau verific anumite lucrări și sunt aproape de Primărie uneori merg pe jos. Mai fac și mișcare, mai văd și diverse detalii prin jur, cum arată trotuarele, unde este gunoi pe jos etc. 

Ce lipsește școlilor din București? 

– Aș spune că tehnologia de ultimă generație, laboratoare de informatică moderne, dotate cu laptopuri performante și softuri de studiu. Nu este o situație general valabilă, ȋnsă o regăsim ȋn majoritatea școlilor și liceelor. În sectorul 2 însă suntem pionieri în ceea ce privește reabilitarea/modernizarea/dotarea școlilor. 15 unități de învățământ au fost reabilitate de la 0, alte 22 sunt acum în reabilitare, iar până în 2022 toate unitățile de învățământ din sectorul 2 vor fi reabilitate. 

Cum veți asigura dezbaterile publice pe bugete?

– Așa cum am făcut-o și în ultimii patru ani, ca viceprimar. La inițiativa mea, toate ședințele de consiliu local sunt urcate pe Youtube, documentele Primăriei, inclusiv bugetele, sunt pe site. Transparența a fost și va rămâne una dintre prioritățile mele.

Sectorul 3

Candidații la funcția de primar Sector 3 care au răspuns invitației noastre pentru interviu

Care este ocupația dumneavoastră actuală?

Sunt de profesie economist, doctor in economie, specializarea management si in prezent sunt presedintele unei fundatii care activeaza in domeniul socio-cultural. Ocupatia curenta este de manager de proiect, coordonand implementarea mai multor proiecte finantate din fonduri europene nerambursabile.

Va invit sa vizitati site-ul www.mihaela-mostavi.ro.

Ați fost vreodată parte a altui partid politic decât cel actual?

Am fost membra a PD/PDL/PNL (datorita parcursului partidului) in cadrul caruia am detinut functii de conducere in organizatii constituite la nivel de sector/Bucuresti/judetul Ilfov si national. Am detinut functii de demnitate publica (subsecretar de stat si presedinte cu rang de secretar de stat in agentii si autoritati ale aparatului administratiei publice centrale), am lucrat la elaborarea a doua programe de guvernare si am generat si implementat politici publice in domeniul social. Incepand cu anul 2015 nu am mai desfasurat activitate politica, focusandu-ma pe activitatea profesionala.

Cât apreciați că ar însuma (aproximativ) averea dumneavoastră expirmată în lei?

1,5 milioane de lei

Care este ultima carte pe care ați citit-o?

Michelle Obama, Povestea mea.

Care este locul preferat din București (din sectorul unde candidați)?

Parcul Alexandru Ioan Cuza, cunoscut si ca Parcul Titan sau Parcul IOR.

Care vor fi principalele dumneavoastră obiective ca Primar?

mpreuna cu echipa de consilieri vom lucra la ELABORAREA si IMPLEMENTAREA UNEI STRATEGII COERENTE DE DEZVOLTARE GLOBALA A SECTORULUI 3, insotita de un plan de actiuni detaliat, care sa includa obligatoriu resurse, termene de realizare si sursa finantarii necesare fiecarui demers si care sa vizeze urmatoarele paliere:

1.               EDUCATIE

–                  Facilitarea accesului persoanelor neinstruite la programe de tip “a doua sansa”;

–                  Implementarea programului de acordare a burselor școlare;

–                  Asigurarea infrastructurii pentru invatamantul digital si a invatamantului hybrid;

–                  Facilitarea dobandirii cunostintelor digitale pentru toate categoriile de persoane interesate;

–                  Stimularea participarii la invatamantul scolar a copiilor proveniti din familii defavorizate;

–                  Infiintarea de centre after – school in scoli in raport cu nevoile inregistrate;

–                  Programe de tip Educatie prin igiena/ Educatie pentru sanatate si Școala incluzivă;

–                  Sprijinirea functionalitatii si a dezvoltarii sistemului de invatamant prin optimizarea relatiei intre Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti Sector 3, Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti si Ministrul Educatiei si Cercetarii.

2.               LOCUIRE

–                  Sprijinirea reabilitarii si modernizarii caldirilor rezidentiale vechi si aflate in stadiu avansat de degradare;

–                  Sprijinirea dezvoltarii imobiliare pe criterii de oportunitate si sustenabilitate.

3.               OCUPARE

•                  Ateliere de descoperire antreprenoriala;

•                  Incurajarea si sustinerea dezvoltarii de IMM-uri pentru a crea locuri de munca bine platite care sa asigure rezidenta confortabila a oamenilor in sectorul 3;

•                  Facilitarea dezvoltarii de parcuri industriale si HUB-uri ale INOVARII, in cladiri de birouri clasa A (Green building), care sa valorifice tehnologiile competitive si industriile creative si sa beneficiaze de avantajul talentelor existente in sector;

  • Valorificarea avantajului competitive al sectorului

4.               PROTECTIE SOCIALA:

•                  Reducerea disparităţilor între copiii în risc de săracie și/sau excluziune socială și ceilalți copii;

•                  Servicii sociale specializate la standarde de calitate pentru copii defavorizati, persoane vârstnice si persoane cu dizabilități

•                  Sprijin pentru insertia sociala acordat persoanelor defavorizate sau celor care apartin grupurilor vulnerabile.

5.               CULTURAL – TOURISTIC;

–                  Dezvoltarea infrastructurii necesare nasterii si dezvoltarii actului artistic si facilitarea accesului publicului la acte culturale de calitate.

–                  Construirea, dotarea si punerea in functiune a unui complex cultural multifunctional, atat de necesar la nivelul Bucurestiului, nu numai la nivelul sectorului;

–                  Valorizarea patrimoniului cultural de care dispune Sectorul 3 in context turistic.

6.               MEDIU: MASURI PRIETENOASE CU MEDIUL

·     PRIORITATE ZERO – introducerea de tehnologii nepoluante de gestionare a deseurilor – colectare selectiva, reciclare si depozitare;

·     Promovarea eficienței energetice și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră

·     Cresterea eficienței energetice in cladirile rezidentiale;

·     Cresterea eficienței energetice în clădirile publice

·     Crearea, imbunatatatirea, regenerarea spatiilor si infrastructurii verzi in zonele urbane

·     Dezvoltarea mobilitatii si a infrastructurii urbane.

·     Protecţia mediului prin conservarea biodiversităţii, asigurarea calităţii aerului şi decontaminarea siturilor poluate;

·     Promovarea adaptării la schimbările climatice, prevenirea şi gestionarea riscurilor.

  1. BUNA GUVERNANȚĂ PRIN SPECIALIZARE INTELIGENTĂ

·     Realizarea digitalizării serviciilor publice (intervenții de tip smart-city pentru siguranța publică, servicii și utilități publice, monitorizare energie, mediu, rețele de trafic, iluminat public, sisteme GIS, etc.) inclusiv securitate cibernetica, interoperabilitate;

·     Fructificarea avantajelor digitalizării, în beneficiul cetățenilor si al companiilor;

·     Susținerea ONG-urilor cu proiecte valoroase pentru comunitate;

·     Transparenta in administratia  publica.

SUSTIN:

  • Zona metropolitana a Bucurestiului;
  • Elaborarea si implementarea in colaborare cu celalate primarii ale Bucurestiului a unui master plan economic cu impact regional.

Sectorul 4

Candidații la funcția de primar Sector 4 care au răspuns invitației noastre pentru interviu

Care este ocupația dumneavoastră actuală?

Consilier local in cadrul Consiliului Local sector 4!

Ce activitate politică ați avut în trecut?

Presedinte PC sector3, Copresedinte USL in 2012,Vicepresedinte PPUSL!

Ați fost vreodată parte a altui partid politic decât cel actual?

Da am amintit mai sus!

Identificați 5 problema majore ale Bucureștiului actual. (ale localității unde candidați)

a.Lipsa transparentei cheltuielilor banului public
b.Cele mai mici burse din Bucuresti
c.Nu s au construit locuinte tip ANL pentru tineri
d.Salubrizarea se face doar pe arterele principale, pe arterele secundare foarte rar, e.nereturnarea taxei de salubrizare nici pana in ziua de astazi,

Identificați 5 aspecte pozitive ale Capitalei. (ale localității unde candidați)

a.Largirea bulevardelor
b.Constructia de parcari de resedinta 

Prezentați, pe scurt, pe scurt, principalele 5 proiecte pentru București. (ale localității unde candidați)

a. Dublarea burselor si plata lor la timp
b. Mansardarea tuturor scolilor acolo unde ne permite structura de rezistenta
c. Montarea de camere de supraveghere in toate intersectiile din sectorul 4
d. Constructia de locuinte de tip ANL  pentru tineri
e. Anveloparea tuturor blocurilor din sectorul 4 ,in functie de depunerea dosarului!

Care este cel mai de preț lucru al dumneavoastră?

Familia

Cât apreciați că ar însuma (aproximativ) averea dumneavoastră expirmată în lei?

450.000 ron

Care este hobby-ul dumneavoastră?

Călătoriile

Care este scriitorul preferat al dumneavoastră?

Dan Brown

Ce fel de muzică preferați?

Toate tipurile de muzica cu exceptia manelelor

Care este filmul dumneavoastră preferat? Dar serial?

Top Gun, serial-Peaky Blinders

Care este ultima carte pe care ați citit-o? 

Origini-Dan Brown

Care este locul preferat din București (din localitatea unde candidați)? De ce?

Parcul Lumea Copiilor, pentru că eu l-am modernizat!

Cu ce vă deplasați în București? Aveți bicicletă?

Cu autoturismul, bicicleta, trotineta electrică

Ce lipsește școlilor din București?

În primul rând paza școlilor, lipsa personalului, dotările

Cum veți asigura dezbaterile publice pe bugete? 

Voi invita cetățenii sectorului 4 la toate dezbaterile publice pentru cât privește banul public, pentru a asigura o mai buna transparență a cheltuiri banului public!

Care este ocupația dumneavoastră actuală? 

Sunt avocat cu o experienta de 16 ani. Specializare în domeniul achizițiilor publice și contencios administrativ.

Ce activitate politică ați avut în trecut?

Nu am mai desfășurat activitate politică până la înființarea PLUS.

Ați fost vreodată parte a altui partid politic decât cel actual? 

Nu am mai fost membră în alt partid politic pana la înființarea PLUS acum aproape 2 ani.

Identificați 5 problema majore ale Bucureștiului actual(ale localității unde candidați)

-Lipsa unei infrastructuri de educație adecvate (număr insuficient de creșe, grădinițe și școli urmare a dezvoltării sectorului din ultimii 30 de ani)

-Ignorarea nevoilor pentru un mediu prietenos cu cetățenii (reciclarea selectiva cvasi inexistenta la nivelul scarilor de bloc,  spații verzi insuficiente, lipsa pistelor de biciclete)

-Reabilitarea termica a foarte putine blocuri

-Atragerea de fonduri europene extrem de redusă

-risipa/hotia si nepotismele din instituțiile subordonate Primăriei și Consiliului Local Sector 4

 Identificați 5 aspecte pozitive ale Capitalei. (ale localității unde candidați)

-Reabilitarea unor bulevarde ( costurile au fost însă foarte mari și au inclus amenajari peisagistice exagerat de scumpe și inutile)

-curățarea unor grădini din jurul blocurilor (în principal cele cu vizibilitate stradala )

– Existența a 2 mari parcuri in sector ( Carol și Tineretului) precum și a Parcului Natural Vacaresti, al cărui potențial trebuie exploatat)

-O infrastructură de transport public decentă ( datorată liniei de metrou) însă perfectibila mai ales pt a crea spațiu mijloacelor alternative de transport

– o parcare supraetajata la piața Sudului

 Prezentați, pe scurt, pe scurt, principalele 5 proiecte pentru București. (ale localității unde candidați)

1. Investiții în infrastructură școlară- Construcție a cate 4 noi creșe, grădinițe și școli (toate cu program “after-school”) și reabilitarea/ modernizarea sau utilizarea în condiții bune a celor existente

2 Investiții în Mediu – Un Parc nou în zona de sud a sectorului și plantarea a 100.000 de copaci; incurajarea reciclarii selective a deșeurilor prin taxe zero celor care recicleaza corect

3.Parcul de Investiții “București-Sud” ->pt crearea de noi locuri de munca- dezvoltarea unui parc de business în sudul sectorului prin atragerea investitorilor privați și a fondurilor europene

4.Construirea unei policlinici noi și a unor cluburi de socializare pentru pensionari

5.Eliminarea hartiei si a nepotismelor din instituțiile subordonate Primăriei și Consiliului Local Sector 4

Care este cel mai de preț lucru al dumneavoastră?

  Copii, familia.

Cât apreciați că ar însuma (aproximativ) averea dumneavoastră exprimată în lei?

Aproximativ 900.000 lei

Care este hobby-ul dumneavoastră?

Tenisul și excursiile.

Care este scriitorul preferat al dumneavoastră?

Orhan Pamuk

Ce fel de muzică preferați?

Classic rock

Care este filmul dumneavoastră preferat? Dar serial?

Film Omul care aduce ploaia

Serial- MASH

 Care este ultima carte pe care ați citit-o?

Despre îngeri- A Plesu

 Care este locul preferat din București (din localitatea unde candidați)? De ce?

Piețele și parcurile, fiindcă mă simt aproape de oameni și îmi place să vorbesc cu ei

Cu ce vă deplasați în București? Aveți bicicletă?

Metrou și mașină; avem biciclete însă nu le folosim pe șosea

Ce lipsește școlilor din București?

Curățenia și dotările necesare adecvate anului 2020

Cum veți asigura dezbaterile publice pe bugete? 

Cu locuitorii/ antreprenorii din sector și cu minim 30 de zile anterior dezbaterii acestora în cadrul consiliului local; dezbaterile vor fi transmise live

Sectorul 5

Candidații Sector 5 care au răspuns invitației noastre pentru interviu

Care este ocupația dumneavoastră actuală?

De profesie sunt inginer, sunt Director administrare spatii verzi in cadrul Direcției de Salubritate sector 3 ( suspendat din funcție pina la sfarsitul anului) 

Ce activitate politică ați avut în trecut?

Am fost consilier general în perioada 2004-2008 Presedintele Comisiei de Transport și Infrastructura si deputat în perioada 2008-2012 membru în Comisia de Apărare, Ordine Publica și Siguranta Nationala si in Comisia de Control SIE

Ați fost vreodată parte a altui partid politic decât cel actual?

Da. 2000-2012 în PD ( PDL ); 2012-2014 FORȚA CIVICĂ

Identificați 5 problema majore ale Bucureștiului actual. (ale localității unde candidați)

– Grădinițe și Creșe puține și slab dezvoltate
– Anveloparea blocurilor
– spații verzi și locuri de joacă insuficiente și prost întreținute
– locuri de parcare puține înregistrate și neamenajate
– colectarea gunoiului menajer și selectiv prost coordonat
– rețea de infrastructură ( drumuri principale ) lipsa
– rețea de transport public insuficiența și lipsa traseelor eficientizate

Identificați 5 aspecte pozitive ale Capitalei. (ale localității unde candidați)

– existența unor clădiri și zone de interes public 
– cartierul Cotroceni
– zone industriale ce pot fi valorificate
– resursa umană 

Prezentați, pe scurt, pe scurt, principalele 5 proiecte pentru București. (ale localității unde candidați)

– construcția de corpuri anexa la actualele grădinițe și creșe cu aport financiar nerambursabil din fondurile europene
– anveloparea blocurilor cu aport financiar nerambursabil din fondurile europene
– regândirea și amenajarea străzilor secundare astfel încât să avem trotuare și locuri de parcare
– taxa 0 pentru persoanele fizice la colectarea gunoiului menajer și un management mai bun al Direcției de Salubritate
– construcția de pasaje supraterana, sensuri giratori, sensuri unice pe străzi secundare
– linia 32 subterană

Care este cel mai de preț lucru al dumneavoastră?

