Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local
Monday , 22 April 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Acasă Știri Asistent maternal din Sectorul 4, cercetat pentru viol și agresiune sexuală asupra a două minore aflate în plasament
Știri

Asistent maternal din Sectorul 4, cercetat pentru viol și agresiune sexuală asupra a două minore aflate în plasament

79
sursa foto: Facebook / Direcția Generală de Poliție a Municipiului București

Un asistent maternal din Sectorul 4 al Capitalei este cercetat pentru viol și agresiune sexuală. Victimele agresiunilor sunt două fete care au fost în plasament la acesta, precizează Poliția Capitalei.

„Cercetările au fost declanșate în luna iulie 2021, când subunitatea de poliție a fost sesizată de către un reprezentant al unui centru de primire în regim de urgență, cu privire la faptul că două minore, ar fi fost victimele unor agresiuni sexuale, fiind indicat ca posibil agresor asistentul maternal la care se aflau in plasament. Din datele și probatoriul administrat în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că faptele ar fi  fost săvârșite până în luna iulie 2021, când cele două minore au fost internate într-un centru de pe raza sectorului 4”, precizează Poliția Capitalei.

În acest dosar au fost ridicate probe și mijloace de probă și dispuse expertize.

„Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de viol, agresiune sexuală și coruperea sexuală a minorilor”, mai spun polițiștii.

Asistentul maternal a fost suspendat din funcție până la finalizarea cercetărilor, precizează Libertatea.

Cauza se află în instrumentarea Secției 26 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4.

pe același subiect

ArticoleȘtiri

METEO | Săptămâna debutează cu ploi și temperaturi scăzute

ANM anunță că săptămână debutează cu ploi și temperaturi maxime care nu...

ArticoleȘtiri

Amenzi pentru organizatori, firma de pază și suporteri în urma derby-ului FCSB-Rapid

Derby-ul FCSB-Rapid, jucat pe Arena Națională, s-a încheiat cu sancțiuni. Polițiștii de...

airplane window view of airplane window
ArticoleȘtiriTransport

Ryanair, cinci rute noi de pe Otopeni. Operatorul low-cost crește și frecvența zborurilor către Italia și Irlanda

Operatorul low-cost irlandez Ryanair, care operează pe aeroporturile din Otopeni, Cluj şi...