Agenția americană de rating Fitch a anunțat modificarea ratingurilor Capitalei la multe categorii. Perspectiva Bucureștiului trece de la “negativ” la “stabil”, iar profilul individual de credit (Standalone Credit Profile) al Bucureștiului de la ‘bbb+’ la ‘a’, o clasă mai sus decât ratingul național. Indicatorul semnifică o mai mare capacitate de îndeplinire a obligațiilor financiare. Agenția remarcă “performanța operațională solidă a orașului și un plan de investiții ambițios”.
Într-un comunicat de presă, agenția a explicat și motivele pentru care a modificat ratingurile Capitalei, analizând perfomanțele financiare.
Robustețea veniturilor – „mediu”
Orașul are surse stabile de venituri, cu o creștere a veniturilor în concordanță cu creșterea PIB-ului național. Impozitele și taxele au reprezentat aproape toate veniturile din exploatare ale Bucureștiului în 2022. Impozitul pe venitul persoanelor fizice a reprezentat 94% din veniturile din exploatare, în timp ce alte impozite, taxe și amenzi reprezentau doar 2,3%, explică Fitch.
Sustenabilitatea cheltuielilor – „mediu”
Fitch consideră că Bucureștiul are un control moderat al creșterii cheltuielilor de exploatare.
“Ne așteptăm ca capitalul de investiții al orașului să rămână ridicat în 2023-2025. (…) Creșterea totală a cheltuielilor din București a fost în general în concordanță cu creșterea PIB-ului real și orice ajustări în caz de necesitate sunt de obicei efectuate pentru investiții. Majoritatea investițiilor sunt făcute cu finanțări nerambursabile de la bugetele UE și de stat”, menționează agenția în comunicat.
Ajustarea cheltuielilor – „puternic”
Fitch și-a revizuit evaluarea privind ajustarea cheltuielilor la „puternic” de la „mediu”, deoarece consideră că Bucureștiul are mult mai multă flexibilitate în ceea ce privește cheltuielile decât alte municipalități evaluate din România, cu o disponibilitate mai mare de a reduce cheltuielile ca răspuns la scăderea veniturilor.
Spre deosebire de alte orașe din România, costurile de personal reprezintă doar 8% din buget, iar achizițiile de bunuri și servicii la 10% din operațiunile financiare.
Evaluarea „mai puternic” este susținută în continuare de regulile bugetare echilibrate, conform cărora bugetele administrațiilor locale sunt monitorizate de guvernul central și nu au voie să aibă deficite, mai explică Firch.
Toleranța la datorie – „mediu”
Profilul de risc al Bucureștiului (sau toleranța la datorie) a fost revizuit la „mediu” de la „mediu scăzut”. Agenția explică că acest lucru se poate datora veniturilor mai mici decât cele așteptate, a cheltuielilor mai mari decât cele așteptate sau a unei creșteri neașteptate a datoriilor sau a cerințelor privind datoria sau serviciul datoriei, explică agenția.
Fitch consideră că datoria Capitalei va atinge vârful în 2025 la 4.863 milioane RON (2022: 4.013 milioane RON) în urma investițiilor. Totuși, agenția a evaluat că datoria netă ajustată va rămâne sub 65% venituri operaționale pe termen mediu.
Primarul general al Capitalei a salutat decizia Fitch și o consideră un semnal că politicile financiare aplicate au avut succes.
“Eforturile noastre invizibile pentru stabilizarea financiară a primăriei devin vizibile.
Fitch a îmbunătățit profilul individual de credit (Standalone Credit Profile) al Bucureștiului de la ‘bbb+’ la ‘a’, o clasă mai sus decât ratingul național, având semnificația unei mari capacități de îndeplinire a obligațiilor.
Fitch a îmbunătățit ratingul pe termen lung (Long-Term Issuer Default Rating) al Bucureștiului la ‘BBB-‘ cu perspectivă stabilă, în acord cu ratingul României (ratingul municipalității nu poate depăși ratingul țării).
Unul dintre indicatorii relevanți luați în calcul la evaluare este ajustarea cheltuielilor la venituri (Expenditure Adjustability), unde calificativul Bucureștiului este „Puternic”.
Fitch remarcă “performanța operațională solidă a orașului și un plan de investiții ambițios”, a scris Nicușor Dan, pe pagina sa de Facebook.
Agenția de rating Fitch a reconfirmat ratingul suveran al României și a revizuit perspectiva de țară de la negativă la stabilă pe 24 martie 2023. Aceasta este prima modificare în sens pozitiv a perspectivei ratingului României operată de această agenție din aprilie 2020.