Familia

Cât apreciați că ar însuma (aproximativ) averea dumneavoastră expirmată în lei?

Aproximativ 600 000 lei

Care este hobby-ul dumneavoastră?

călătorii (drumeții, vizitat obiective turistice), mișcare (bicicleta, trotineta, tir)

Care este scriitorul preferat al dumneavoastră?

Ion Luca Caragiale

Ce fel de muzică preferați?

Clasică, instrumentală și populară

Care este filmul dumneavoastră preferat? Dar serial?

Black list

Care este ultima carte pe care ați citit-o?

Din pacate viata agitata din ultima perioadata m-a ținut departe de acest lucru, mi-ar fi greu sa va spun exact titlul

Care este locul preferat din București (din localitatea unde candidați)? De ce?

Zona Cotroceni, pentru este o zona de case vechi cu o arhitectura deosebita unde poți sa bei un ceai/cafea în locuri amenajate cochet

Cu ce vă deplasați în București? Aveți bicicletă?

Cu masina și în weekend cu bicicleta/trotineta

Ce lipsește școlilor din București?

Spațiul și dotarea aferentă pentru buna desfășurare a activităților. Lipsa personalului care duce la un număr mare de elevi într-o clasa și mai multe școli de meserii (profesionale)

Cum veți asigura dezbaterile publice pe bugete?

Din timp cu intalniri pe zone direct cu cetățenii si online, pe lângă publicarea în mod transparent pe saitul primăriei

Care este ocupația dumneavoastră actuală?

Sunt de profesie inginer, lucrez în mediul privat de peste 22 ani (actualmente sunt asociat într-o firmă de construcții) 

Ce activitate politică ați avut în trecut?

Indiferent ce pozitiile mele politice (15 ani in administratia publica locala din Bucuresti, consilier), nu am abandonat antreprenoriatul și în toata aceasta perioada am creat locuri de munca, plătind impozite la statul român. Și azi cand vorbim, pe lângă funcția de Senator, sunt angajat la propria firma.

Ați fost vreodată parte a altui partid politic decât cel actual?

Am fost membru PD – PDL din 1997 iar azi, PMP este urmașul ideii de creștin-democrație. 

Identificați 5 problema majore ale Bucureștiului actual. (ale localității unde candidați)

Bucurestiul ca și celelalte mari orașe din România se confrunta cu aceleași probleme (lipsa creselor si gradinitelor, lipsa infrastructurii și a parcărilor, lipsa anvelopării blocurilor si caselor, lipsa spațiilor verzi, lipsa curățeniei și lista poate continua.

Identificați 5 aspecte pozitive ale Capitalei. (ale localității unde candidați)

Capitala României s-a dezvoltat în ultimii ani în anumite zone (sectoare) și putem remarca acest aspect datorat cu preponderenta capitalului privat. Din punct de vedere administrativ, lucrurile au mers cu viteza melcului iar realizarile care trebuia facute in trei ani s-au transformat în zece și au fost o povara pentru cetetenii din București ex: Metroul din Dr. Taberei. Nu exista aspecte pozitive asimilate primariilor ca un tot unitar pe București. Fiecare primar a făcut ce l-a tăiat capul. Unii au luminat arterele din sectorul lor, alții s-au ocupat de spații verzi, de lărgirea bulevardelor iar alții de pomeni electorale și paranghelii.

Prezentați, pe scurt, pe scurt, principalele 5 proiecte pentru București. (ale localității unde candidați)

Principalele proiecte cu care vin în fața locuitorilor Sectorului 5 sunt: digitalizarea primăriei, construirea de 100 unități invatamant în patru ani (creșe, grădinițe și școli) și program de after school cu masa caldă, program de inverzire a spațiilor dintre blocuri și a zonelor de case, anvelopari făcute cu 50 firme direct și renunțarea la subcontractori (standarde de cost), locuri de parcare pe toate spațiile virane, construirea dispensarelor de cartier. 

Care este cel mai de preț lucru al dumneavoastră?

Familia. Am o soție minunată, patru fete și un baiat de doua luni. 

Cât apreciați că ar însuma (aproximativ) averea dumneavoastră expirmată în lei?

Averea mea este publica in declaratia de avere, aproximativ 900.000 ron 

Care este hobby-ul dumneavoastră?

Îmi place pescuitul

Care este scriitorul preferat al dumneavoastră?

Scriitorul preferat este Mircea Eliade

Ce fel de muzică preferați?

Ascult orice fel de muzica (îmi place foarte mult fade) 

Care este filmul dumneavoastră preferat? Dar serial?

Îmi plac filmele și serialele istorice (Netflixul este o realitate) – de la Troia pana la Ultimul Regat. 

Care este ultima carte pe care ați citit-o?

Ultima carte – Solilocvii de M.Eliade.

Care este locul preferat din București (din localitatea unde candidați)? De ce?

Locul preferat este în Sectorul 5 (parculețul din fața blocului unde am copilărit și am domiciliul, în zona Panduri/ 13 Septembrie)

Cu ce vă deplasați în București? Aveți bicicletă?

Am bicicleta dar mă deplasez cu mașina sau pe jos(capitală nu este pregatita din punct de vedere al sigurantei traficului pentru biciclete, motorete, scutere) 

Ce lipsește școlilor din București?

Lipsa terenurilor de sport, lipsa uniformelor specifice fiecărei școli sau liceu, lipsa programului după scola, lipsa locurilor din grădinițe și școli. 

Cum veți asigura dezbaterile publice pe bugete?

Bugetul Sectorui 5 va fi lansat în dezbatere publică 30 zile potrivit legii, va fi votat în maxim 15 zile de la publicarea în Monitorul Oficial a legii bugetului de stat și nu se vor mai face modificări în ședința în care se votează bugetul. Toți consilierii au dreptul legal să vină cu amendamente cu 5 zile înainte de votarea bugetului. Asta se intampla de ani și ani, una se propune in dezbaterea publica si alta se voteaza. 

Sectorul 6

Candidații Sector 6 care au răspuns invitației noastre pentru interviu

Care este ocupația dumneavoastră actuală?

Sunt Consilier General al Municipiului București și antreprenor 

Ce activitate politică ați avut în trecut?

Membru PNL din 2008 până în 2014, membru ALDE 2015-prezent

Ați fost vreodată parte a altui partid politic decât cel actual?

Da, PNL 2008-2014

Identificați 5 probleme majore ale Sectorului 6. 

5 probleme majore pentru Sector 6 : curățenia, traficul, parcările, spațiile verzi, siguranța 

Identificați 5 aspecte pozitive ale Sectorului 6. 

5 aspecte positive ale Sectorului 6 : oamenii, cel mai mare potențial de dezvotare, Lacul Morii, specificul cartierelor, deschiderea către A1

Prezentați, pe scurt, pe scurt, principalele 5 proiecte pentru Sectorul 6. 

Principalele 5 proiecte : curățenia, extinderea spațiilor verzi (inclusiv Lacul Morii), construirea unui spital (proiect pe care l-am votat în consiliul general), construirea a 12 crește și 6 grădinițe, amenajarea Bulevardului Liniei și construirea a 6.000 de locuri de parcare în Sector și un park & ride la intrarea în Sector 

Care este cel mai de preț lucru al dumneavoastră?

Nu pun preț pe lucruri (în sensul de obiect), dar dacă ar fi să aleg un “obiect” ar fi o scrisoare primită de la bunicul meu când eram în Belgia și treceam printr-o perioadă mai dificilă

Cât apreciați că ar însuma (aproximativ) averea dumneavoastră expirmată în lei?

 Declarațiile mele de avere sunt publice din 2016, an de an, atât de avere cât și de interese.

Care este hobby-ul dumneavoastră?

Sportul (arte marțiale și fitness)

Care este scriitorul preferat al dumneavoastră?

Philipe Kotler

Ce fel de muzică preferați?

Depinde de moment : când alerg sau la sport muzică alertă, când citesc muzică clasică, când scriu muzică deep house, dacă e de petrecere, atunci latino 

Care este filmul dumneavoastră preferat? Dar serial?

 Film e Rocky IV iar serial Dr. House 

Care este ultima carte pe care ați citit-o? 

Dare to Lead – Brene Brown

Care este locul preferat din Sectorul 6? De ce?

Calea Victoriei lângă Odeon (acolo am copilărit, acolo m-a prins revoluția și am câteva momente amintire de acolo, acolo l-am văzut pe regele mihai la balcon, de acolo plecam spre școală pe jos cu bunicul meu în fiecare zi)

Cu ce vă deplasați în București? Aveți bicicletă?

Ziua cu Vespa iar dacă e seara sau îmi iau cățelul la antrenament sau în parc cu mașina.

Ce lipsește școlilor din București?

O curiculă adaptată nevoilor reale ale elevilor anului 2020 

Cum veți asigura dezbaterile publice pe bugete? 

Cu dezbatere publică online și fizică dacă va fi posibil. De asemenea, pentru bugetarea participativă pe care o am în program, o platformă de voturi online pe proiectele propuse de cetățeni (tip “madrid decide”)

Care este ocupația dumneavoastră actuală?

Președinte fondator ONG și actualmente lucrez in privat/afacere personală;

Ce activitate politică ați avut în trecut?

Nu intensă;

Ați fost vreodată parte a altui partid politic decât cel actual?

Da, al Partidului Conservator

Identificați 5 problema majore ale Bucureștiului actual. (ale localității unde candidați)

a) Infrastructura rutieră   
b) reabilitare termică
c) deficit de locuri de parcare
d) mizerie
e) străzi, alei și trotuare neasfaltate

Identificați 5 aspecte pozitive ale Capitalei. (ale localității unde candidați)

Prezentați, pe scurt, pe scurt, principalele 5 proiecte pentru București. (ale localității unde candidați)

 A) Infrastructura rutieră   
B) Cnstruirea unui spital   
C) Amenajarea zonei de Agrement pe Insula Lacul Morii   
D) Transparentă in cheltuirea banului public și digitalizare   
E) Construire de scoli, creșe și gradinite

Care este cel mai de preț lucru al dumneavoastră?

Familia

Cât apreciați că ar însuma (aproximativ) averea dumneavoastră expirmată în lei?

In lei? Doar 2, soția și mezina familiei,  Averea mea este doar Familia.

Care este hobby-ul dumneavoastră?

Administrația publica Locală și gătitul

Care este scriitorul preferat al dumneavoastră?

Lev Tolstoi

Ce fel de muzică preferați?

Depinde de starea in care ma aflu in acel moment

Care este filmul dumneavoastră preferat? Dar serial?

Pe aripile vântului

Care este ultima carte pe care ați citit-o?

 Război și Pace, de Tolstoi…bine, in urma cu ani!

Care este locul preferat din București (din localitatea unde candidați)? De ce?

In afară de acasă, acolo unde am totul…la localul  pe care-l dețin, “Obiceiuri și Tradiții”, unde mă încarc cu energie pozitivă și cu o stare relaxantă!Și nu in ultimul rând, in stradă printre oameni!

Cu ce vă deplasați în București? Aveți bicicletă?

Cu auto Duster; da, dețin bicicletă!

Ce lipsește școlilor din București?

Siguranța copiilor și dotările necesare unui învățământ european.

Cum veți asigura dezbaterile publice pe bugete? 

Doar cu specialiști și strict in interesul oamenilor!

Care este ocupația dumneavoastră actuală?

Sunt avocat, cadru didactic universitar și politician. 

Ce activitate politică ați avut în trecut?

Sunt membru al Partidului PRO ROMÂNIA, de la înființarea acestuia. 

Ați fost vreodată parte a altui partid politic decât cel actual?

Nu, PRO ROMÂNIA este primul partid politic în care activez. 

Identificați 5 probleme majore ale Sectorului 6. 

Sectorul 6 are multe probleme, care au nevoie de soluționare, printre care: infrastructura, siguranța spațiilor publice, lipsa spațiilor verzi, insuficiența locurilor în instituțiile de învățământ și lipsa transparenței în administrația publică. 

Identificați 5 aspecte pozitive ale Sectorului 6. 

Amplasarea sectorului față de intrarea în București, prin zona de Sud – Vest, existența multor zone frumoase care pot fi îmbunătățite pentru confortul cetățenilor din sector, cum ar fi zona Lacului Morii sau zona serelor din Prelungirea Ghencea, faptul că avem centre universitare, cu studenți extraordinari, cărora le suntem datori să le cream condiții pentru a rămâne și a-și construi cariere în țară, în sector. Cel mai important aspect, firește, sunt oamenii care locuiesc, studiază sau lucrează în sectorul nostru. 

Prezentați, pe scurt, pe scurt, principalele 5 proiecte pentru Sectorul 6. 

Străzi și spații publice Libere, Curate și Sigure; Educație la standarde europene, în toate zonele din sector; Locuințe pentru tineri și locuințe sociale; Înființarea unui Centru comunitar pentru sănătatea familiei; Izolarea termică a blocurilor vechi din sector, cu costuri zero pentru locatari. 

Care este cel mai de preț lucru al dumneavoastră?

Familia

Cât apreciați că ar însuma (aproximativ) averea dumneavoastră expirmată în lei?

Nu mă consider un om cu o anumită avere, mai ales că exercit o profesie liberală, cea de avocat, în care veniturile fluctuează de la o lună la alta. 

Care este hobby-ul dumneavoastră?

Pictez, atunci când am timp și mă inspiră ceva.

Care este scriitorul preferat al dumneavoastră?

Lev Tolstoi.

Ce fel de muzică preferați?

Am avut norocul să copilăresc într-o casă în care se asculta mereu muzică, de toate tipurile. Ca preferință actuală, depinde de stare. Dacă ascult muzică românească – anii ˈ80 – ˈ90, îmi amintesc așadar de copilărie, dacă vreau să îmi pun gândurile în ordine, ascult muzică clasică. În campanie, ascult mult hip – hop. 

Care este filmul dumneavoastră preferat? Dar serial?

Imi plac filmele inspirate din fapte reale, povești de viață și cele clasice. ”Pe aripile vântului” rămâne preferatul meu. De seriale am timp foarte rar, dar Game of Thrones este un exemplu bun al industriei de profil. 

Care este ultima carte pe care ați citit-o? 

Michelle Obama – Becoming. 

Care este locul preferat din Sectorul 6? De ce?

Malul Lacului Morii, la apus. Un loc minunat pentru a contempla. Din păcate, nu este un loc foarte sigur și nici amenajat corespunzător. Dar sper să soluționăm acest aspect, după 27 Septembrie!

Cu ce vă deplasați în București? Aveți bicicletă?

În București mă deplasez cu mașina, pe care o parchez într-un loc, apoi utilizez metroul sau alte mijloace de transport în comun, pentru că activitatea de avocat presupune, uneori, să alergi de la o instanță la alta, în timp scurt. Din nefericire, nu mi-am permis o bicicletă, în copilărie, așa că nu am avut șansa de a învăța să merg pe una. Dar cred că este un mijloc de transport foarte util, dacă îl poți folosi în condiții de siguranță pentru tine și cei din jur și dacă există piste. 

Ce lipsește școlilor din București?

