Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local
Thursday , 25 April 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Acasă Primărie Au început operațiunile de deratizare și dezinfecție în Capitală. Vor dura șapte zile.
PrimărieȘtiri

Au început operațiunile de deratizare și dezinfecție în Capitală. Vor dura șapte zile.

54
Saci de gunoaie pe strada in Bucuresti, sectorul 5.

Primăria Municipiului București a anunțat, astăzi, că de luni seara au fost demarate operațiuni de deratizare și dezinfecție prevăzute în Planul Unitar de Acțiune. Angajații CMEIB S.A. intervin cu 12 utilaje de mare capacitate și cu 6 autoutilitare Dokker, dotate cu atomizoare portabile de tip fogger. Acțiunile de combatere a țânțarilor se realizează în intervalul orar 22:00 – 5:00, iar acțiunile de combatere a căpușelor se desfășoară începând cu ora 8:00. Conform spuselor edilului, durata operațiunilor va fi de șapte zile.

Ieri seară au început operațiunile de dezinsecție și deratizare în Capitală. Tratamentele împotriva țânțarilor și căpușelor au loc în tot Bucureștiul, începând de la periferie spre centru. Aceste tratamente se fac în fiecare seară, începând cu ora 9 și vor dura 7 zile, urmând să se lucreze simultan cu 12 echipe. În parcuri se va intra în zilele de joi și vineri, astfel încât acestea să fie pregătite pentru plimbările bucureștenilor la sfârșit de săptămână. Pentru deratizare, fiecare asociație de proprietari va fi anunțată de începerea tratamentului, ca să nu fie afectate animalele de companie care sunt plimbate în jurul blocurilor. Activitățile de dezinsecție și deratizare vor fi repetate de mai multe ori pe timpul verii și al toamnei.

A declarat Nicușor Dan, primarul Capitalei pe Facebook

Intervențiile presupun acțiuni zilnice în spațiile deschise de pe domeniul public și privat al Municipiului București, după cum urmează:

  • spațiile verzi de pe aliniamentele stradale
  • Spații deschise din domeniul public și privat al PMB – parcuri, spații verzi aferente blocurilor, etc.
  • Locuri de agrement, terenuri de sport, etc. 
  • Cimitire
  • Terenuri ale instituțiilor publice locale, inclusiv depouri, parcări publice, etc.
  • Teren aferent imobilelor cu spații destinate locuințelor colective – asociații de proprietari/locatari, cămine studențești, cămine de elevi, locuințe sociale, parcări de reședințe, etc.
  • Piețe și târguri agroalimentare
  • Alte spații din interiorul spațiilor deschise din domeniul public și privat al Municipiului București. 
Sursă video: Facebook/Nicușor Dan

De asemenea, vor exista și intervenții punctuale în zonele în care vor fi sesizate focare de infestare. Substanțele folsite sunt MICROSIN – pentru combaterea țânțarilor adulți și RACUMIN PASTĂ – pentru combaterea rozătoarelor.

Sursă Foto: Arhiva Buletin de București

scris de
Florin Râșteiu

Jurnalist de investigație. Lucrează de aproape 4 ani la Buletin de București, unde a publicat articole care scot la suprafață corupția din Capitală. Analizează baze de date zilnic și scoate povești din exceluri pline de cifre. Pune reflectorul pe adevăr cu fiecare ocazie.

pe același subiect

ArticoleȘtiri

Pelerinaj de Florii, pe străzile din Capitală

Arhiepiscopia Bucureștilor organizează sâmbătă, 27 aprilie, Pelerinajul de Florii. La eveniment vor...

ArticoleȘtiri

„Ambasadori” și „veterani” ai jocurilor video se reunesc, în weekend, la „Poli E-Fest”

Universitatea Politehnică București găzduiește, în perioada 26‑30 aprilie, „Poli E-FEST”. Evenimentul este...

ArticoleEvenimentMediuȘtiri

Ilfov | Amendă de 4000 de euro pentru un bărbat care aruncase gunoaie pe un teren din Jilava

Un şofer a fost amendat miercuri, 24 aprilie, de poliţiştii din Măgurele...