Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Monday , 17 August 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleEducațieEvenimentȘtiri

Anchetă: Elevii de la „Goethe”, forțați să vină la meditații. Corpul de control al Ministerului Educaţiei cere investigaţie penală

545
FOTO: Rareș Frățilă

O profesoară de la Colegiul „Goethe” din Capitală este acuzată de comportament abuziv față de elevi, forțându-i totodată să participe la meditații. În acest moment, cadrul didactic este cercetat disciplinar, însă Corpul de Control al Ministerului Educației solicită deschiderea unei anchete penale, conform raportului citat de Educațieprivată.ro.

Potrivit legislației în vigoare, profesorilor le este interzis să dea meditații elevilor de la clasă. Totuși, profesoara ar fi pus presiune asupra copiilor pentru a participa la cursurile organizate firma unde este administrator unic, SC DEUTSCHZENTRUM SRL.

Cadrul didactic ar fi hărțuit unul dintre elevii care a renunțat la meditații, conform mărturiei mamei copilului.

Înainte de a apela la autorități, părintele în cauză a încercat să rezolve problema intern și a depus două petiții în care reclama comportamentul de „bullying emoțional și social asupra fiilor săi” și solicita „reevaluarea testelor de la istorie și limba germană”.

La rândul său, conducerea școlii a acuzat părintele de „intervenții și presiuni asupra profesorilor, în vederea obținerii de note de 10 în mod nemeritat”. Echipa Educațieprivată.ro a publicat și punctul de vedere al mamei. Aceasta spune că i s-a transmis că „fiul său are o atitudine «neconformă»; este arogant; are «antecedente»; este hoț”.

În data de 18 februarie, Corpul de Control al Ministerului Educației a efectuat verificări la liceul german. În aceeași zi, cele trei directoare ale instituției de învățământ demisionează în semn de protest și acuză „maniera discreţionară si neprincipială” a autorităților, potrivit aceleiași publicații. La începutul lunii februarie, cele trei femei au decis să își reia funcțiile.

Recomandările Corpului de Control

  • Aplicarea măsurii de cercetare disciplinară pentru profesoara  în cauză, dar și pentru secretarul Consiliului de Administrație al Colegiului, respectiv pentru directorul liceului
  • Efectuarea unei inspecții generale de către ISMB
  • Modificarea și completarea prevederilor Regulamentului de Organizare și Funcționare al Colegiului German „Goethe” din București, pentru anul școlar 2023 – 2024
  •  Refacerea Deciziei de constituire a Comisiei pentru prevenirea și eliminarea violenței, a faptelor de corupție și discriminării în mediul școlar și promovarea interculturalității
  • Constituirea, la nivelul Consiliului de Administrație din cadrul Colegiului German „Goethe”, a unei comisii care să aibă drept obiectiv efectuarea de verificări interne cu privire la identificarea tuturor situațiilor în care un cadru didactic titular al acestei unități de învățământ susține meditații cu elevii de la clasa unde are norma de predare
  • Constituirea unei comisii la nivelul ministerului cu scopul verificării măsurilor interne dispuse de către conducerea unității de învățământ referitoare la prevenirea și combaterea fenomenului de bullying
  • Sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1

Pentru mai multe detalii, accesați site-ul Educațieprivată.ro.

CITEŞTE ŞI:

Autor

  • Andreea Tudor

    Reporter la Buletin de București de doi ani și jumătate. Susținătoare a presei independente, pasionată de subiectele de mediu.

scris de

Andreea Tudor

Reporter la Buletin de București de doi ani și jumătate. Susținătoare a presei independente, pasionată de subiectele de mediu.

pe același subiect

ArticoleFeatured

Chirie de aproape 6ooo de euro, pentru Cinematograful Gloria. Proiectul trebuie să treacă de Consiliul General

Primăria Capitalei vrea să închirieze Cinematograful Gloria, de la Sectorul 3, pentru...

ArticoleȘtiri

Se întorc zilele caniculare în Capitală. La finalul săptămânii temperatura maximă atinge 36 de grade

Vremea se păstrează călduroasă în Capitală și în această săptămână. Spre finalul...

Aglomerație la întoarcerea în Capitală. Polițiștii le recomandă șoferilor mai multe rute alternative | FOTO: Inquam Photos / Alexandru Busca
ArticoleTransport

Aglomerație la întoarcerea în Capitală. Polițiștii le recomandă șoferilor mai multe rute alternative

Este aglomerație la întoarcerea în Capitală, după weekendul care marchează Adormirea Maicii...

CET Grozăvești se oprește. Centrala termică a rămas fără apă din cauza unor lucrări ale Apa Nova | FOTO: Inquam Photos /Octav Ganea
ArticoleȘtiriTermoficare

CET Grozăvești se oprește. Centrala termică rămâne fără apă. Ce blocuri sunt afectate

Se oprește CET Grozăvești, notează jurnaliștii Mediafax în urma unui comunicat de...