Implicarea autorităților locale. Se vede cu ochiul liber lipsa de coerență din acest punct de vedere și diferențele între instituțiile de învățământ unde s-a investit – a se vedea în sectorul 3 – respectiv unde nu s-a făcut mai nimic. În sectorul 6, sunt elevi care învață în containere, pentru că nu avem suficient spațiu în școli, chiar nu avem școli publice, grădinițe sau creșe în anumite zone. Autoritățile locale nu s-au implicat, nu au extins spațiile în mod corespunzător și nu au manifestat interes pentru calitatea actului didactic. Putem îndrepta acest aspect și trebuie îndreptat, cât mai repede!

Cum veți asigura dezbaterile publice pe bugete? 

Transparența în administrația publică, în relația cu cetățeanul și mai ales în ceea ce privește cheltuirea banilor publici trebuie să fie un aspect sine qua non, într-o capitală europeană. Din fericire, în ultimii ani, abilitatea oamenilor de a comunica prin rețelele de socializare s-a dezvoltat. Mă bucur mult că, pe asemenea grupuri, oamenii semnalează probleme, vin cu sugestii, soluții, în mod real, de la fața locului. De aceea, dezbaterile publice trebuie și pot avea loc după un format similar și în ceea ce privește bugetele. 

Ilfov

Candidații la funcții de primar în Județul Ilfov care au răspuns invitației noastre pentru interviu

Berceni

 Care este ocupația dumneavoastră actuală?

Sunt director executiv la Asociația de apă și canalizare din subordinea CJ, unde am implementat investiții cu fonduri europene de peste 80 mil euro și urmează sa începem lucrările la alt proiect de peste 311 milioane euro, finanțat prin POIM.

 Ce activitate politică ați avut în trecut?

Am fost Președinte al Tineretului PNL Ilfov în perioada  2013-2017, apoi Trezorier al PNL Ilfov, iar acum sunt Secretar General al PNL ILFOV.

Ați fost vreodată parte a altui partid politic decât cel actual?

Niciodată! Iubesc PNL și aici doresc sa imi desfasor întreaga cariera politică

 Identificați 5 probleme majore ale comunei Berceni.

1. Lipsa firmelor pe raza comunei, firme care sa genereze locuri de munca și implicit bani la bugetul local.

2. Extinderea imobilelor haotica.

3. Traficul rutier.

4. Lipsa asfaltului și lipsa utilitatilor – apa/canal/electric pe foarte multe străzi.

5. Curatarea si spațiile verzi.

 Identificați 5 aspecte pozitive ale comunei Berceni

1. Locuitorii din Berceni

2. Pozitionarea geografica, apropierea fata de Bucuresti și marile investiții A0 și pasaj centura

3. Nu are și nu o sa aiba blocuri

4. Lacurile care pot și trebuie sa devină un punct de atracție turistica.

5. Potențialul de dezvoltare mai ales dacă se aliniază cu planul de dezvoltare județean.

Prezentați, pe scurt, principalele 5 proiecte pentru comuna Berceni

1. Strategia de dezvoltare și PUG, ca instrumente pentru atragerea firmelor din Berceni și astfel sa generam locuri de munca, să aducem predictibilitate si reguli in zona imobiliara. Pentru noi, aceste doua lucruri sunt piatra de temelie pentru dezvoltarea reala a comunei Berceni.

2. Rute alternative, care sa ne aducă alte cai de intrare si iesire din comuna si sa ne lege de A0. Avem astăzi mii de masini care străbat o singura cale de acces către București, DJ 401 pe care prin grija CJ Ilfovului îl reabilitam, dar nu o sa fie suficient și din acest motiv e nevoie sa infiintam rute alternative.

3. Apă și canalizare – cel mai costisitor proiect pentru Berceni, dar extrem de important pentru a putea spune și despre comuna Berceni că este în secolul 21. Este proiectul meu de suflet, acesta fiind și domeniul meu de activitate. Îmi doresc enorm sa fim noi cei care aducem apa și canalizare in comuna Berceni.

4. Avem în plan sa impadurim mai multe hectare de teren, astfel încât în viitor, la capitolul resurse naturale, Berceni să poată sa adauge pe langa lacuri și pădurea. Cred nu mai e nevoie sa adaug de beneficiile unei păduri din punct de vedere al mediului și al sanatatii.

Aceste plantari de copaci le vom face cu implicarea în primul rand a copiilor, dar și a comunității în general.

5. Digitalizarea și creșterea performanțelor personalului din primărie, precum și crearea unor departamente care sa crească calitatea serviciilor oferite de primărie către cetățeni.

În 2020 putem sa ascutim oamenii de drumuri inutile pana la primărie și putem sa rezolv o mulțime de probleme, cereri, avize prin sisteme electronice, fără ca prezenta fizica să fie obligatorie.

Care este cel mai de preț lucru al dumneavoastră?

Familia și prietenii! Sunt un om fericit pentru ca am o familie care mă înțelege și mă susține, care îmi suporta lipsa, oboseala si toata nebunia din activitatea politică.

Iar prietenii mei buni, care culmea, nu sunt puțini, sunt trup și suflet alături de mine, la fel cum încerc sa fiu și eu alături de ei.

Cât apreciați că ar însuma (aproximativ) averea dumneavoastră exprimată în lei?

Habar nu am, sincer partea financiara nu m-a fascinat niciodată, am suficiente resurse ca să-mi plătesc taxele și sa duc o viață decentă. Pentru mine, averea înseamnă momente, nu bani.

Care este hobby-ul dumneavoastră?

Ooo, aș vrea să am timp de toate hobby-urile mele.

Pe primul loc este sportul, practic cu plăcere fotbal, alerg, merg la sala.

Din cand in cand încerc și lucruri noi, cum ar fi ca am început sa reconditionez o motocicleta care a fost a bunicului meu și este din 1962, anul în care s-a născut mama.

În mod clar, îmi place muzica, recent am început sa invat chitara…….mi se pare genial sa scoti muzica din 6 “sarme”

 Care este scriitorul preferat al dumneavoastră?

Este destul de greu sa aleg doar un singur autor, dar pot sa enumar cateva. Prefer Dan  Brown,  Neagu Djuvara, James Clavell, Lev Tolstoi, Marin Preda.

Ce fel de muzică preferați?

În principiu, orice fel de muzica, cu precădere ascult ROCK, AC DC, Metallica, Guns and Roses, Motorhead….clasicii.

Care este filmul dumneavoastră preferat? Dar serial?

Este foarte greu sa spun un film preferat, sunt mult prea multe ca sa pot alege.

La seriale nu prea am timp să mă uit, dar cred ca aș putea să spun House of cards!

Care este ultima carte pe care ați citit-o?

Din păcate, citesc mai puțin decât aș vrea. Ultima carte pe care am început sa o citesc este “Putere, politică și schimbare- ce pot face pentru ca lumea sa devină un loc mai bun?” OSHO

Care este locul preferat din Berceni? De ce?

Casa bunicilor! Pentru ca acolo am crescut și sunt foarte mandru de bunicii mei, de copilăria mea și de educația pe care am primit-o de la ei!

Cu ce vă deplasați în București? Aveți bicicletă?

Din păcate, biroul meu este foarte departe de casa și folosesc mașina. Am bicicleta. Din 27 septembrie intenționez sa folosesc prevederile Planului de Mobilitate Urbana Durabila si sa merg la birou pe jos sau cu bicicleta.

Ce lipsește școlilor din comuna Berceni?

În primul rand, sunt prea puține săli de clasa față de necesarul actul, nu exista o cresa si cred ca ar trebui ca elevii sa fie incurajati mai mult către activităților civice și implicarea în viața societății.

Cum veți asigura dezbaterile publice pe bugete?

În primul rand, prin metodele online, suntem în 2020 și vrem sa digitalizam serviciile oferite de primărie, astfel că și comunicarea cu cetățenii poate și trebuie sa aiba aceasta componenta ONLINE.

Care este ocupația dumneavoastră actuală?

Key Account Manager la Macromex, cel mai mare distribuitor de produse congelate din România. În calitate de manager vânzări sunt responsabil de contractele cu lanțuri de supermarket la nivel național, administrez bugete de peste 20 milioane euro anual și coordonez o echipă de 20 angajați de aproape 3 ani!

Ce activitate politică ați avut în trecut?

Am intrat în politică în august 2018, când am decis să mă înscriu în USR. Alături de alți colegi din Berceni am înființat filiala USR Berceni. În 2020 USR a fuzionat cu PLUS, formând Alianța USR PLUS. Am avut alegeri interne în alianță. M-am bucurat de susținerea colegilor atât din PLUS cât și din USR. Așa că iată-mă candidat la primăria Berceni, din partea Alianței USR PLUS. 

Ați fost vreodată parte a altui partid politic decât cel actual?

Nu, în primăvara lui 2017 am decis ca este momentul să mă implic ca cetățean activ în viața comunității și am început să particip la mișcările de stradă generate împotriva OUG 13. În urma evenimentelor din 10 august 2018, la care am fost gazat, m-am decis să mă alătur USR, partid care la vremea respectivă derula deja campania Fără Penali în Funcții Publice. 

Identificați 5 problema majore ale Berceniului:

Toate cele 5 probleme exemplificate de mine mai jos au o supra problemă. De peste 2 ani de zile comuna Berceni nu are consiliu local. Tensiunile politice au generat foarte multe probleme de nerezolvat în absența Consiliului Local. Cele menționate de mine mai jos sunt doar cele de bază.

  • Lipsa canalizării și apei curente
  • Lipsa PUG Berceni 
  • Poluarea de la groapa de gunoi Vidra
  • Infrastructura precară. Sunt puține străzi asfaltate, unele de mântuială. Trotuarele sunt inexistente. Iluminatul public și infrastructura de electricitate sunt gândite prost, în special în zonele noi de case.
  • Gunoaiele sunt aruncate necontrolat peste tot, pe străzi, la marginea drumului, în salba de lacuri a comunei.

Suntem o comună din zona metropolitană a capitalei cu probleme care trebuiau rezolvate în primii ani de la aderarea României la Uniunea Europeană.

Mai sunt probleme legate de educația copiilor și de sănătate! Educația și sănătatea reprezintă etalonul evoluției – și este clar ne aflăm cu mult în urma unor comunități comparabile cu țările din vestul Europei. Atât în educație cât și în sănătate suntem codașii Europei.

Identificați 5 aspecte pozitive ale Berceniului:

  • Gospodăriile sunt formate din case construite pe parcele de pământ, cu vecinătăți prietenoase.
  • Comunitatea este deschisă și diversă. Nativii din Berceni interacționează prietenos și complementar cu noi, cei care am fugit de aglomerația urbană.
  • Situarea în zona metropolitană a Bucureștiului, la 5 km distanță de locurile noastre de muncă
  • Salba de lacuri din jurul Berceniului
  • Potențialul de dezvoltare economică, potențial complementar nevoilor bercenarilor. Dezvoltarea unui parc industrial nepoluant, care sa ofere locuri de muncă și să aducă venituri la bugetul primăriei. 

Prezentați, pe scurt, principalele 5 proiecte pentru Berceni:

  • Infrastructura de apă și canalizare este cel important proiect al comunei Berceni. Cred că acest proiect presupune trecerea de la asociația Euro ApaVol la ADIA
  • Pentru o dezvoltare armonioasă a comunei, este necesar un Plan Urbanistic General (P.U.G) actualizat.
  • Asfalt, trotuare și iluminat public modern prin atragerea de fonduri europene, 
  • Proiecte de mediu: colectarea selectivă,eliminarea depozitării deșeurilor în spațiile necontrolate, plantarea unei centuri verzi, centrul de colectare recuperare-reutilizare-reparare a bunurilor, igienizarea și amenajarea salbei de lacuri 
  • Dezvoltarea domeniului de business prin atragerea de firme și  crearea unor facilitați fiscale, înfiintarea unui târg al producătorilor locali și din proximitatea comunei.

Repet, acestea sunt proiectele de bază. Implementându-le putem trece la următorul nivel de civilizație. Îmi doresc ca înafară de aceaste proiecte să susțin în consiliul local care va fi validat în 27 septembrie, derularea simultană a mai multor proiecte medii și mici, demarate imediat și benefice pentru bercenari. Amintesc aici digitalizarea administrației și educația!  

Care este cel mai de preț lucru al dumneavoastră?

Familia este cea mai importantă pentru mine, sunt căsătorit de 20 ani și avem 2 fete adolescente, de 15 și 18 ani. Fetele mele sunt echilibrul meu.

Cât apreciați că ar însuma (aproximativ) averea dumneavoastră exprimată în lei?

Sincer n-am stat niciodată să calculez, dar suntem o familie realizată. Avem suficiente resurse să trăim o viață decentă, bucuroasă și mai ales să putem asigura educația copiilor noștri. Pentru noi educația este principala valoare a familiei. 

Estimez averea familiei mele la 1,3 milioane lei.

Care este hobby-ul dumneavoastră?

Chiar daca nu pare, sunt o persoană destul de activă și sportivă. Iubesc să alerg, să fac plimbări lungi cu bicicleta și de câțiva ani am redescoperit drumețiile montane.

Îmi place sa alerg la maratoanele Bucurestiului și nu numai, unde particip la proba de 21 Km. Obiectivul meu este sa particip la proba de 42 km.Cel mai lung traseu parcurs pe bicicletă l-am parcurs de la Sinaia la Bucuresti. 150 de km.

Care este scriitorul preferat al dumneavoastră?

Sunt mai mulți, dar pot menționa printre preferați Herman Melville,  Ernest Hemingway și Marin Preda.

Ce fel de muzică preferați?

Sunt un fan incurabil al muzicii rock clasic, dar ascult și alte genuri de muzică. Vibrez foarte bine pe AC/DC și Pink Martini

Care este filmul dumneavoastră preferat? Dar serial?

Greu de spus, unul din filmele preferate este Pursuit of hapiness cu Will Smith, iar dintre seriale ar fi Outlander și Peaky Blinders

Care este ultima carte pe care ați citit-o? 

Călătoria sacră a luptătorului pașnic, de Dan Millman

Care este locul preferat din Berceni? De ce?

Acasă. Mă relaxez foarte bine și în  șaua bicicletei în  plimbările mele din jurul lacurilor și a fostului canal de irigații din Berceni. De asemenea avem un centru de echitație unde merg împreună cu familia.

Cu ce vă deplasați în București? Aveți bicicletă?

In general cu mașina, dar în  lunile de vară folosesc bicicleta pe post de mijloc de transport, chiar dacă drumul dus-întors pana la munca este de 35 km.

Ce lipsește școlilor din Berceni?

Toți știm că Romania este țara cu cele mai mari deficiențe din Europa! Într-o țară coruptă cele mai afectate sunt întotdeauna sănătatea și educația. De-asta, atunci când investitorii vor să analizeze nivelul de corupție, pot trage concluzii în  funcție de cât de preocupați sunt parlamentarii de educație, sănătate și infrastructură! Acestea reprezintă aspectele cele mai importante în  evoluția unei societăți și prin extensie a unei comunități de aproximativ zece mii de suflete, în Berceni.

