În perioada 11-22 iunie 2026 va avea loc Bucharest Opera Festival (BOF), festivalul care reunește opera, baletul, teatrul muzical și spectacole de tradiție japoneză. În cele 12 zile în care vor avea loc spectacole consecutive la Opera Națională București vor fi prezentate companii invitate din Italia, Polonia, Republica Moldova, Bulgaria, Japonia și România, anunță reprezentanții instituției de cultură.
Cei intersați pot încă să cumpere bilete pentru evenimentele din cadrul Bucharest Opera Festival, accesând acest link. Prețurile variază între 125 și 300 de lei/spectacol, în funcție de locurile pe care doriți să le aveți.
Peste 1500 de artiști vor urca pe scena din București
Aceasta este cea de-a cincea ediție a evenimentului cultural. Ministerul Culturii a declarat proiectul ca fiind de interes și importanță națională/internațională în domeniul artelor spectacolului, asemenea Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), Festivalului Internațional de Teatru (FNT), Festivalului Internațional de Teatru “Interferențe” și Festivalului Internațional Shakespeare de la Craiova.
„De la iubiri celebre ale repertoriului clasic la reinterpretări contemporane, ediția din acest an conturează un veritabil parcurs al emoțiilor și relațiilor umane”, se arată într-un comunicat de presă.
În ceea ce privește artiștii internaționali, pe scena din București vor urca, în cadrul ediției din 2026:
- Orchestra Festivalului Puccini de la Torre del Lago (Italia),
- Opera din Cracovia (Polonia),
- Teatrul Naţional de Operă şi Balet Maria Bieşu din Chişinău (Republica Moldova),
- Opera de Stat din Ruse (Bulgaria) şi Yamamoto Noh Theater din Osaka (Japonia).
De asemenea, vor performa în fața publicului și cele mai active instituții lirice din țară, precum: Opera Națională Română Iași, Opera Națională Română Timișoara, Opera Maghiară din Cluj-Napoca, Teatrul Național de Operă și Balet Oleg Danovski, Teatrul Național de Operă și Operetă Nae Leonard și Orchestra de Cameră Radio, alături de compania gazdă, Opera Naţională Bucureşti.
În total, mai bine de 1500 de artiști și membri ai echipelor tehnice vor urca pe aceeași scenă, pe parcursul celor 12 zile alea festivalului.
Bucharest Opera Festival este unul dintre cele mai prestigioase și dinamice evenimente culturale din România, reunind instituții lirice de renume, artiști consacrați și mii de iubitori ai operei. În timp, acesta a ajuns să fie un reper cultural.
Ediția din 2026 își propune să își consolideze impactul printr-un program extins, care are în centru atât capodopere clasice, cât și producții contemporane inovatoare, după cum informează organizatorii.
Programul complet al evenimentului cultural
Organizatorii au transmis și programul complet al reprezentațiilor la care locuitorii Capitalei pot lua parte în cele 12 zile ale Bucharest Opera Festival. Iată care este acesta:
- Joi, 11 iunie
- Teatrul Naţional de Operă şi Balet “Maria Bieşu” din Chişinău – Piotr Ilici Ceaikovski – Iolanta
- Vineri, 12 iunie
- Opera Națională București – Gioachino Rossini – Bărbierul din Sevilla
- Sâmbătă, 13 iunie
- Orchestra de Cameră Radio – Francis Poulenc – Vocea Umană (operă în concert – semistaged)
- Duminică, 14 iunie
- Opera Maghiară Cluj-Napoca – Isaac Albéniz, Manuel de Falla, Jules Massenet – Ibérica (balet)
- Luni, 15 iunie
- Teatrul National de Operă și Operetă „Nae Leonard”, Galați – Gioachino Rossini – Cenușăreasa
- Marți, 16 iunie
- Opera Cracovia / Opera Krakowska – Georges Bizet, Rodion Shchedrin, Manuel de Falla – Carmen’s Love Affairs (balet)
- Miercuri, 17 iunie
- Orchestra del Festival Puccini – Torre del Lago – The Greatest of Puccini
- Joi, 18 iunie
- Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” Constanța – Charles Gounod – Faust
- Vineri, 19 iunie
- Opera din Ruse – Serghei Prokofiev – Cenuşăreasa (balet)
- Sâmbătă, 20 iunie
- Opera Națională Română Iași – Georges Bizet – Carmen
- Duminică, 21 iunie
- Opera Națională Română Timișoara – Francesco Cilea – Adriana Lecouvreur
- Luni, 22 iunie
- Yamamoto Noh Theater Osaka – Noh in Resonance – Kiyotsune