Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Sunday , 13 September 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleCulturăȘtiri

Artă populară autentică la Târgul de vară „Învie Tradiția”

578
FOTO: Invie Traditia/Comunicat de Presa

Târgul de artă populară și cadouri tradiționale „Învie Tradiția” se desfășoară, pe perioada verii, în București. Evenimentul are loc atât în format fizic, la sediul din strada Mihai Eminescu, nr. 142, cât și în format online.

Proiectul „Învie Tradiția” a apărut din dorința a proteja și promova arta populară românească și meșteșugurile.

Misiunea proiectului Învie Tradiția este de a susține și promova meșteșugurile născute la sat, în inima României, care sunt practic niște comori ascunse. Dacă luăm orice obiect meșteșugăresc în parte vom vedea că el este o operă de artă. Majoritatea culturilor lumii și chiar și cele europene, care, prin excelență, sunt caracterizate de artă și frumos au pierdut zona de meșteșug autentic. Este păcat să pierdem și noi acest tezaur unic în lume. Și cum îl putem salva? Cumpărând și valorificând cât mai mult obiectele meșterilor populari

Cosmin Cucoș, cofondator Învie Tradiția

La târg pot fi găsite obiecte din lut și ceramică (boluri, castroane și strachini), țesătură tradițională, port popular, cadouri tradiționale românești, dar și produse culinare originale: zacusca, gemuri și dulceață, murături și conserve. 

Produsele provin direct de la meșteșugarii locali. Pe lângă obiecte de artizanat românești, se pot cumpără și suveniruri și cadouri tradiționale.

 CITEȘTE ȘI:

Autor

pe același subiect

Lecții gratuite de prim ajutor în Piața Universității, in cadrul campaniei „Salvatorii de vieți.” FOTO: Arhiva BdB
ArticoleȘtiri

Lecții gratuite de prim ajutor în Piața Universității, în cadrul campaniei „Salvatorii de vieți”

Demonstrații practice de prim ajutor vor fi organizate luni, 14 septembrie, în...

ArticoleȘtiri

METEO | Cum va fi vremea în Capitală, săptămâna viitoare

Săptămâna viitoare, vremea se răcește ușor în Capitală. Totuși, temperaturile rămân ridicate,...

Primul avion nou din ultimii 20 de ani va zbura pe ruta București - Amsterdam. FOTO: tarom.ro
ArticoleȘtiri

Primul avion nou din ultimii 20 de ani va zbura la Paris, Amsterdam, Madrid și Cluj

Primul avion nou, din ultimele două decenii, compleaza flota TAROM. Noul Boeing...