Concret pentru comuna Berceni avem nevoie:

  • Să ne asigurăm că elevii primesc sprijin de la un număr de cadre didactice pregătite, care pot sprijini copiii în mod unitar pentru competențele de bază. În Berceni avem doar grădinițe și școli generale. Nu există liceu. Nici creșă. Sunt necesare cel putin încă o școală și o cresă, pentru moment. Copii sa nu mai fie nevoiți sa migreze în alte zone ale Bercenului sau spre București ca să învețe.
  • Activitati extracuriculare pentru copii. Noi nu putem schimba structura școlară dar o putem îmbunătăți. Astăzi, copiii au nevoie să-și dezvolte competențe care sa-i ancoreze în  viata reală: mai mult sport, programare IT, muzică. Copii trebuie să învețe să folosească dispozitive digitale în  mod constructiv. Mi-ar plăcea să sprijin copiii din Berceni să dobândească competențe sociale și civice, care-i ajută să se implice ca adulți, în mod activ și democratic la viața comunității lor. Sunt competențe de adaptare la realitate.
  • Mi-ar plăcea să pot sprijini elevii care excelează în  diverse domenii. Să îi încurajăm să continue!
  • Perfecționarea cadrelor didactice – profesorii să adopte soluții de predare așa încât copii să învețe cu drag și nu amenințați de învățatul mecanic. Aici exista fonduri europene suficiente, pe care îmi propun să le accesăm pentru copii din Berceni. 

Alimentatie mai sănătoasă: vom face o analiza detaliată dacă acel lapte și corn, chiar este consumat de copii sau banii sunt cheltuiți degeaba.

Cum veți asigura dezbaterile publice pe bugete?

Simplu și eficient. Prin programul de digitalizare propus de Alianța USR PLUS, cetățeni devin partenerii noștri. Ei pot transmite punctul lor de vedere online. De asemenea, vor fi  consultați și prin alte canale. Seniorii comunei nu sunt suficient familiarizați cu instrumentele erei digitale. 

Dorim o transparență totală față de cetățeni. Aceștia vor putea participa online și fizic la ședințele de Consililui Local și vor fi consultați cu privire la proiecte. Vor fi informați despre stadiul de implementare și finalizare. In plus vor avea acces la toate cheltuielile administrației locale. Vom debirocratiza. Cererile către primărie vor fi optimizate și disponibilie online.

De asemenea dorim deschiderea unui birou de consultanță cu privire la accesarea de fonduri europene și despre oportunitățile deschiderii de afaceri în localitate.

Domnești

Care este ocupația dumneavoastră actuală?

Sunt arhitect

Ce activitate politică ați avut în trecut?

Am fost membru fondator USB. Înainte nu am făcut politică 

Ați fost vreodată parte a altui partid politic decât cel actual?

 Da. Uniunea Salvaţi Bucureştiul înainte să devină USR

Identificați 5 problema majore ale Bucureștiului actual. (ale localității unde candidați).

Candidez la Domneşti, Ilfov. Probleme: 1. lipsa utilităţilor (apă, canal, gaz) 2. traficul 3. lipsa ofertei de educaţie 4.  depozitari de gunoi ilegale şi ambrozie 5. dezvoltare urbanistică haotică

Identificați 5 aspecte pozitive ale Capitalei. (ale localității unde candidați).

1. Existenţa pădurii şi a râurilor Sabar şi Ciorogârla 2. Legătura de cale ferată 3. Distanţă mică în km faţă de Bucureşti 4. Patrimoniul arheologic şi arhitectural al ansamblului Curţii Boiereşti 5. Densitatea încă joasă

Prezentați, pe scurt, pe scurt, principalele 5 proiecte pentru București. (ale localității unde candidați)

1. Deschiderea şi transparentizarea primăriei

Prima condiţie pentru că primăria să funcţioneze bine pentru cetăţeni este transparentizarea ei: toate contractele, bugetul, concursurile de posturi, documente de urbanism, proiecte de hotărâri, etc. să fie publice şi accesibile cetăţenilor pe pagina primăriei. 

Cetăţenii nu numai că vor cunoaşte ordinea de zi a şedinţelor de consiliu, dar vor fi invitaţi să ia parte la dezbateri publice înainte ca proiectele să fie votate în consiliu. 

Prin deschiderea primăriei înţeleg o administraţie participativă, în care cetăţenii pot propune proiecte şi primăria poate aloca bani pentru acestea printr-un proiect de bugetare participativa.

Voi pune la dispoziţia cetăţenilor spaţii unde să poată organiza evenimente şi unde să putem avea regulat dezbateri pe teme alese de ei. 

Investiţiile în construcţii şi spaţii publice vor fi supuse concursului de proiecte, iar rezultatele vor fi expuse şi supuse dezbaterii.

2. Fondurile Europene

Una din priorităţile noastre este atragerea de fonduri europene cu care să dezvoltăm comună. Biroul actuală din cadrul primăriei este nefuncţional şi nu au fost atrase fonduri europene până acum. Îl vom refunctionaliza, angajând specialişti şi până atunci vom face colaborări cu experţi pe fonduri europene pentru a o obţine bani pentru educaţie, utilităţi, mediu, etc.

De asemenea primăria va oferi sprijin ONG-urilor şi antreprenorilor locali pentru obţinerea de fonduri

3. Urbanismul

Vom opri dezvoltarea urbanistică haotică şi definită doar de interese individuale ale dezvoltatorilor. Vom face dezvoltare urbană în primărie pentru cetăţeni şi pentru binele comunităţii în primul rând. Practic vom asigura că, pentru noile cartiere de locuit, înainte să se construiască case, să existe străzi şi utilităţi. De asemenea să fie prevăzute spaţii pentru locuri de joacă, parcuri şi servicii. 

Pentru străzile existente private, care nu dispun de apă, canal, gaze sau asfaltare, vom oferi opţiunea proprietarilor , să le doneze primăria. Astfel vom asigura utilităţile şi serviciile de întreţinere, iluminat public, etc pentru toţi cetăţenii Domnestiului.

4. Trenul metropolitan

Comună Domneşti este în mare parte o localitate dormitor pentru cei care lucrează în Bucureşti iar accesul în capitala este esenţial.

Pe infrastructura feroviară existenţa, propunem introducerea unui tren metropolitan care să deservească Domnestiul şi celelalte comune din jur, din oră în oră. 

5. O localitate prietenoasă cu copiii şi educaţia lor

Copiii din Domneşti trebuie să stea în trafic pentru a se duce la şcoală, la grădiniţă sau chiar la un loc de joacă amenajat. Această situaţie este intolerabilă

În fiecare cartier va exista cel puţin un loc de joacă. Vom amenaja centre comunitare cu biblioteca şi ludoteca pentru copii în Domneşti şi Teghes.

Avem nevoie de încă o şcoală pentru a oferi tuturor copiilor din Domneşti educaţie de calitate în apropierea casei.

Vom amenaja spaţiile naturale pe cursul şabărului sau în pădurea Teghes în scopuri educative pentru copii. 

Toate străzile vor fi prevăzute cu trotuare libere de maşini, pentru că copiii să circule în siguranţă.

Mai adaug un punct care este f. important

6. Un mediu curat

Curăţarea câmpurilor de gunoaie şi de ambrozie şi igienizarea râurilor sunt acţiuni elementare cu care vom începe să administrăm Domnestiul.

În continuare vom monitoriza zonele în care se aruncă gunoaie dar şi contractele de salubritatea şi calitatea areului prin intermediul unor senzori. 

Vom planta aliniamente de arbori pe toate drumurile şi vom identifica terenuri pentru împăduriri. 

În continuarea igienizării râurilor, vom amenaja malurile cu trasee ciclo turistice , accesibilizându-le.

Care este cel mai de preț lucru al dumneavoastră?

Cărțile mele

Cât apreciați că ar însuma (aproximativ) averea dumneavoastră expirmată în lei?

200.000 euro

Care este hobby-ul dumneavoastră?

Salvarea cățeilor fără stăpân

Care este scriitorul preferat al dumneavoastră?

Greu. Hai sa zicem Kurt Vonnegut

Ce fel de muzică preferați?

Trip hop, funk

Care este filmul dumneavoastră preferat? Dar serial?

Down by law – Jarmusch; Mad men

Care este ultima carte pe care ați citit-o?

Don Juan sau viata lui Byron de André Maurois

Care este locul preferat din București (din localitatea unde candidați)? De ce?

Ansamblul Curtii Boieresti Ciorgarleanu-Ipsilanti, pentru ca imi pot imagina cum ar arata renovată și amenajată

Cu ce vă deplasați în București? Aveți bicicletă?

Pe jos și cu mașina. Nu am

Ce lipsește școlilor din București?

In Domnesti lipseste o intreaga scoala, daca luam in considerare numarul de copii. Pe de alta parte foarte multi locuitori isi duc copiii la scoala in Bucuresti, luand in calcul orele de stat in trafic, din motivul diferentei de nivel intre scoli. Nu exista cantina, sala de sport , biblioteca publica si abia acum se construieste un after school. 

Cum veți asigura dezbaterile publice pe bugete?

Bugetul va fi publicat din faza de lucru în format deschis în așa fel incat sa fie ușor accesibil și comprehensibil pentru cetățenii, care vor putea astfel formula amendamente.

Amendamentele venite din partea cetățenilor și din partea consilierilor vor fi făcute publice.

Va fi organizata cel putin o dezbatere publica in timpul procesului de definitivare a bugetului

Va fi organizată o ședință de consiliu dedicată bugetului cu un singur punct pe ordinea de zi. Aceasta va fi organizată în așa fel, incat cat mai mulți cetățeni să poată avea posibilitatea sa participe.

Corbeanca

Care este ocupația dumneavoastră actuală?

Sunt antreprenor în domeniul educației, administrez firma Edu Apps care oferă soluții pentru predarea/învățarea cu ajutorul tehnologiei digitale. Am înființat Edu Apps după ce am câștigat un grant european gestionat de Autoritatea Națională de Cercetare Științifică. Am vorbit despre proiectul nostru, Clasa Viitorului, la TEDx – https://www.ted.com/talks/stefan_apateanu_clasa_viitorului.

În perioada pandemiei am lucrat alături de colegii mei și câte 12 ore pe zi astfel încât să asigurăm în mod gratuit accesul la platforme educaționale gratuite pentru peste 4.000 de unități de învățământ din România pentru ca profesorii să poată susține online cursurile cu elevii, bit.ly/CLASAVIITORULUI. Școlile din Corbeanca fac și ele parte din acest proiect, încă dinainte de instalarea pandemiei în țara noastră.

Ce activitate politică ați avut în trecut?

Până la înscrierea în PLUS nu am mai avut alte activități politice, ci am preferat să mă implic sau chiar să inițiez activități civice. Sunt însă absolvent al Facultății de Științe Politice și Administrative, secția de Științe Politice în limba engleză, locul unde am și rămas să predau câțiva ani cursul de eGovenment.

Ați fost vreodată parte a altui partid politic decât cel actual?

Nu am fost membru de partid al vreunui alt partid decât PLUS. Am avut însă activitate civică. Am activat în cadrul Asociației Civice Activ Corbeanca și în cadrul RO100 Corbeanca unde am ocupat poziția de Coordonator. Sunt de asemenea co-fondatorul Asociației Edusfera, o organizație activă în domeniul educației încă din 2012.

Identificați 5 probleme majore ale comunei Corbeanca.

  1. Pentru că sunt activ în domeniul educației, din punctul meu de vedere o problemă importantă este legată de calitatea ofertei educaționale din comună. Din cauza lipsei școlilor bune și performante, majoritatea locuitorilor își înscriu copiii la școli din București sau din Otopeni, cu un impact negativ inclusiv asupra mediului (mulți părinți își duc copiii la școala cu mașina personală, uneori petrecând și 2 ore pe zi în trafic). 
  2. Infrastructura actuală nu este adaptată locuitorilor care vor să se deplaseze cu bicicleta în comună. Fiecare astfel de călătorie este riscantă.
  3. Protecția mediului este aproape inexistentă în Corbeanca. Colectarea selectivă este o încropeală, comuna este înconjurată de gropi de gunoi improvizate, deșeurile sunt aruncate pe câmp, vidanjele deversează în apropierea locuințelor. 
  4. Lipsa locurilor publice pentru petrecerea timpului liber. De-abia acum este în amenajare un parc în comuna Corbeanca, parc care ar fi trebuit să fie construit de mult. Vor mai trece câțiva ani până ce acest parc va reuși să reprezinte o alternativă la parcurile din Mogoșoaia sau din București, având în vedere că vegetația este încă foarte tânără, așadar nu există locuri umbrite sau spații amenajate pentru practicarea sportului. Cu toate acestea, este un început. Corbeanca ar fi avut însă un potențial mult mai mare pentru amenajarea unor spații pentru petrecerea timpului liber pentru familiile cu copii și pentru iubitorii sportului. 
  5. Lipsa de transparență a administrației publice locale. Ședințele Consiliului Local nu sunt publicate, deciziile nu sunt transparentizate, comunicarea cu primăria și consiliul local este dificilă. În comuna Corbeanca se mai practică încă apelarea la “cunoștințe și relații” pentru rezolvarea unor probleme – semn că instituțiile nu funcționează. 

Identificați 5 aspecte pozitive ale comunei Corbeanca.

  1. Oamenii – locuitorii comunei Corbeanca reprezintă cea mai importantă valoare a acestei comune. Deși populația este eterogenă, locuitorii au în general o educație peste medie, iar ultimii ani au dovedit că oamenii se coalizează foarte rapid în jurul unor cauze comune – civice, filantropice, caritabile. 
  2. Proximitatea de București – oamenii pot locui în Corbeanca și pot munci sau pot participa la activități culturale în București
  3. Transport în comun decent – în 2018 peste 1.600 de locuitori au semnat “Petiția pentru un transport în comun decent”, iar ulterior au fost introduse autobuze care facilitează transportul spre și dinspre București. 
  4. Existența unor inițiative civice de impact în comună – există un grup plin de energie și pasiune al oamenilor care se ocupă cu protecția animalelor și care cheltuiesc foarte mulți bani din buzunarele proprii pentru salvarea și sterilizarea animalelor fără stăpân. Același grup se ocupă și de adopția acestor animale în străinătate. Avem de asemenea Asociația Civică Activ Corbeanca implicată puternic în inițiative civice educaționale, ecologice, sociale. 
  5. Reputația – comuna Corbeanca are o reputație bună în general și un brand valoros. 

Prezentați, pe scurt, principalele 5 proiecte pentru comuna Corbeanca

  1. Educație – cred că dacă plasăm copiii în centrul acțiunilor primăriei nu vom da greș, pentru că noi avem această responsabilitate, iar ei reprezintă atât prezentul, cât și viitorul nostru. Cea mai importantă investiție se va concentra pentru proiecte în educație care să asigure că avem profesori bine pregătiți profesional și motivați. În cazul copiilor din familii vulnerabile, este nevoie de o abordare integrată – școala trebuie să primească sprijin de la primărie (departamentul de Asistență Socială) iar copiii trebuie să aibă acces atât la educație de calitate, dar și la servicii sociale și medicale, pentru că toate sunt interconectate și toate au impact asupra învățării.
    Visul meu este să realizăm în Corbeanca prima instituție educațională pentru formarea inițială cu scop profesional în domeniul IT&C. 
  2. Infrastructura de mobilitate trebuie adaptată la specificul local prin crearea de piste de biciclete, a.î. locuitorii să poată ajunge în maxim 15 minute oriunde în Corbeanca pe bicicletă, fără să fie expuși pericolelor generate de traficul de autovehicule. Reabilitarea gării Odăi împreună cu administrația din Otopeni pentru a asigura o modalitate rapidă de ajungere în București.
  3. Mediu – dezvoltarea infrastructurii de utilități, adică acces la gaze, apă și canalizare pentru toți locuitorii comunei. Evităm în acest fel arderile de lemne sau deversarea vidanjelor pe câmp.
  4. Dezvoltare urbană – avem nevoie de sistematizarea comunei și vom putea face acest lucru după ce finalizăm procesul de cadastrare pentru întreg teritoriul comunei.
  5. Protecția animalelor – recensământ pentru identificarea câinilor, campanii de educare și responsabilizare, campanii de sterilizare gratuită, adăpost pentru cazare temporară câinii fără stăpân și campanii pentru adopții

Care este cel mai de preț lucru al dumneavoastră?

