Brigada Rutieră a dat amenzi de peste 30.000 de lei pentru drifturi și curse de stradă în județul Ilfov. În cadrul acțiunii desfășurate în noaptea de 7 spre 8 august, polițiștii au acționat deplasat în localitățile Voluntari, Corbeanca, Ghermănești și Snagov.
„În noaptea de 7/8 august a.c., Direcția Rutieră din cadrul IGPR a coordonat o acțiune, la care au participat echipaje de poliție din cadrul Serviciului Rutier Ilfov și Brigăzii Rutiere, având ca obiect adoptarea măsurilor necesare în vederea identificării, prevenirii și combaterii situațiilor în care, în spații publice, sunt organizate sau desfășurate activități constând în efectuarea unor manevre de derapaj controlat cu autoturisme, în proximitatea unor grupuri de spectatori”, explică reprezentanții polițiștilor.
Astfel, în zona unui complex din Snagov, oamenii legii au găsit trei autoturisme care blocau accesul de pe o stradă către incinta complexului. Aici, polițiștii au identificat 100 de persoane și 40 de autoturisme, însă la pătrunderea lor în incintă, niciuna dintre mașini nu efectua manevre de derapaj controlat.
În același timp, în zona unui centru comercial de pe Șoseaua București-Târgoviște au fost identificate în același context 104 persoane și 86 de vehicule.
Bărbații depistați că blocau accesul centrului comercial au fost identificați, iar pe numele lor a fost deschis un dosar penal. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și a situației de fapt, transmit polițiștii.
Mai mult, polițiștii rutieri au retras 26 de certificate de înmatriculare și au reținut trei permise de conducere pentru conducere agresivă. Alți doi șoferi au rămas fără plăcuțele de înmatriculare. Valoarea totală a sancțiunilor este de 31.676,50 de lei.
Reprezentanții Poliției Rutiere transmit că întrecerile neautorizate și conducerea agresivă vor fi sancționate conform legii, în controalele ce vor urma.
CITEȘTE ȘI: Unde ieșim în săptămâna 10-16 august. Programul complet al instituțiilor de cultură din subordinea PMB
Viteză pe motocicletă. 138 km/h pe o stradă din Sectorul 1
Un motociclist din București a fost prins de polițiști, în seara de 5 august, circulând cu peste 130 de km/oră pe o stradă din Sectorul 1. Acesta este doar unul dintre cei 886 de conducători sancționați pentru depășirea vitezei legale pe străzile din București, în perioada 3-7 august, după cum scria Buletin de București aici.
Motociclistul care circula cu 138 de km/h este un bărbat în vârstă de 38 de ani. Acesta a fost sancționat cu o amendă în valoare de 1946,25 lei. De asemenea, polițiștii au aplicat și sancțiunea complementară de suspendare a permisului de a conducere pentru o perioadă de 120 de zile (4 luni).
Un alt vitezoman, un motociclist în vârstă de 26 de ani, a fost prins circulând în data de 5 august, în jurul orei 07:40, cu 125 de km/h pe o arteră din Sectorul 3 al Capitalei, unde limita de viteză era de 50 de km/h. Și acesta a primit o amendă de 1946,25 lei, iar permisul de conducere i-a fost suspendat pentru 120 de zile.
Controalele urmează să se desfășoare până la finalul săptămânii, în contextul acțiunii SPEED, desfășurate la nivel european, sub egida ROADPOL. Eforturile agenților de poliție se concentrează în zonele centrale și vizează arterele principale.