O nouă filmare aeriană arată progrese semnificative pe unul dintre cele mai dificile loturi ale Autostrăzii București – viaductul de la Cernica. Constructorul se află în plin proces de montare a grinzilor iar pe șantier au fost mobilizați sute de muncitori.
Din imaginile aeriene, surprinse de Infrastructură România, se observă instalarea grinzilor de beton cu macarale, montarea armăturilor metalice peste predale în vederea turnării betonului. Se lucrează la nivelarea și compactarea terasamentului la rambleurile și debleurile viaductului, iar în anumite zone se pregătește asfaltarea.

Lucrările pentru construcția celor 4,5 km ai lotului 4 din A0 Nord, cel mai dificil segment de autostradă de pe drumul de mare viteză care va înconjura Bucureștiului, au ajuns la 70%, datelor Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) SA.
Viaductul de la Cernica care face parte din Lotul 4 al A0 Nord ar fi trebuit finalizat în octombrie 2024. Lucrările au fost întârziate de autoritățile de mediu care nu au elaborat la timp un studiu privind impactul șantierului asupra lacului Cernica și zonei adiacente care face parte din aria naturală protejată Natura 2000.
În lungime de 4,7 kilometri, segmentul de autostradă aferent lotului 4 al A0 Nord trebuie să traverseze, printr-un viaduct de 1,3 kilometri, lacul Cernica, prin dreptul a ceea ce a mai rămas, în urma dezvoltării imobiliare, din Pădurea Căldăraru.
În februarie 2023, Buletin de București dezvăluia că la aproape trei ani de la semnarea contractului utilajele nu pot pătrunde în zonă din cauză că perimetrul este din punct de vedere legal arie naturală protejată Natura 2000. Astfel, șantierul a fost condiționat de obligația realizării unui așa-numit Studiu de Evaluare Adecvată.
Lotul 4 din secțiunea Nord a Autostrăzii București ar trebui să preia traficul rutier de pe cel mai aglomerat segment din DNCB. Rămasă la o bandă pe sens, bucata de 4 kilometri, dintre DN3 Pantelimon și Autostrada Soarelui din Centura Capitalei, înregistrează la orele de vârf o viteză medie de deplasare de aproximativ opt kilometri la oră.
Tot pe această bucată de drum este asigurat traficul rutier de marfă între A3 București Ploiești, E 85 și Autostrada București-Constanța.