Am doi copii frumoși, Mihai și Maria, și o soție minunată, Tincuța. Familia mea este cel mai de preț lucru pe care îl am. Ei mă motivează să mă implic și să particip la dezvoltarea unei comunități mai bune pentru ei și pentru toți copiii din Corbeanca și din România.

Cât apreciați că ar însuma (aproximativ) averea dumneavoastră exprimată în lei?

Câștig aproximativ 300.000 lei / an, în mare parte din dividendele pe care le produce compania IT&C la care sunt acționar, Edu Apps. Am detaliat tot ce dețin, dar și tot ce datorez în declarația publică de avere.

Care este hobby-ul dumneavoastră?

Până în pandemie mergeam împreună cu fiul meu la Kendo, însă a trebuit să întrerupem în această perioadă. Acum mergem des cu bicicleta pe câmpurile din Corbeanca.

Care este scriitorul preferat al dumneavoastră?

Sunt pasionat de istorie, așadar citesc multe cărți de istorie, indiferent de autor.
În domeniul ficțiunii îmi plac Philip Roth, Haruki Murakami dar și Frank Herbert sau Isaac Asimov. Dintre autorii români preferați i-aș menționa pe Octavian Paler și Florian Filip. 

Ce fel de muzică preferați?

În funcție de moment sau ocazie, ascult muzică rock sau jazz. La petreceri nu refuz să dansez pe muzică pop sau R&B.

Care este filmul dumneavoastră preferat? Dar serial?

Este dificil să aleg un film, pentru că sunt multe care mi-au plăcut foarte mult. Rain Man, The Shawshank Redemption, The Green Mile sunt filme care m-au impresionat. Mi-a plăcut mult serialul Black Mirror de pe Netflix. 

Care este ultima carte pe care ați citit-o?

Am recitit The Lexus and the Olive Tree, Thomas Friedman. O parte dintre problemele expuse acolo la nivel global, se regăsesc și la noi local în retorica anumitor politicieni care mizează pe clivajul dintre locuitorii din vatra satului (preocupați de o eventuală pierdere a identității) și locuitorii mutați aici, “veneticii” (cei care pot transforma comunitatea).

Acum citesc câteva dintre capitolele din Probleme și soluții legale privind criza COVID-19, editura C.H.Beck, 2020.

Care este locul preferat din București?

Ne plimbăm frecvent în Herăstrău – obișnuim să facem turul parcului în weekend – este un loc care ne place foarte mult.

Cu ce vă deplasați în Corbeanca? Aveți bicicletă?

În Corbeanca ne deplasăm în general pe jos, cu bicicleta sau cu mașina. 

Ce lipsește școlilor din Corbeanca?

Este nevoie de o mai bună comunicare între școală și comunitate, este necesar ca părinții să fie implicați mai mult în viața școlii.. În acest moment lipsesc proiectele naționale și internaționale precum și atenția acordată dezvoltării profesionale a cadrelor didactice. Aș încuraja de asemenea o mai mare transparență a școlii față de comunitate – atât prin publicarea periodică a bugetului școlii precum și prin organizarea unor dezbateri pe teme legate de oferta educațională a școlii. Lipsesc parteneriatele strategice cu ONG-uri care pot sprijini profesorii, elevii și părinții. Lipsește implicarea primăriei pentru a oferi soluții în criza COVID-19 a.î. elevii și profesorii să poată desfășura cursurile în regim mixt (o parte la școală, o parte acasă).

Cum veți asigura dezbaterile publice pe bugete?

Am participat la ședințele Consiliului Local al comunei Corbeanca și am avut ocazia să experimentez direct desconsiderarea și umilința cu care actuala administrație locală alege să trateze pe locuitorii care sunt interesați de activitatea primăriei. De pe poziția civică am militat întotdeauna pe implicarea cetățenilor, ca fiind măsura prin care ne putem asigura că interesele noastre sunt reprezentate corect de reprezentanții primăriei, iar din poziția de candidat la funcția de primar voi asigura spațiul pentru dezbarea pentru bugetul comunei, dar și spațiul pentru dezbaterea pentru proiecte. Nu întâmplător, ne propunem ca o parte din bugetul primăriei să fie alocat participativ, pentru proiecte propuse de comunitate, pentru că locuitorii comunei trebuie să simtă că fac parte în mod constant din deciziile pe care primăria le ia. Avem nevoie de oameni implicați ca de aer, este singura garanție care poate preveni derapajele politice. Avem nevoie de transparență și predictibilitate, pentru că așa vom reuși să atragem investiții, fie că este vorba de investiția pe care o face fiecare locuitor, de la momentul la care își cumpără o proprietate aici sau își face buletinul în Corbeanca, fie că este vorba de antreprenori sau fonduri de investiții care vor contribui la dezvoltarea comunei.

Care este ocupația dumneavoastră actuală?

În prezent sunt administratorul și acționarul unic al unei societăți comerciale, care este afiliată rețelei de Real Estate RE/MAX, printr-unul din birourile RE/MAX din București.

Ce activitate politică ați avut în trecut?

Nu am avut nicio altă activitate politică, înaite de a adera la USR-Filiala Corbeanca, în vara anului 2018.

Ați fost vreodată parte a altui partid politic decât cel actual?

Nu

Identificați 5 problema majore ale Bucureștiului actual. (ale localității unde candidați).

  • curățenie și gestionare defectuoasă a gunoaielor
  • trafic, infrascturctură rutieră, aspect stradal (lipsa trotuare, piste pentru biciclete…)
  • dezvoltare urbanistică haotică
  • educație lipsită de preformanța care să atragă părinții în a-și însrie copiii la școlile din Corbeanca, resurse insuficiente și clădiri, facilități insuficiente
  • lipsa locurilor publice pentru acttivități recreative (lipsă parcuri, locuri de joacă)

Identificați 5 aspecte pozitive ale Capitalei. (ale localității unde candidați).

– amplasare într-o zonă înconjurată de un cadru natural deosebit (lacuri și păduri)
– o comunitate diversă, formată din oameni deosebiți
– potențial pentru a deveni una dintre cele mai frumoase și dezvoltate comune, de nivel european, în întreaga țară.

Prezentați, pe scurt, pe scurt, principalele 5 proiecte pentru București. (ale localității unde candidați).

– mobilitate și o comunitte conectată
– un mediu înconjurător curat, verde și prietenos
– un viitor sănătos și educat
– timp liber acasă, în Corbeanca
– o administrație deschisă. Modernă și aproape de oameni

Care este cel mai de preț lucru al dumneavoastră?

Cuvântul dat!

Cât apreciați că ar însuma (aproximativ) averea dumneavoastră expirmată în lei?

Sunt date cuprinse în declarația de avere, pusă la dispoziția autorităților de resort. Aproximez, însumând proprietăți mobile și imobile, o sumă de 100.000 euro.

Care este hobby-ul dumneavoastră?

Delta Dunării, unde de altfel am și lucrat, în calitate de director general, pentru dezvoltarea unui proiect turistic de mare anvergură.

Care este scriitorul preferat al dumneavoastră?

Ken Follet, Garcia Marquez

Ce fel de muzică preferați?

Rock, Jazz-rock

Care este filmul dumneavoastră preferat? Dar serial?

Brave heart; Vikings

Care este ultima carte pe care ați citit-o?

Memoriile unui pașoptist-model/Iancu Bălăceanu

Care este locul preferat din București (din localitatea unde candidați)? De ce?

Lacurile care străbat localitatea noastră

Cu ce vă deplasați în București? Aveți bicicletă?

Cu mașina personală; cu mijloacele de transport în comun; da, am bicicletă și o folosesc în timpul liber

Ce lipsește școlilor din București/Corbeanca?

Resursele; dotările; clădirile funcționale, moderne, pentru un învățământ modern

Cum veți asigura dezbaterile publice pe bugete?

Voi construi o platformă interactivă, adresată tuturor plătitorilor de taxe și impozite din comună. Ședințele de Consiliu Local vor fi transmise online și orice cetățean al comunei va putea participa la acestea, de asemenea, fizic. Bugetul participativ va fi un instrumen real la îndemâna comunității.

Mogoșoaia

Care este ocupația dumneavoastră actuală?

Lucrez într-o multinațională, am o mică firmă de advertising și un ONG de care mă ocup, ActivRandom, unde lucrăm cu refugiați și migranți pe care îi ajutăm să se integreze în societatea românească.

Ce activitate politică ați avut în trecut?

Am devenit membru USR în 2018 (după ce în 2016 îl susținusem pe Vlad Alexandrescu, ca parte din echipa sa de campanie, pentru Senat); în interiorul USR am fost Președintele unei Comisii de Arbitraj locale, iar în prezent sunt Vicepreședintele filialei USR Mogoșoaia.

Ați fost vreodată parte a altui partid politic decât cel actual?

În 2012 locuiam în Iași și pentru o foarte scurtă perioadă de timp am fost membru în Forța Civică, partidul lui MRU. În tot tumultul acelei veri în care USL-ul cu Ponta, Antonescu și Voiculescu acaparau toate instituțiile posibile, de la Parlament & Guvern și până la ICR, am simțit nevoia de a face pasul către politică. Plus că, ieșean fiind, speram că MRU va candida la Primărie ca să scăpăm de Nichita (recent condamnat definitiv cu executare). N-a fost să fie, lucrurile au luat o altă turnură și am revenit rapid la proiectele mele și activitatea din societatea civilă. N-am avut vreo funcție internă și nici una publică în urma acestei experiențe. A fost doar o “aventură (politică) de-o vară”.

Identificați 5 probleme majore, actuale, din Mogoșoaia.

  1. Traficul
  2. Poluarea și calitatea apei
  3. Lipsa unei grădinițe de stat
  4. Lipsa asfaltului și a canalizării (dar și gaz și chiar electricitate) pe toate străzile
  5. Lipsa transparenței în actul administrativ

 Identificați 5 aspecte pozitive din Mogoșoaia

  1. Prezența Parcului și a Palatului, ca puncte de atracție turistică
  2. Resursa umană, îmbogățită constant de oamenii care se muta aici din București sau din alte locuri
  3. Un buget anual al Comunei care este suficient de mare pentru a putea demara proiecte de investiții chiar din fonduri proprii
  4. Deși e un dat, proximitatea față de Capitală ne oferă multiple beneficii & posibilități de dezvoltare care rezolvă multe dintre problemele cu care se confruntă comunitățile mici din restul țării
  5. Am descoperit relativ recent, tot vorbind cu oamenii pe stradă și făcând campanie, că sunt foarte deschiși și primitori; ceea ce mi se pare foarte mișto ca atmosferă comunitară.

 Prezentați, pe scurt, pe scurt, principalele 5 proiecte pentru Mogoșoaia

  1. Construirea unei grădinițe
  2. Atragerea de fonduri europene și digitalizarea Primăriei
  3. Identificarea și dezvoltarea a cât mai multe variante de transport alternativ (feroviar, piste de biciclete, transport în comun)
  4. Asigurarea infrastructurii de rețele (canalizare, gaz, electricitate, dar și asfalt) pe toate străzile din comună până la finalul mandatului
  5. Demararea construcției unui campus școlar

Care este cel mai de preț lucru al dumneavoastră?

Am primit o educație protestantă și, cum e de așteptat, munca e o valoare extrem de importantă. Tot ce am reușit să fac până acum a fost obținut cu multe eforturi și în principal prin forțe proprii, cunoscând foarte bine ce înseamnă satisfacția lucrului pentru care am muncit și pentru care am depus eforturi ca să îl obțin.

Cât apreciați că ar însuma (aproximativ) averea dumneavoastră expirmată în lei?

Sunt prea tânăr ca să fi acumulat deja o avere ? Momentan am un apartament și o mașină, ambele luate cu credite pentru care muncesc ca să le achit.

 Care este hobby-ul dumneavoastră?

Cinematografia. În liceu am realizat mai multe scurtmetraje de ficțiune și două documentare, toate selectate și unele chiar premiate la festivaluri. Am continuat apoi în zona de presă culturală & publicistică și am făcut recent un Master în Filmologie (Critică de film).

Care este scriitorul preferat al dumneavoastră?

Radu Pavel Gheo. “Adio, adio, patria mea, cu î din i, cu â din a” e una din cărțile mele preferate.

Ce fel de muzică preferați?

Jazz-ul este cel mai aproape de sufletul meu și mai specific bebop-ul (Charles Mingus, Thelonious Monk). Dar sunt o fire eclectică și ascult cu plăcere diverse muzici dintr-un spectru destul de larg.

Care este filmul dumneavoastră preferat? Dar serial?

Filmele lui Cristi Puiu (toate), dar dacă e să aleg totuși un titlu specific, rămân la “Marți după Crăciun” (r. Radu Muntean, 2012). Cel mai recent serial care mi-a rămas în minte e unul brazilian, “O Mecanismo”, având o poveste foarte similară cu DNA-ul nostru sub conducerea Laurei Codruța Kovesi.

Care este ultima carte pe care ați citit-o?

“Pantere parfumate” de Dan Alexe. Iar următoarea pe listă e “Campanii electorale 1996-2014” de Miron Mitrea. 

Care este locul preferat din București (din localitatea unde candidați)? De ce?

După o zi plină de activități de campanie, o plimbare seara în Parc este locul în care reușesc să mă relaxez.

Cu ce vă deplasați în Mogoșoaia? Aveți bicicletă?

În copilărie am avut bicicletă, dar din cauza unor probleme medicale, indicația specialistului a fost să renunț la acest mod de transport. Acum folosesc bicicleta doar ocazional, pentru plimbări. Însă, de un an mă deplasez cu mașina personală și, ocazional cu mijloacele de transport în comun.

Ce lipsește școlilor din Mogoșoaia?

În acest moment există o singură școală de stat în Mogoșoaia (și o școală privată care are doar câteva clase primare). Lipsesc multe, de la rezultate (în această vară mai mult de jumătate dintre elevii înscriși la Evaluarea Națională nu au reușit să obțină mai mult de media 5) până la facilități pentru elevii din medii defavorizate (pe care i-ar ajuta foarte mult o masă caldă sau un program de afterschool).

Cum veți asigura dezbaterile publice pe bugete?

Pentru prima dată anul acesta în Mogoșoaia a avut loc o dezbatere pe Buget, la insistențele, presiunile și cererile noastre (USR PLUS). Am propus amendamente și proiecte, dar deschiderea actualei conduceri a Primăriei s-a limitat, din păcate, doar la organizarea dezbaterii, nu și la preluarea propunerilor venite dinspre cetățeni. Evident că vom organiza dezbateri în fiecare an pentru alcătuirea bugetului, dar nu numai. În programul meu politic figurează ceea ce în SUA (și nu numai) se numește “community meetings”. Am început deja să organizăm astfel de evenimente, momentan online din cauza pandemiei, unde am abordat subiecte precum “Viitorul educației în Mogoșoaia” (rezultatele de la Evaluarea Națională din această vară au fost dezamagitoare, mai puțin de jumătate dintre elevii înscriși reușind să ia note peste 5), “Traficul și infrastructura” (probabil cea mai stringentă problemă a locuitorilor din Mogoșoaia; la orele de vârf durează minim 30 minute să ieși din, respectiv să intri în localitate din cauza intersecției de la Centură), dar și un subiect foarte controversat, “Sectorul 0”, un proiect imobiliar intins pe câteva sute de hectare (situat între Mogoșoaia și Otopeni) pe care actualul Primar îl promovează intens (deține personal terenuri în zonă iar în sat circulă tot felul de variante, unii spunând că ar avea câteva zeci, dacă nu chiar 100 hectare, prin interpuși). Vom continua seria acestor  evenimente unde vom invita specialiști în domeniile pe care le abordăm, comunitatea avand posibilitatea de a interveni și adresa întrebări si puncte de vedere, nu doar să urmărească live-ul pe facebook.

