Ancheta penală în cazul fraților Tate, în baza căreia DIICOT a decis trimiterea în judecată a celor doi și a complicilor lor pentru trafic de persoane, viol și alte infracțiuni privind persoanele, a fost desființată de către Curtea de Apel București.
Judecătorii susțin că dosarul penal conține mai multe nereguli. Pe de altă parte, din rechizitoriu trebuie eliminate mai multe probe incluse de procurori, după o decizie a Curții Constituționale a României. În aceste condiții, DIICOT are 5 zile la dispoziție să decidă dacă menține trimiterea în judecată sau solicitare reluarea investigașiilior. Decizia este definitivă.
Neregulile găsite de Curtea de Apel în dosar
Judecătorii Curții de Apel București au constatat neregularitatea rechizitoriului din iunie 2023 prin care DIICOT a decis trimiterea în judecată a lui Andew Tate, Tristan Tate, Georgiana-Manuela Naghel și Luana Alexandra Radu.
Printre neregulile identificate de instanță se numără:
- modalitatea de prezentare a situației de fapt și de descriere a elementelor constitutive în cazul infracțiunii de trafic de persoane, comisă de Luana Radu și Georgiana Naghel;
- încălcarea dreptului la apărare pentru Andrew Tate, „raportat modalitatea de aducere la cunoștință a acuzației de trafic de persoane cu privire la persoana vătămată Christiana Bourne”;
- neindicarea sumelor cu privire la care se impune a se dispune confiscarea specială.
Declarații ale victimelor, scoase din ancheta penală în cazul fraților Tate
„Constată nulitatea relativă a încheierii de ședință din 14.04.2022 a judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București în dosarul nr. 9651/3/2022 și dispune excluderea declarațiilor date de persoanele vătămate (….) și Gabbey Emma Aida, în procedura audierii anticipate”, mai dispun judecătorii CAB
Judecătorii amintesc că Curtea Constituțională a României a dispus, de asemenea, excluderea declarațiilor date în calitate de martori de către Andrew și Tristan Tate.
Prin urmare, Curtea de Apel București dispune, în baza deciziei CCR, „îndepărtarea de la dosarul cauzei a acestor mijloace de probă precum și eliminarea referirilor la aceste mijloace de probă și eliminarea redării conținutului acestor mijloace de probă din actele procedurale existente la dosarul de urmărire penală”.
DIICOT are cinci zile să repare erorile sau ancheta trebuie refăcută
Judecătorii au cerut DIICOT să remedieze neregularitățile și să deciză, în termen de cinci zile, „dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată a inculpaților sau solicită restituirea cauzei”.
Fraţii Tate, cu dublă cetăţenie, britanică şi americană, au fost trimişi în judecată în 20 iunie 2023, fiind acuzaţi că au constituit un grup infracţional organizat, în scopul racolării, cazării şi exploatării, prin obligarea unor femei la crearea unor materiale cu conţinut pornografic, destinate difuzării contra cost pe site-uri de profil.
Din aceste activităţi, inculpaţii ar fi obţinut importante sume de bani, arată Hotnews.
Infracţiunile reţinute în sarcina lor sunt de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată, viol în formă continuată (două acte materiale), acces ilegal la sistem informatic, alterarea integrităţii datelor informatice, lovire sau alte violenţe şi instigare la această infracţiune.
Frații Tate mai sunt cercetați și în alte dosare. În august anul acesta, au fost puși sub acuzare în dosarul în care aceştia şi complicii lor sunt suspectaţi că au recrutat, începând cu anul 2015, 34 de femei pe care le-au obligat să producă materiale pornografice care au fost difuzate contra cost pe platforme de profil, obţinând astfel peste 2.800.000 dolari americani şi 887.000 tokeni.
Procurorii DIICOT susţin că fraţii Andrew şi Tristan Tate şi membrilor presupusei grupări infracţionale constituite în jurul acestora au recrutat, începând cu anul 2015, 34 de femei pe care le-au obligat să producă materiale pornografice care au fost difuzate contra cost pe platforme de profil, potrivit News.ro.
CITEȘTE ȘI:
Andrew Tate, asociat cu o fostă companie a fraților Doroftei, patronii Las Vegas Games
Andrew Tate, afaceri în România de peste patru milioane de lei
Frații Tate au ieșit din arest la domiciliu. Vor fi judecați în libertate