Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local
Saturday , 20 April 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Acasă Primărie Angajații PMB nu vor mai avea locuri de parcare rezervate pe străzile din jurul Primăriei
Primărie

Angajații PMB nu vor mai avea locuri de parcare rezervate pe străzile din jurul Primăriei

78

Nicușor Dan, primarul Capitalei, a anunțat, astăzi, că niciunul dintre angajații Primăriei Generale nu va mai avea loc de parcare rezervat pe străzile din jurul instituției, nici măcar el. Toate locurile de parcare din jurul Primăriei vor fi publice și vor putea fi folosite cu plata cu ora sau abonament. Dacă angajații din PMB vor să parcheze lângă Primărie vor plăti 10 lei pe oră sau dacă optează pentru abonament lunar, 1050 lei pentru fiecare lună. Locurile de parcare din jurul PMB au fost deja trasate cu linie albastră, iar pancartele de tablă cu numele angajaților PMB au fost demontate.

Aplicarea regulamentului de parcare începe cu Primăria. Niciun angajat al primăriei (nici eu) nu va mai avea loc rezervat pe străzile din jur. Începând de marți, toate locurile de parcare din jurul primăriei vor avea statut de „parcări albastre” și vor putea fi folosite, prin plata cu ora sau cu abonament, de oricine dorește.

A scris Nicușor Dan, edilul Capitalei, pe Facebook

Nicușor Dan a specificat că, de marți, bucureștenii trebuie să plătească parcările „albastre“. Nu este vorba de parcările de reședință și nici cele gestionate de cele șase primării de sector.

Precizez, ca să nu persiste confuzia, că singurele modificări începând de marți vizează „parcări albastre”. Nu vor exista modificări la „parcările albe”, parcări de reședință care țin de primăriile de sector și se supun altui regim, nici pentru locuri de parcare nemarcate (de exemplu parcările la marginea bordurii).

A completat Nicușor Dan

Măsurile vin după ce Edilul Capitalei a anunțat că, de pe 15 august, va fi pusă în aplicare hotărârea Consiliului General din 2019, iar cetățenii care vor să parcheze pe cele 10 mii de locuri de parcare ale PMB vor trebui să plătească. Locurile de parcare sunt împărțite pe trei zone: 0, 1 și 2, iar prețul pe oră diferă de la zonă la zonă și poate costa de la 2,5 lei pe oră și până la 10 lei pe oră. Cine nu o să respecte regulamentul primește o amendă de 200 de lei pentru deblocarea mașinii. 

Prețul se poate face pe oră sau pe lună și diferă în funcție de zona în care se află parcarea, cu cât este într-o zonă mai centrală prețul este mai mare, iar cele mai mici valori sunt în zonele mărginașe ale Capitalei, după cum urmează:

  • 10 lei în Zona 0
  • 5 lei în Zona 1
  • 2.5 lei în Zona 2

Prețurile abonamentelor pentru persoane fizice sunt următoarele:

Zona zero: abonament de o zi (07.00 – 23.00) – 75 lei/zi. Abonament pentru o săptămână – 300 lei. Abonament pentru o lună – 1.050 lei. Abonament pe semestru – 5.250 lei. Abonament pe an- 9.450 lei.

Zona 1: abonamente de o zi – 38 lei, 150 lei/săptămână, 525 lei/lună, 2.625 lei/semestru și 4.725 lei/an

Zona 2: abonamente de o zi – 15 lei, 60 lei/săptămână, 210 lei/lună, 1.050 lei/semestru și 1.890 lei/an.
Cei care au abonamente pentru zona zero pot utiliza şi locurile de parcare din zonele 1 şi 2, iar cei care au abonamente în zona 1 pot folosi şi locurile de parcare din zona 2.

CITEȘTE ȘI:

Sursă Cover: Facebook, Nicușor Dan

scris de
Florin Râșteiu

Jurnalist de investigație. Lucrează de aproape 4 ani la Buletin de București, unde a publicat articole care scot la suprafață corupția din Capitală. Analizează baze de date zilnic și scoate povești din exceluri pline de cifre. Pune reflectorul pe adevăr cu fiecare ocazie.