Otopeni

Care este ocupația dumneavoastră actuală? 

Actualmente sunt Președintele partidului pe care l-am fondat, respectiv Partidul INIȚIATIVA OTOPENIUL NOSTRU. Ca și profesie  sunt artist (pictor), o profesie liberala. Acest lucru îmi conferă o anumită libertate de mișcare și de gândire, un timp”liber” pe care  îl dedic cu plăcere activităților civice și politice legate de orașul Otopeni. Sunt un altruist incurabil iar familia mi-a înțeles această dedicare a mea în problemele comunității, sustinandu-ma în toate proiectele mele.  

Ce activitate politică ați avut în trecut? 

De mai bine de 5 ani de zile sunt implicat în activități civice și mai nou politice, legate de orașul unde trăiesc, orașul Otopeni. 

Ați fost vreodată parte a altui partid politic decât cel actual?

Am înțeles din timp că acțiunile civice pot capătă o importantă mult mai mare atunci când devin acțiuni politice. Drept urmare m-am înscris în filială locală a unui partid. În cele câteva luni petrecute acolo am înțeles că partidele mari au anumite direcții ce le sunt dictate doar de la “centru”, fără a conta identitatea și problemele unui anume localități. Fiind dezamăgit de acest fapt, am hotărât împreună cu membrii mai vechi ai Grupului Civic “Cetățean Otopeni”, să ne “desenăm” propriul destin și să fondăm împreună un partid local,  ale cărui priorități sunt cele ale cetățenilor orașului Otopeni.

Identificați 5 problema majore ale Otopeniului actual. (ale localității unde candidați)

Principala problema este reprezentată de discrepanțele mari între dezvoltarea centrului orașului față de celelalte zone.

b) Lipsa unui unități medicale de tip spital care să ofere servicii de primiri urgențe.

c) Supraaglomerarea unităților de învățământ; grădinițe, școală, liceu și lipsa unor creșe în ambele părți ale orașului.

d) Rețele de utilități ce sunt mult subdimensionate față de necesitățile reale legate de apă, canalizare, drumuri și ignorarea de către autoritățile locale a deversarilor ilegale de ape menajere în canalele ANIF, ce străbat orașul Otopeni pe o lungime de aproximativ 20 km.

e) Lipsa consultării cetățenilor în luarea principalelor decizii, inclusiv transparența cheltuirii banilor publici și alocarea acestora în funcție de nevoile reale.

Identificați 5 aspecte pozitive ale Otopeniului. (ale localității unde candidați)

  1. Proximitatea față de Aeroportul Internațional Henri Coandă, a centurii de Nord a Bucureștiului cât și a Drumului Național 1
  2. Proximitatea față de Nordul Bucureștiului
  3. Identitatea locului prin vechimea locuirii sale. (respectiv 433 de ani)
  4. Prezența surselor de ape geotermale.
  5. Dorința cetățenilor de a se implică în rezolvarea problemelor comunității. 

Prezentați, pe scurt, principalele 5 proiecte pentru Otopeni. (ale localității unde candidați)

  1. Crearea unei unități de tip spital pentru urgențele medicale.
  2. Investițiile în educație prin programul “Otopeniul copiilor noștri”.
  3. Construirea unei Stații de Epurare de mare capacitate pentru rezolvarea problemei evacuării apei menajere, a poluarii panzei freatice și a mirosurilor neplăcute.
  4. Eficientizarea procesului decizional in administratia publica locala si transparență privind cheltuirea banilor publici.
  5. Atragerea de Fonduri Europene care sa sprijine dezvoltarea armonioasa a orasului.

Care este cel mai de preț lucru al dumneavoastră?

Libertatea de alege construcția propriului destin.

Cât apreciați că ar însuma (aproximativ) averea dumneavoastră exprimată în lei?

Cel mai scump lucru pe care îl am este casa în care locuiesc. (cu o valoare de aproximativ 750.000) 

Care este hobby-ul dumneavoastră?

Gradinaritul si pomicultura, activitati in aer liber.

Care este scriitorul preferat al dumneavoastră?

Am mai mulți scriitori favoriti printre care aș enumera pe Dan Brown – moderni și Lev Tolstoi – clasici, etc.

Ce fel de muzică preferați?

Muzica de film, in mod special Ennio Morricone

Care este filmul dumneavoastră preferat? Dar serial?

Filmul preferat este Braveheart iar serialul preferat este “Prietenii tai”

Care este ultima carte pe care ați citit-o?

Homodeus – scurta istorie a viitorului scrisa de Yuval Noah Harari

Care este locul preferat din Otopeni(din localitatea unde candidați)?

Locul preferat este zona din care se vad avioanele ce decoleaza și/sau aterizeaza, respectiv în zona dinspre hotarul cu localitatea Tunari.

  De ce?Imi inspira o libertate de mișcare si gandire, intr-un loc inca neatins de dezvoltarea urbana.

Cu ce vă deplasați în Otopeni? Aveți bicicletă?

Cu mașina și uneori cu bicicleta/pe jos.

Ce lipsește școlilor din Otopeni?

Săli de clasa noi și spațioase, laboratoare moderne, locuri pentru depozitarea materialelor didactice ale elevilor, spații de recreere, generatoare de curent electric, manuale. 

Cum veți asigura dezbaterile publice pe bugete?

Vom face cunoscute aceste dezbateri în timp util implementand transmisia “live” acolo unde este cazul sau prezentarea unor sondaje de opinie, în care să se regăsească  opțiunea fiecărui  cetățean.

Care este ocupația dumneavoastră actuală?

Sunt avocat titular al Cabinetului de Avocat Scurtu Mădălina-Elisabeta.

Ce activitate politică ați avut în trecut?

Anterior anului 2018, când am intrat în PLUS, nu am avut activitate politică.

 Ați fost vreodată parte a altui partid politic decât cel actual?

Nu

Identificați 5 probleme majore ale orașului Otopeni.

1. Dezvoltare haotică, fără viziune (PUG datează din 2010; pe atunci mare parte din zonele rezidențiale de astazi, în care s-a investit și se investește în continuare într-un ritm accelerat erau în extravilan; în ultimii 4 ani, Otopeni s-a transformat într-un santier, în care pe străzi cu case apar blocuri. Aceasta a dus la: (i)aglomerarea excesivă, în condițiile inexistenței unei infrastructuri capabile să asigure la nivel minim acest surplus; (ii) mașini parcate pe stradă, întrucât nu există spații de parcare; (iii) insuficiența rețelelor de utilități existente, în contextul în care există o permanentă supra-solicitare a acestora.

 2. Lipsa transparenței în cheltuirea banului public, practica fragmentării investițiilor astfel încât să se încadreze în limita pentru achiziții directe care sunt direcționate către anumite firme, ce contractează exclusiv cu Primăria Otopeni și care se ocupă de absolut toate problemele orașului.

3. Lipsa utilităților, dintre care probabil cea mai gravă problemă este lipsa canalizării, rezultând un nivel mare de poluare și un risc direct pentru sănătatea oamenilor prin contaminarea pânzelor freatice. Chiar și acolo unde este trasă canalizarea (conform statisticii prezentate de Primărie săptămâna trecută) aceasta nu este dată în funcțiune sau stația de epurare este subdimensionată cu probleme în funcționare..

4. Drumuri neasfaltate unde nivelul de praf este la limita suportabilității, cu consecințe asupra sănătații, sau drumuri promovate ca „modernizate”, care sunt înguste, fără trotuare sau trotuare impracticabile, un adevarat pericol pentru pietoni. În general străzile Otopeniului sunt relativ pustii, deoarece puțini se aventurează să meargă pe jos sau cu bicicleta/trotineta, oamenii fiind dependenți de masină și din acest motiv. La fel și lipsa spațiilor verzi, a unor parcuri în accepțiunea legii.

 5. Locuri insuficiente în instituțiile de învățământ, lipsa unei creșe. Și aici, investițiile intens promovate sunt departe de a fi moderne – ca “soluție” pentru începerea școlii în această toamnă se propune extinderea școlii in cladire de tip container sau plasarea gradiniței lânga DN1 în zgomotul și noxele de eșapament a 70.000 de mașini zilnic).

 Identificați 5 aspecte pozitive ale orașului Otopeni.

1. Oamenii – care fac rai din ce au, fiecare pe bucățica lui construindu-și propria oaza (există multe curți sau spații intre blocuri frumoase, curate,îngrijite în Otopeni). 

2. Multe familii de tineri cu copii – oras care intinerește (din multe orașe pleacă tinerii, aici vin). 

3. Mulți oameni implicați civic. 

4. Proximitatea cu aeroportul – care poate fi un dezavantaj din punctul de vedere al poluării, dar cu o gestionare eficientă a acestui aspect din partea administrației, este un mare avantaj din punct de vedere economic. 

5. Poziționarea și proximitatea cu Capitala, care generează un potențial mare de dezvoltare; aici e important ca administrația să pună accentul pe valoare nu pe cantitate, să creeze și promoveze un standard înalt și pentru investițiile în imobiliare, și în mediul de afaceri in general. 

Prezentați, pe scurt, principalele 5 proiecte pentru orasul Otopeni.

Orașul nu e complet dezvoltat, e loc de imbunătățire, multe aspecte încă pot fi “reparate” sau ameliorate.

 a) Scoaterea de urgență a zonelor aflate la standardul de „sat” prin asigurarea unei canalizări funcționale, alimentare cu apă și asfalt a tuturor zonelor din intravilan, chiar dacă nu sunt încă integral locuite. 

b) Educație dimensionată pentru necesitățile actuale și viitoare ale unui Otopeni în plină dezvoltare, pentru copii începând de la varsta de 1 an, la standard înalt calitativ.

 c) Îmbunătățirea condițiilor de trafic, atât auto cât și pietonal, asigurarea conectivității între diversele zone ale Otopeniului, cât și între Otopeni și localitățile învecinate. 

d) Un oraș curat, nu doar în zonele centrale, ordonat și verde conform standardelor europene. Crearea de parcuri adevarate, zone de promenadă, zone verzi între blocuri, înverzirea domeniului public al Otopeniului.

 e) O administrație deschisă, transparentă și eficientă. Cheltuirea banului public ân mod transparent, reducerea birocrației, atragerea de specialiști cu care sa găsim cele mai bune soluții pentru atingerea obiectivelor propuse și implementarea conceptului de bugetare participativă.

Care este cel mai de preț lucru al dumneavoastră?

Sănătatea și cele două fete ale mele.

Cât apreciați că ar însuma (aproximativ) averea dumneavoastră exprimată în lei?

400.000 de lei

Care este hobby-ul dumneavoastră?

Istoria

Care este scriitorul preferat al dumneavoastră?

Elif Shafak

Ce fel de muzică preferați?

Muzica anilor ‘90.

 Care este filmul dumneavoastră preferat? Dar serial?

The Mentalist

Care este ultima carte pe care ați citit-o?

Mika Waltari, Secretul împărăției

Care este locul preferat?

Locul meu preferat este acasă. În Otopeni, cel mai aproape de “acasă” mă simt când mă joc cu fetele mele pe un teren amenajat corespunzător, cu iarbă verde îngrijită și pomi, situat pe strada noastră.

Cu ce vă deplasați în Otopeni? Aveți bicicletă?

Deplasarea în Otopeni nu este posibilă fără mașină. Am bicicletă și chiar am încercat să merg de multe ori cu ea prin oraș, însă lipsa unor piste de bicicletă și a unor trotuare m-au făcut să mă tem pentru siguranța mea in trafic.

 Ce lipsește școlilor din Otopeni?

In Otopeni vorbim de o singură școală la 18000 locuitori, din care 43% sunt tineri, iar populația de copii este în continuă creștere. Vorbim de o școală, patru gradinițe și nicio creșă. Pentru copiii sub doi ani, familiile sunt obligate să caute soluții în familie. Pentru cei până în 4 ani fie acceptă să își trimită copiii la una din cele patru gradinițe supra-aglomerate (atunci când gasesc un loc liber) sau cei care iși permit aleg soluția privată. Aceeași situație și la copiii de vârstă școlară. Rezultatul este, evident, o viață de familie complicatăși o calitate a vieții sub așteptări.

Primăria Otopeni a conștientizat târziu că are o problemă cu accesul copiilor la educație și a acționat în mod reactiv, prin soluții de reparare a cât se mai poate. A instalat două containere în curtea școlii și are în vedere construirea a încă unui corp în același sit, ceea ce va agrava supra-aglomerarea. Evident, criza COVID amplifică problema. A început construcția îndelung amănată a unei gradinițe binevenite, de altfel, dar nu și-a manifestat intenția de a înființa o creșă.

Cum veți asigura dezbaterile publice pe bugete?

Dezbaterea bugetului local va respecta mai întâi prevederile legale. Dezbaterea trebuie să fie efectivă, ceea ce impune o administrație deschisă, transparentă, cooperantă.

Cetățenii trebuie implicați în procesul decizional efectiv, ceea ce prespune informarea acestora, corectă, completă și cu respectarea procedurilor si a termenelor legale, comunicarea tuturor informațiilor necesare si raspunsul la orice intrebari/precizări din partea acestora și asigurarea unei dezbateri publice reale.

Apoi, dezbaterea bugetului trebuie facută din primele faze ale elaborării acestuia, mai întâi pe proiecte și abia apoi pe buget. Cetățenii vor fi implicați activ din chiar momentul inițial al viziunii exercițiului bugetar viitor, inclusiv la nivelul stabilirii priorităților în alocarea sumelor de la bugetul local. În cadrul acestei direcții, un rol important il are bugetarea participativă, momentan inexistentă la nivelul administrației din Otopeni.

In stransă legatură cu acest aspect aspect este viziunea mea de a crea o conectare permanentă la nevoile si solicitările orașului și cetățenilor săi. Transformarea administrației publice din Otopeni dintr-o „fortăreață” care respinge cetațenii într-un organism prietenos care îi invită să coopereze se va reflecta pe de o parte, în gradul de încredere al cetățenilor în administrație iar, pe de alta, în co-interesarea lor de a participa la viața administrativă.

Măgurele

Care este ocupația dumneavoastră actuală?

Am un master în fizică, însă am preferat zona antreprenorială încă de la terminarea studiilor. Timp de mai bine de 20 de ani, compania pe care am fondat-o a furnizat echipamente și servicii IT către mii de clienți retail sau corporate. De mai bine de doi ani am renunțat la afaceri, în acest moment îmi gestionez propriul portofoliu de acțiuni, deci investitor pe piața de capital

Ce activitate politică ați avut în trecut?

