Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Thursday , 21 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMain

Bilanțul ASPA, la final de 2023: 2069 de câini capturați de pe străzile bucureștene

531
FOTO: FB/ ASPA București

Puțin peste 2000 de câini au fost ridicați de pe străzile Capitalei în acest an şi duşi în adăposturile Autorității pentru Supravegherea și Protecția Animalelor București (ASPA). Acolo au fost îngrijiţi şi, ulterior, promovaţi pentru adopţie.

În acest an, angajații ASPA s-au confruntat și cu situații mai puțin obișnuite, cum ar fi salvarea câinilor căzuți în canale sau în râul Dâmbovița, respectiv preluarea câinilor în urma decesului proprietarilor. Alte activități desfășurate de autorități au vizat: ridicarea câinilor abandonați, salvarea câinilor răniți sau capturarea câinilor cu deținător ce aveau un comportament agresiv pe domeniul public, reprezentând un pericol pentru persoanele din zonă, conform postării de pe Facebook a instituției.

Principala activitate desfășurată a organizației este capturarea câinilor fără stăpân de pe domeniul public. ASPA asigură că metodele folosite sunt lipsite de cruzime împotriva animalelor: Câinii au fost capturați folosindu-se metode și instrumente de capturare non-traumatice, fiind transportați în cuști de transport confecționate special pentru nevoile echipajelor și bunăstarea animalelor.

Câinii fără stăpân, o responsabilitate socială

Cetățenii au și ei un rol vital în reducerea numărului de câini fără stăpân ce se perindă liberi pe străzile bucureștene, prin sterilizarea animalelor de companie. ASPA organizează anual campanii de sterilizare gratuite pentru câinii de rasă comună, cu deținători, însă interesul proprietarilor este destul de mic.

Două treimi din proprietarii câinilor de rasă comună verificați de ASPA nu și-au sterilizat, respectiv microcipat animalele, deși sunt obligați de lege. Majoritatea nici măcar nu sunt conștienți de existența acestor prevederi legale, conform autorităților care desfășoară campanii de informare și control din poartă în poartă.

Atât înregistrarea în RECS (Registrul de evidență a câinilor cu stăpân), cât și sterilizarea câinilor de rasă comună sunt obligatorii, potrivit prevederilor unei ordonanțe de urgență adoptate în 2001:

„Este obligatorie sterilizarea câinilor cu sau fără stăpân aparţinând rasei comune, metişii acestora, excepţie făcând exemplarele cu regim special prevăzute în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanţei de urgenţă.

Proprietarii, deţinătorii temporari ai câinilor, persoane fizice şi persoane juridice de drept public sau de drept privat, adăposturile publice şi ale asociaţiilor şi fundaţiilor pentru protecţia animalelor care dau spre revendicare şi adopţie câini au obligaţia să îi înregistreze în Registrul de evidenţă a câinilor cu stăpân”, potrivit OUG 155/2001.

Pericolul de pe străzile Capitalei

În anul 2022, 1951 de câini au fost cazați în adăposturile ASPA, prin capturare, cedare, abandon sau ordin de plasare. Dintre aceștia, 83 au fost revendicați. 

În raportul de activitate al ASPA pe 2022, se menționează că „datorită acțiunilor de capturare constante și prompte ale ASPA, numărul cazurilor de mușcături de câine înregistrate la Institutul pentru Boli Infecțioase „Matei Balș” a scăzut considerabil.” Totuși, problema câinilor fără stăpân care se perindă pe străzile Bucureștiului persistă,  așa cum a demonstrat sfârșitul tragic al Anei Oros, femeia ucisă de maidanezi, la începutul anului, în zona Lacului Morii.

Lacul Morii continuă să fie o zonă nesigură pentru cetățeni, alături de alte zone din sectoarele 5 și 6. Echipajele de ecarisaj ale Primăriei Generale au capturat 509 câini din Sectorul 6 și 428 din Sectorul 5, reprezentând 25,6%, respectiv 21,53% din totalul câinilor capturați și transportați, în perioada 1 ianuarie – 31 octombrie 2023, transmit reprezentanții Autorității pentru Supravegherea și Protecția Animalelor București(ASPA).

Zonele problematice din Sectorul 6, de unde sunt capturați cei mai mulți câini, includ: Lacul Morii, Cartierul ANL Brâncuși, Drumul Valea Largă, Drumul Osiei, Drumul Ciorogârla, Str. Preciziei, Str. Valea Călmățuiului, Str. Valea Cascadelor, Bd. Timișoara, Prelungirea Ghencea.

Tot în perioada 1 ianuarie – 31 octombrie 2023, în Sectorul 5, cei mai mulți câini capturați au provenit din zonele Drumul Cooperativei (zona Cimitirului Militar Ghencea 3), Drumul Funigeilor, Drumul Ghindari, zona magazinului Dedeman Ghencea, șoseaua Sălaj (zona Târgului Pucheni), șoseaua Vârtejului, șoseaua București-Măgurele, str. Ghidigeni, str. Zăbrăuțului, str. Lacul Pasărea, Intrarea Șinei, str. Tiparniței, str. N.D. Cocea, str. Căruței.

CITEȘTE ȘI:

scris de

Andreea Tudor

Născută și crescută în București, susținătoare a presei independente. Așa am ajuns redactor la Buletin de București. Fiind eu, însămi, parte a sistemului de învățământ românesc și pasionată de domeniul social, pun sub lupă tot ceea ce se întâmplă în sfera educației. Cred cu tărie că presa „pentru cetățeni” este presa independentă. Oamenii au nevoie de o informare corectă pentru a înțelege pe deplin ce se întâmplă în jurul lor și pentru a lua acțiune împotriva nedreptăților.

pe același subiect

Semaforizarea unei intersecții importante din Berceni va fi modificată
ArticolePrimărieȘtiri

Sector 4 | Semaforizarea unei intersecții importante din Berceni va fi modificată

Semaforizarea unei intersecții importante din Berceni, cea dintre bulevardul Constantin Brâncoveanu –...

Spațiu special amenajat pentru copiii cu autism, la Arena Națională. FOTO: PMB
ArticolePrimărieȘtiri

Spațiu special amenajat pentru copiii cu autism, la Arena Națională

Copiii și tinerii cu tulburări de spectru autist au un spațiu special...

Conducerea STB confirmă că a limitat comunicarea cu jurnaliștii și publicul. Foto: Inquam Photos / George Călin
ArticoleEvenimentMain

Conducerea STB confirmă că a limitat comunicarea cu jurnaliștii și publicul

Conducerea STB confirmă, într-un răspuns oferit Buletin de București, că a luat...

Noul tren electric Coradia. Fotografii arhivă Asociația Pro Infrastructură
ArticoleȘtiriTransport

Pro Infrastructura: Noul tren electric Coradia circulă după un program aproape inutil

Noul tren electric Coradia circulă pe ruta București-Brașov după un program care...