Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Friday , 5 December 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainPoliticPrimărie

Averea candidaților la PMB (I): Baluță, teren și casă donație pentru fiică în București, plus moșteniri în Maramureș. Alexandrescu, venituri din pensie alimentară și salariu de 5.000 de euro de la Realitatea

24
declarațiile de avere ale candidaților
Averea candidaților la PMB: Daniel Băluță și Anca Alexandrescu FOTO: Inquam Photos

Finalul campaniei electorale pentru Primăria Capitalei aduce în atenția publică averea candidaților la PMB, publicate de Agenția Națională de Integritate. Buletin de București a analizat documentele și vă prezintă o radiografie a acestora.

Declarațiile de avere depuse de Daniel Băluță, candidatul PSD, și Anca Alexandrescu, candidat independent susținut de AUR, scot la iveală detalii financiare contrastante.

Documentele oficiale consultate prezintă un amestec de donații imobiliare recente, dividende substanțiale din clinici medicale și contracte de presă onorate cu sume considerabile.

Averea candidaților la PMB: donațiile imobiliare și dividendele din Sectorul 4

Actualul primar al Sectorului 4, Daniel Băluță, și-a depus candidatura pentru funcția de Primar General la pachet cu o declarație de avere care arată o situație patrimonială „generoasă”.

Conform documentului publicat de Agenția Națională de Integritate, fiica acestuia, Băluță Alexandra Andreea, a primit în anul 2023, prin contract de donație, un teren intravilan de 294 de metri pătrați și o casă de locuit de 269 de metri pătrați, ambele situate în București.

Asta în contextul în care edilul nu specifică donatorul, ci doar titularul actual al bunului.

Pe lângă proprietățile din Capitală, familia Băluță gestionează o serie de moșteniri dispersate în țară. Declarația menționează cote părți din terenuri intravilane și agricole obținute în 2010 și 2020.

Acestea sunt localizate în Câmpina, județul Prahova, și în Lăpușel, județul Maramureș, și deținute în coproprietate cu familiile Rogojan și Stauder. Suprafața totală a terenurilor moștenite în Maramureș depășește câteva mii de metri pătrați.

Veniturile familiei Băluță sunt generate preponderent de activitatea medicală privată, care surclasează indemnizația de edil.

Deși Daniel Băluță a încasat un salariu anual net de 228.864 RON de la Primăria Sectorului 4, veniturile din dividende provenite de la societatea AAB Spectra Dent SRL sunt semnificativ mai mari.

Atât Daniel Băluță, cât și soția sa, Andreea Mihaela, au declarat fiecare câte 317.072 RON obținuți din dividende în ultimul an fiscal. Soția edilului mai figurează cu venituri salariale de la BD Medical 2002 SRL, Spitalul Universitar de Urgență și UMF Carol Davila, cumulând peste 140.000 lei anual din aceste surse.

Din punct de vedere al lichidităților, primarul declară conturi în lei, dolari și euro, cel mai consistent fiind un fond de investiții la NN Asigurări în valoare de 158.755 RON.

Mai jos, declarația de avere completă a lui Daniel Băluță.

Anca Alexandrescu, contractele de media și lipsa conturilor bancare

Candidata Anca Alexandrescu prezintă o declarație de avere care se bazează masiv pe venituri din proprietate intelectuală și salarii. Fosta consultantă politică declară venituri nete încasate în 2024 de la Realitatea Media SA în valoare de 333.008 RON, în baza unui contract de cesiune drepturi de autor.

Acest contract îi asigură o medie lunară de aproximativ 27.700 RON, echivalentul a peste 5.500 de euro. Suplimentar, a încasat 51.280 RON net ca salariu de la S.C. Graffiti Red SRL pentru o perioadă de zece luni.

Portofoliul imobiliar al candidatei include terenuri achiziționate în perioada „bulei imobiliare” din 2007. Aceasta deține, în cotă parte de 50% alături de Vereș Paul Sebastian, mai multe parcele în comuna Calvini, județul Buzău, și două terenuri în comuna Corbu, județul Constanța. De asemenea, în București deține un apartament de 60 de metri.

Un aspect care iese în evidență în declarația Ancăi Alexandrescu este lipsa oricărui cont bancar care să depășească pragul de 5.000 de euro, rubrica „Active financiare” fiind lăsată necompletată.

Veniturile Ancăi Alexandrescu sunt completate de pensiile alimentare primite pentru cei doi copii de la Diță Adrian, în cuantum total de 36.000 RON anual.

Mai jos, declarația de avere completă a Ancăi Alexandrescu.

CITEȘTE ȘI Funky Citizens a acreditat corpul de observatori pentru alegerile de duminică. 169 de voluntari vor asigura corectitudinea votului în Capitală

Autor

  • Cătălin Doscaș

    Reporter și redactor-șef Buletin de București. Lucrează în mass-media de la vârsta de 15 ani când a publicat primele articole în presa locală din Tecuci. Ulterior, a lucrat în redacții de radio ca reporter, redactor şi prezentator (StudentFM, NaţionalFM, Radio Total, Smart FM) unde a acoperit domeniille politic, economic, social şi externe. Ulterior a fost editor-coordonator al postului Realitatea FM. Experienţa în jurnalismul on-line a dobândit-o la portalul B365.ro unde a fost editor. În 2012 s-a angajat în televiziune. La RealitateaTV a fost, pe rând, reporter la secţia Social, reporter special la emisiunea de reportaje şi anchete „Reporterii Realităţii” dar şi editor al jurnalelor de ştiri. Ulterior a făcut parte din secţia de Investigaţii de la Digi24 şi a lucrat la campania „România furată”. A revenit în presa scrisă în 2017 ca reporter special în cadrul unui proiect de repoziționare a tabloidului Libertatea în cotidian generalist. Este jurnalist Buletin de București din 2019.

scris de

Cătălin Doscaș