Până în anul 2018 nu am fost implicat politic chiar dacă legătura mea cu USR era foarte veche. Îl cunosc de foarte mulți ani pe Nicușor Dan, i-am urmărit și apreciat foarte mult activitatea civică la ASB, USB și mai apoi USR. La începutul anului 2018, am oficializat această legătură devenind membru al USR, pentru ca în iunie 2018 să înființăm USR Măgurele unde colegii, cărora vreau să le mulțumesc pentru încredere, mi-au încredinţat al doilea mandat de președinte.

Ați fost vreodată parte a altui partid politic decât cel actual?

Nu

Identificați 5 problema majore ale Bucureștiului actual. (ale localității unde candidați)

Cea mai importantă – alocarea discreționară a fondurilor pentru investiții în zona centralăLipsa trotuarelor – ugență de siguranță rutieră

Sacrificarea spațiilor verzi în favoarea asfaltului, betoanelor, pavelelor de granit și nu numai – avem soluție

Avem încă străzi cu case construite chiar și de mai mult de 10 ani FĂRĂ POSIBILITATEA DE A SE RACORDA LA REȚEAUA DE ENERGIE ELECTRICĂ

Lipsa investițiilor în utilități în zonele de case noi.

Lipsa trotuarelor – ugență de siguranță rutieră

Identificați 5 aspecte pozitive ale Capitalei. (ale localității unde candidați)

  • Oamenii. Pe lângă zecile de cercetători care locuiesc în Măgurele, orașul are și foarte mult rural iar oamenii sunt cu adevarat implicați. Am văzut, ca exemplu, mobilizare exemplară în perioada stării de urgență, remarcabil!
  • Prezența institutelor în Măgurele, sursă de venit pentru          administrația locală și potential de dezvoltare al unui pol de cercetare comparabil cu cele din Europa.
  • Încă Măgurele nu a încăput pe mâna rechinilor imobiliari, nu avem dezvoltări haotice cu blocuri grămadă unul peste altul cum s-a întâmplat deja la Bragadiru sau Popești
  • Istoria de orășel universitar, al științelor și faima fostului Liceu MF4 devenit între timp Liceul Horia Hulubei. Din păcate încă departe de performanțele MF4, sperăm însă într-o revenire.
  • Măgurele este străbătut de râurile Sabar și Ciorogarla iar pe la periferie trece râul Argeș. Potențial enorm de amenajare a unor zone de relaxare în natură.

Prezentați, pe scurt, pe scurt, principalele 5 proiecte pentru București. (ale localității unde candidați)

  • Trotuare – avem trei zone care sunt urgențe de siguranță rutieră – DJ 401 de la intrarea dinspre Jilava până în zona centrală, continuarea Dj 401 din zona centrală până la ieșirea spre Bragadiru și o parte a străzii Mărășești. Traficul este extreme de intens în aceste zone, se poate întâmpla oricând o nenorocire. Evident că avem în vedere construcția de trotuare pe toate străzile pentru că s-au făcut foarte puține investiții în acest sens.
  • Parc în zona centrală – Zona centrală este inundată de betoane! S-au construit parcări, platforma centrală dispune de mult prea puțini pomi sau verdeață comparativ cu suprafețele pavate sau asfaltate. Cetățenii din zona centrală au nevoie să și respire.
  • Avem in vedere un vast program de informare/constientizare a locuitorului Orasului asupra importantei colectarii selective coroborat cu implementarea unui sistem de recompensare a cetățenilor responsabili după conceptul ”plătești cât arunci” Ne dorim ca la finalul proiectului cetățenii să plătească doar pentru gunoiul nesortat.
  • Transparență – Avem o mare problemă cu transparența actului administrativ. Folderul achiziții de pe site-ul primăriei este absolut gol. Dorim publicarea tuturor anunțurilor de achiziții pe site după cum dorim și publicarea tuturor contractelor pe bani publici ale administrației în cel mult 30 de zile de la semnare. Dorim, de asemenea să avem un grafic execuție proiect/plăți efectuate pentru fiecare proiect major al administrației updatat lunar.
  • Tot la acest capitol ne propunem ca ședințele de Consiliu Local să fie transmise live pentru ca cetățenii să poată vedea dacă cei trimiși acolo lucrează pentru ei sau doar fac figurație.
  • Nu în ultimul rând vrem să mutăm comunicarea cu cetățenii de pe ușa primăriei în online. Există exemple de bune practici chiar la comunele învecinate, nu cred că este greu, trebuie doar puțină voință – toată comunicarea trebuie facută și în online: locuri de muncă disponibile, convocator și ordine de zi ședințe CL, avize de mediu și multe altele.
  • Creșă. Este mare nevoie de o creșă. Nu poți dezvolta un oraș dacă nu oferi familiilor tinere posibilitatea de avea un job și copiii în siguranță. Am fost asigurați în anul 2017 că există finanțare pentru acest proiect, acum, cu o lună înainte de alegeri am aflat că s-a luat primul aviz pentru finanțare. Păcat că s-a preferat direcționarea resurselor orașului doar către zona central ignorând nevoi urgente ale comunității.

Care este cel mai de preț lucru al dumneavoastră?

Familia, evident. Sunt căsătorit de aproape 25 de ani ( pe 25 noiembrie acest an sarbatorim nunta de argint ) , doi copii care au absolvit facultatea în această vară. Și patru husky.

Cât apreciați că ar însuma (aproximativ) averea dumneavoastră expirmată în lei?

Am construit o casă în Măgurele de aproximativ 200 mp situate pe un teren de 1200 mp, am doua terenuri de aprox 5000 mp unul în Prahova, unul în zona Buftea și un portofoliu de acțiuni la BVB in valoare de până în 600.000 lei.

Care este hobby-ul dumneavoastră?

Calculatoarele evident și lucrul în curte. Avem peste 30 de pomi și copaci pe care, eu și cu soția mea, i-am plantat cu mâinile noastre, 800 mp de gazon cu un sistem de 11 aspersoare. Avem sufficient de lucru in curte.

Care este scriitorul preferat al dumneavoastră?

Nu am un scriitor preferat.

Ce fel de muzică preferați?

Am crescut cu Pink Floyd, Queen, John Fogerty, dar și Pink Martini sau U2.

Care este filmul dumneavoastră preferat? Dar serial?

Pulp Fiction, The Bing Bang Theory

Care este ultima carte pe care ați citit-o?

Eugen Ovidiu Chirovici – Cartea Oglinzilor

Care este locul preferat din București (din localitatea unde candidați)? De ce?

Padurea Reactorului, e relativ aproape de casa in care locuiesc, e o oază de liniste si relaxare ( in afara orelor de program când traficul este redus )  si curtea mea, evident.

Cu ce vă deplasați în București? Aveți bicicletă?

Cu masina dar si cu bicicleta. Chiar am avut și acțiuni de campanie pe biciclete.

Ce lipsește școlilor din București?

Deficit mare de cadre didactice. Avem un proiect de a pune la dispoziția profesorilor un fel de locuinte de serviciu pentru ca situația este critică la nivelul orașului nostru.

Cum veți asigura dezbaterile publice pe bugete?

Am fost la dezbaterile pentru acest an și am avut un gust amar. Primăria a pus – așa cum sunt obișnuiți – proiectul de buget pe ușa instituției. A trebuit să protestăm pe facebook pentru ca proiectul să  fie pus si pe site. Am fost 3-5 oameni interesați, restul angajați ai primăriei ( le sunt recunoscător celor câteva zeci de angajați ai primăriei care au venit la acele dezbateri ). Din pacate nu a fost interes dar nici ce au făcut ei acolo nu se poate numi dezbatere. A fost o insiruire a proiectelor primariei, practice ei faceau orice.

Intenționăm să facem dezbateri serioase pe absolut toate proiectele majore si luat puncte de vedere de la toți cei impactați și mai ales dorim să dezbatem inclusiv oportunitatea. Foarte impostant pentru că nu dorim să poleim din nou centru iar în zonele de case noi să nun avem current electric.

Candidat pentru funcția de președinte al CJ Ilfov

Care este ocupația dumneavoastră actuală?

Consultant în aria culturii organizaționale

Ce activitate politică ați avut în trecut?

Uniunea pentru Reconstrucția României, de la început până la sfârșit.

Ați fost vreodată parte a altui partid politic decât cel actual?

URR (Uniunea pentru Reconstrucția României)

Identificați 5 problema majore ale Ilfovului actual. (ale localității unde candidați)

  1. Poluarea
  2. Mobilitatea
  3. Educația
  4. Asistența medicală
  5. Infrastructura

Identificați 5 aspecte pozitive ale județului Ilfov. (ale localității unde candidați)

  • Oportunități de petrecere a timpului liber
  • Alimente sănătoase
  • Liniștea
  • Comunitatea
  • Potențialul economic

Prezentați, pe scurt, pe scurt, principalele 5 proiecte pentru Ilfov. (ale localității unde candidați)

  1. Noduri intermodale pentru mobilitate
  2. Un liceu regional la Buftea cu specializări pentru viitorii 20 de ani.
  3. Transparentizare radicală – contractare, finanțare, modul de luare a deciziilor
  4. Centre medicale de permanență
  5. ISO 37001

Care este cel mai de preț lucru al dumneavoastră?

Credința

Cât apreciați că ar însuma (aproximativ) averea dumneavoastră expirmată în lei?

Câteva sute de mii de euro

Care este hobby-ul dumneavoastră?

N-am timp ca pentru un hobby dar petrec timp cu pasiune pentru asta. Sailing.

Care este scriitorul preferat al dumneavoastră?

Nu am un scriitor preferat. Mai degrabă un gen de lectură. Îmi place filosofia indiferent de forma în care este exprimată.

Ce fel de muzică preferați?

În ordine descrescătoare: clasică, jazz, rock

Care este filmul dumneavoastră preferat? Dar serial?

Doctor Jivago

Mozart in the Jungle

Care este ultima carte pe care ați citit-o?

Dark cockpit – Emil Dobrovolschi, Octavian Pantiș

Care este locul preferat din Ilfov? De ce?

Comunele de la granița județului. Îmi amintesc despre copilărie și-mi arată ce e de făcut.

Cu ce vă deplasați în Ilfov? Aveți bicicletă?

Spre București cu mașina, acasă, pe jos, cu bicicleta sau cu mașina. Am bicicletă și cu ea ajung în comunele de la graniță.

Ce lipsește școlilor din Ilfov?

Profesorii, dotări moderne, orientare spre viitor

Cum veți asigura dezbaterile publice pe bugete?

Ca principiu, din timp. Nu pe utima sută de metri.

– locuitorii Ilfov se vor putea înscrie online într-un newsletter al CJ Ilfov pe categorii de interes (urbanism, buget, infrastructură sănătate, infrastructură școlară, etc.) 

– în cadrul acestor newsletter se vor trimite sondaje, invitații de participare la ședințe publice

– toate newsletter vor fi disponibile și online și vor putea fi completate și anonim

– completarea se va putea face și online, și prin email, și prin poștă – vrem să primim cât mai multe păreri

– după perioada de consultare Departamentul Management Proiecte (o structură nou înființată, ce va asigura management de proiect pentru TOATE acțiunile CJ Ilfov, indiferent de dimensiune sau complexitate) va realiza un raport pentru toate pozițiile / observațiile primite, evidențiind pe cele comune

– acest raport va fi prezentate consilierilor județeni și aparatului executiv pentru a fi integrat în proiectul supus dezbaterii

– cei ce contribuie des cu idei argumentate și fundamentate sau specialiști în domeniu vor fi implicați direct în elaborarea și evaluarea proiectelor – vor fi contactați direct și invitați pentru prezentarea opiniilor lor

– fundamentarea de oportunitate va fi elaborată și prezentată în întregime, transparent și complet 

– se vor urmări liniile directoare de priorități (vezi proiectul politic) pentru toate propunerile înaintate, și propunerile vor evidenția apartenența la linia directoare, gradul de realizare a proiectului politic și integrarea propunerii cu alte proiecte elaborate

Bragadiru

Care este ocupația dumneavoastră actuală?

Consilier Juridic – Expert în achiziții publice

Ce activitate politică ați avut în trecut?

În perioada 2014 – 2016 am fost membru al Partidului Ecologist Român.  Tatăl meu m-a învățat că fără implicare nu putem schimba nimic, iar de mic am participat la diferite manifestații politice, el fiind membru fondator al Partidul Ecologist Român și totodată cel care mi-a insuflat dorința de a crea o noua forță politică.

Ați fost vreodată parte a altui partid politic decât cel actual?

Da, Partidul Ecologist Român

Identificați 5 problema majore ale Bucureștiului actual. (ale localității unde candidați)

a. Infrastructura rutiera deficitară, întrucât în majoritatea zonelor lipsesc trotuarele, majoritatea străzilor au tramă stradală foarte îngustă (de la 4 metri până la 5,5 m), lipsa trecerilor pentru pietoni și a limitatoarelor de viteză, iar pistele pentru biciclete nici măcar nu există;

b. Calitatea și presiunea apei furnizate de A.C.I. Ilfov coroborată cu prețul foarte mare al acesteia și lipsa rețelei de canalizare pluvială;

c. Unitățile de învățământ sunt insuficiente, raportat la numărul de locuitori;

d. Incoerență în dezvoltarea urbanistică, prin nerespectarea indicatorilor urbanistici prevăzuți de lege, în special:

e. Construirea de locuințe colective (blocuri) în zone de locuințe individuale (case);

 f. Nerespectarea suprafeței de spațiu verde și a numărului de locuri de parcare prevăzute în certificatul de urbanism;

g. Lipsa locurilor de muncă (în prezent la nivelul orașului Bragadiru avem aproximativ 5500 de locuri de muncă, la o populație de aproximativ 24000 de locuitori în acte și aproximativ 60 000 – 70 000 de locuitori în realitate

Identificați 5 aspecte pozitive ale Capitalei. (ale localității unde candidați).

  1. Distanța foarte mică față de București;
  2. Faptul că spiritul civic al cetățenilor își face din ce în ce mai mult simțită prezența, iar oamenii încep să se mobilizeze pentru a rezolva unele probleme stringente (spre exemplu: combaterea P.U.Z. Ilegale, acțiuni colective pentru construirea de noi unități de învățământ, etc…);
  3. Parcul central, pentru ca oferă foarte multe facilități;
  4. Târgul din Bragadiru, unde avem producători locali din zonele învecinate și putem cumpăra produse de la fermierii români
  5. Zona veche a orașului, care deține facilitățile necesare unui oraș, cu mici excepții;

Prezentați, pe scurt, principalele 5 proiecte pentru București. (ale localității unde candidați);

  1. Realizarea interconectării cu București și localitățile învecinate prin infrastructură și transport public;
  2. Extinderea rețelelor de utilități, prin atragerea de fonduri externe și granturi;
  3. Educația reprezintă o prioritate pentru mine și îmi doresc să pun bazele a două centre școlare formate din creșă, grădiniță, scoală și sala de sport, precum și construirea unui liceu;
  4. Monitorizarea calității aerului și extinderea spațiilor verzi cu prioritate în zonele unele calitatea aerului este scăzută precum și amenajarea de parcuri pe terenurile pe care nu se poate construi datoria restricțiilor (în general rețelelor de utilități) și care pot fi cumpărate la preturi accesibile, sau luate în administrare;
  5. Armonizarea urbanistică și interzicerea derogărilor de la Planul Urbanistic General, cu excepția construirii de unități educaționale și medicale (doar în zonele în care regimul de înălțime este același cu cel al noi construcții).

Care este cel mai de preț lucru al dumneavoastră?

Familia, pentru că ori de câte ori a fost nevoie, au fost lângă mine și m-au susținut.

Cât apreciați că ar însuma (aproximativ) averea dumneavoastră exprimată în lei?

200.000 lei

Care este hobby-ul dumneavoastră?

Călătoriile, sportul, grădinărit.

Care este scriitorul preferat al dumneavoastră?

Niccolo Machiavelli

Ce fel de muzică preferați?

În prezent nu au un gen de muzică preferat, ascult aproape toate genurile (rock, dance, muzică clasică, populară și muzică de petrecere). Părinții mei mi-au pus numele Dorin, după celebrul tenor Dorin Teodorescu și am crescut cu muzică clasică și rock (Dorin Teodorescu, Cargo, Iris, Pheonix, Pasărea Colibri). În școala generală am făcut dansuri populare și am prins gustul muzici populare.

Care este filmul dumneavoastră preferat? Dar serial?

Filmul meu preferat este 300.

Serialul Preferat Suits (costume), Game of Thrones.

Care este ultima carte pe care ați citit-o?

Principele de Nicolo Machiavelli

Care este locul preferat din București (din localitatea unde candidați)? De ce?

Parcul Central, din păcate singurul, pentru ca are foarte multe facilități, printre care: balta pentru pescuit, terase, terenuri de sport și o zona pentru plaja și baie care imită marea (Belvedere).

Cu ce vă deplasați în București? Aveți bicicletă?

În general cu mașina, am și bicicletă, dar nu o folosesc foarte des întrucât siguranța bicicliștilor este pusă în pericol datorită străzilor foarte înguste, lipsei trotuarelor și nu în ultimul rând pistelor pentru biciclete.

Ce lipsește școlilor din București?

Din păcate există o singură școală, care nu poate face față numărului de copii din Bragadiru, nu are o sală de sport.

Cum veți asigura dezbaterile publice pe bugete?

Cu respectarea principiului transparenței, voi supune dezbaterii publice, iar toate dezbaterile vor fi transmise și on line.

Voluntari

Care este ocupația dumneavoastră actuală?

Sunt farmacist.

Ce activitate politică ați avut în trecut?

Sunt în USR de 1 an, anterior nu am avut activitate politică.

Ați fost vreodată parte a altui partid politic decât cel actual?

Nu

Identificați 5 problema majore ale Orasului Voluntari.

  1. Traficul.

2. Dezvoltarea haotica din punct de vedere urbanistic.

3. Administratia publica opaca.

4. Locuri insuficiente în instituțiile de invatamant.

5. Poluarea și calitatea aerului

Identificați 5 aspecte pozitive ale Orașului Voluntari.

  1. Oamenii sunt intreprinzatori, si-au creat propria oază de frumusețe 

2. Cadrul natural reprezentat prin lacuri, bălți și pandurii.

3. Poziționarea în raport cu capitala care genereaza un potențial mare de dezvoltare.

Prezentați, pe scurt, pe scurt, principalele 5 proiecte pentru Orașul Voluntari.

1. Legăturile carosabile, crearea celor 2 poduri peste calea ferată.

2.  Oraș al parcurilor și al oamenilor, în prezent orașul Voluntari deține doar 2.45 mp spații verzi pe locuitor fără de media europeană de 26 mp

3.Reciclare pe 4 fractii = Gratuitate pe taxa de salubritate

4.  Sanatatea- spital cu dotari corespunzatoare și manager profesionist.

5.  Educație – școli noi, smart pentru copii din orașul Voluntari

Care este cel mai de preț lucru al dumneavoastră?

Familia și sanatatea.

Cât apreciați că ar însuma (aproximativ) averea dumneavoastră exprimată în lei?

Declarația mea de avere este publică, vă invit să vă uitați.

Care este hobby-ul dumneavoastră?

Sportul și meșteritul.

Care este scriitorul preferat al dumneavoastră?

Sidney Sheldon

Ce fel de muzică preferați?

Îmi place muzica anilor ’90 – 2000.

Care este filmul dumneavoastră preferat? Dar serial?

Film – Gladiatorul. Serial – Vikings

Care este ultima carte pe care ați citit-o?

Secretele succesului – Dale Carnegie

Care este locul preferat din Voluntari ? De ce?

Acasă și în vizita la prieteni.

Cu ce vă deplasați în Voluntari ? Aveți bicicletă?

Da, am o bicicleta, nu prea o folosesc pentru ca e o aventură periculoasă sa circuli cu ea.

Ce lipsește școlilor din Voluntari?

Lipsesc multe, de la băi amenajate, spațiu suficient pentru clase (prea mulți copii în clasă) până la rezultate

Cum veți asigura dezbaterile publice pe bugete?

Transparentizarea primariei prin implementare unei platforme de tip City Manager.

Pantelimon

Care este ocupația dumneavoastră actuală?

În prezent ocup funcția de Analist IT, în cadrul unei corporații.

Ce activitate politică ați avut în trecut?

Am intrat în politică în anul 2019, iar până în prezent nu am ocupat nicio funcție publică.

Ați fost vreodată parte a altui partid politic decât cel actual?

Nu, am fost și sunt membru al unui singur partid, USR

Identificați 5 problema majore ale Pantelimonului actual. 

  • Infrastructură rutieră precară 
  • Sistemul de canalizare prost dimensionat
  • Lipsa tuturor utilităților pe străzile orașului
  • Lipsa spațiilor verzi și a locurilor de joacă pentru copii
  • Lipsa unui transport public coerent și eficient în interiorul localității

Identificați 5 aspecte pozitive ale Pantelimonului. 

  • Apropierea de București
  • Existența lacului Pantelimon care poate fi fructificată
  • Potențial economic ridicat
  • Existența Fermei Animalelor, un loc de cunoaștere și de recreere pentru copiii noștri

Prezentați, pe scurt, pe scurt, principalele 5 proiecte pentru Pantelimon.

  • Educația este o prioritate între 2020-2030 în Pantelimon, investind în tineri pentru a face față provocărilor pe care le ridică deja o societate și o piață a muncii aflate în plin proces de transformare și aliniere la progresul tehnologic.
  • Digitalizarea este cheia asigurării transparenței unui serviciu public local și în cheltuirea banului public. Aceasta reprezintă un pas concret spre un oraș inteligent, administrat de politicieni și funcționari publici pregătiți profesional și orientați spre interesul comunității.
  • Mediu: Realizarea unei perdele forestiere în jurul orașului, cu rol în filtrarea prafului adus permanent de vânt și în asigurarea unei calități mai bune a aerului; Realizarea unor zone verzi în fiecare din cartierele orașului prin achiziționarea de suprafețe de teren de către primărie și amenajarea acestora pentru petrecerea timpului liber în familie și spații de joacă pentru copii; Instalarea de senzori pentru măsurarea permanentă a calității aerului în cât mai multe dintre zonele orașului care vor indica zonele cu poluare crescută ce necesită intervenție pentru asigurarea sănătății populației
  • Mobilitate urbană – Asigurarea unui transport public coerent și eficient care să permit locuitorilor orașului o deplasare rapidă și în condiții decente de la/ către București precum și în interiorul localității; Îmbunătățirea/ extinderea infrastructurii existente, modernizarea străzilor; Încurajarea deplasărilor cu mijloace de transport alternativ (biciclete,trotinete)

Care este cel mai de preț lucru al dumneavoastră?

Familia

Cât apreciați că ar însuma (aproximativ) averea dumneavoastră expirmată în lei?

100.000 lei (împreună cu soția)

Care este hobby-ul dumneavoastră?

Îmi place sa joc fotbal și tenis.

Care este scriitorul preferat al dumneavoastră?

Ernest Hemingway

Ce fel de muzică preferați?

Electronică

Care este filmul dumneavoastră preferat? Dar serial?

Forrest Gump. Lost

Care este ultima carte pe care ați citit-o?

Ascensiunea roboților

Care este locul preferat din Pantelimon? De ce?

Ferma Animalelor – este singurul loc din Pantelimon unde poți merge pentru a te recrea

Cu ce vă deplasați în București? Aveți bicicletă?

Cu mașina și uneori cu bicicleta

Ce lipsește școlilor din Pantelimon?

Conexiune la internet de mare viteză și echipamente necesare accesării platformelor online. Personalul didactic nu este încurajat sa performeze și nu este motivat să vină la școlile din Pantelimon.

Cum veți asigura dezbaterile publice pe bugete?

Proiectul de buget va fi pus la dispoziția populației înaintea dezbaterilor, pentru ca locuitorii orașului să fie pregătiți cu întrebări și propuneri. De asemenea, bugetul participativ este o opțiune, pentru ca oamenii să se simtă implicați și propunerile lor să fie aplícate.

Buftea

Care este ocupația dumneavoastră actuală?

Asociat și angajat într-o firmă de contabilitate și asociat și administrator într-o firmă de închirieri schele metalice.

Ce activitate politică ați avut în trecut?

Am candidat independent pentru Consiliul Local Buftea în 2016 și am obținut funcția de consilier local, invalidată ulterior, pe motiv că nu am desemnat mandatar financiar.

Ați fost vreodată parte a altui partid politic decât cel actual?

După alegerile locale din 2016 am intrat în USR încă de la înființare și am fost fondatorul filialei locale USR Buftea. După doi ani, în filială s-a înscris un grup mare de membri, unii dintre ei rude, vecini, colegi de serviciu, care m-au exclus din partid. Am contestat decizia, iar Comisia Județeană de Arbitraj a USR Ilfov mi-a dat dreptate și m-a repus în drepturi, dar imediat am demisionat și am luat decizia să candidez independent la locale 2020.

Identificați 5 probleme majore ale orașului Buftea: 

  1. Infrastructura școlară. Lipsa unei creșe, în oraș nefiind niciuna. Mai e mare nevoie de încă o grădiniță cu program prelungit și de o școală nouă. 
  2. Apa potabilă furnizată de compania RAJA Constanța e de o calitate extrem de proastă, iar prețul e cel mai mare din țară, 10 lei/mc. 
  3. Lipsa locurilor de petrecere a timpului liber
  4. Toți consilierii locali votează în unanimitate proiectele primarului, fără dezbateri, fără alte propuneri, ceea duce orașul într-o singură direcție… unde vrea primarul, nu unde are nevoie comunitatea. 
  5. Orașul nu se dezvoltă. Nu se construiesc locuințe, nu există proiecte mari, nu vin companii care să investească.

Identificați 5 aspecte pozitive ale orașului Buftea:

  1. Așezarea geografică, pe râul Colentina, 3 lacuri, 3 păduri.  
  2. Istoria și tradiția. Domeniul Știrbey, monumente istorice, Studiourile Buftea, foste mari fabrici, de vată, de conserve, primul oraș din Ilfov.
  3. Gara Buftea. Putem ajunge rapid în mijlocul capitalei, sau chiar pe Valea Prahovei. 
  4. Lipsa aglomerației urbane și dezvoltării haotice
  5. O mulțime de oameni de valoare.

Prezentați, pe scurt, principalele 5 proiecte pentru Buftea:

  1. Implicarea întregii comunități în educație – E obligatoriu ca toți cetățenii să ne implicăm în educația din comunitate, căci, mai devreme sau mai târziu, lipsa ei ne va afecta pe toți
  2. Transparență și comunicare în administrația publică, căci lipsa lor duce la tensiuni și nesiguranță
  3. Apa curată la preț decent– Vom pune compania RAJA in slujba comunității, nu invers, cum e acum!
  4. Siguranța publică și bun simț Pentru o viață mai bună, pentru un oraș civilizat și pentru confortul nostru, avem nevoie să impunem bunul simț in Buftea
  5. Locuri de petrecut timpul liberSunt pasionat de natură, fac sport, am copii, particip la acțiuni civice. Ca primar, ar fi imposibil să ignor capitolul acesta. Buftea e binecuvântată cu 3 păduri și 3 lacuri superbe, plus Domeniul Știrbey și Pepiniera… trebuie să ne bucurăm cu adevărat de aceste resurse.

Care este cel mai de preț lucru al dumneavoastră?

Reputația pe care mi-am construit-o în Buftea

Cât apreciați că ar însuma (aproximativ) averea dumneavoastră expirmată în lei?

Apartamentul plus un teren, valoare totală în jur de 200 000 lei.

Care este hobby-ul dumneavoastră?

Cânt la tobe într-o trupă rock, și nu datorită numelui, ascult multă muzică și practic triatlonul, un sport care include probe de înot, ciclism, alergare, pe distanțe lungi.

Care este scriitorul preferat al dumneavoastră?

Probabil Marin Preda, pe care l-am citit în adolescență și mi-a rămas la inimă.

Ce fel de muzică preferați?

Rock. Sunt un nostalgic al rockului alternativ din anii 90, dar și al metalului din anii 80-90. Însă ascult și cele mai noi trupe de rock, fiind la curent cu tot ce apare.

Care este filmul dumneavoastră preferat? Dar serial?

Man on the moon. 
La seriale nu mă uit din lipsă de timp, dar tot m-a agățat în starea de urgență Losers, pe Netflix. Un mic serial despre câteva povești adevărate, cu sportivi care au știut să piardă și să renască.

Care este ultima carte pe care ați citit-o? 

Tocmai am terminat “Mănâncă și aleargă” a unui celebru alergător de ultra maratoane și am început The Iron War, despre o rivalitate din triatlon, unde doi sportivi au parcurs umăr la umăr, 9 ore de competiție la 40 de grade.

Care este locul preferat din Buftea? De ce?

În fața Casei de Cultură, exact în centrul orașului. Este o clădire mare, cu multă activitate pe vremuri, eu crescând și locuind și acum vis-a-vis. Acolo m-am jucat, în ea am petrecut mult timp, acolo am stat seară de seară în adolescență cu gașca de rockeri pe scări, acolo ies și acum cu copiii mei. 

Cu ce vă deplasați în Buftea? Aveți bicicletă?

Sunt un împătimit al bicicletelor și mă deplasez aproape mereu cu bicicleta, inclusiv la job, inclusiv spre București, cu mașina circulând doar când sunt cu copiii.

Ce lipsește școlilor din Buftea?

  • Sisteme de ventilatie a aerului în sălile de clasă.
  • Gard nou la  Școala Nr. 1, cu trotuar nou aferent.
  • Toalete moderne în toate unitățile de învățământ,  refacute de la 0.
  • Asigurarea de la buget a meselor din grădinițe, fără să mai plătească părinții.
  • Educație gratis, unități de învățământ dotate, zero lei de la părinți.
  • Combaterea abandonului școlar – avem nevoie de bufteni educați!
  • Construcția urgentă a unei creșe, dar și a unei gradinițe.
  • Cabinete medicale în toate unitățile de învățământ.
  • Transparență in școli, comunicare si implicarea parinților in procesul decizional.
  • Clasa de cinematografie, menținând tradiția orașului, la Liceul Barbu Stirbey.

Cum veți asigura dezbaterile publice pe bugete? 

Dețin o pagină personală de Facebook urmărită de 5000 de Bufteni și mai administrez un grup Local Buftea, cu aproape 9000 de bufteni, și o pagină Expresul De Buftea, urmărită de aproape 8000 de oameni. O să fie ușor să comunicăm și să dezbatem. În plus ședințele Consiliului Local Buftea vor fi transmise video în direct.

Voi insista pentru implicarea cetățenilor în procesul decisional și vom organiza adunări publice nu doar in campanii electorale!  Dezbateri lunare organizate în Primărie, online, sau punctual, în oraș, pe proiecte ce urmează a fi supuse votului in consiliu.

Iar dezbaterea bugetului va fi evenimentul anului, respectând legea, publicând în timp propunerea de buget, și solicitând cetățenilor să vină cu propuneri și proiecte.