Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.

Susține Buletin de București Susține

Buletin de Ilfov, Știri

Ilfov | Ambulatoriu nou de peste 12,7 milioane de euro în Popeşti-Leordeni

Ilfov | Ambulatoriu nou de peste 12,7 milioane de euro în Popeşti-Leordeni
Ilfov | Ambulatoriu nou de 12,7 milioane de euro în Popeşti-Leordeni. FOTO: Facebook/ Petre Iacob

Consiliul Județean Ilfov a început lucrările pentru un ambulatoriu nou, în Popești-Leordeni. Investiția se ridică la 64.704.389,028,30 lei, echivalentul a peste 12,7 milioane de euro.

Din această sumă, 7.956.160, 00 lei sunt fonduri nerambursabile. Cheltuielile eligibile vor fi asigurate din fonduri europene, prin programul Sănătate lansat de Ministerul Investițiiilor și Proiectelor Europene. Finalizarea lucrărilor este estimată pentru sfârșitul anului 2027.

Ambulatoriu nou în Popeşti-Leordeni

Ambulatoriul va avea 16 cabinete care vor asiguraconsultații preventive și programe de sceening. Acestea vor fi dispuse pe două etaje:

Etajul 1

  • Cabinet medical nr.1 – Cardiologie;
  • Cabinet medical nr.2 – Medicină Internă;
  • Cabinet medical nr.3 – Obstetrică- Ginecologie;
  • Cabinet medical nr.4 – Dermato-Venerice;
  • Cabinet medical nr.5 – Pediatrie;
  • Cabinet medical nr.6 – Chirurgie Generală;
  • Cabinet medical nr.7 – Ortopedie și Traumatologie;
  • Cabinet medical nr.8 – Urologie;
  • Cabinet medical nr.9 – ORL;

Etajul 2

  • Cabinet medical nr.10 – Neurologie;
  • Cabinet medical nr.11 – Oftalmologie;
  • Cabinet medical nr.12 – Diabet, Boli de Nutriție și Metabolism;
  • Cabinet medical nr.13 – Endocrinologie;
  • Cabinet medical nr.14 – Gastroenterologie;
  • Cabinet medical nr.15 – Radiologie;
  • Cabinet medical nr.16 – Boli Infecțioase.

Patru dintre cabinetele medicale, din noul ambulatoriu, vor fi dotate cu camere separate de tratament, pentru a putea primi mai mulți pacienți.

CITEȘTE ȘI: Nereguli și prejudicii de milioane de euro în Ilfov: Curtea de Conturi constată management defectuos la nivelul primăriilor și ilegalități

Ambulatoriu nou cu adăpost de protecție civilă

La cel de-al treilea etaj vor fi: grupuri sanitare, sală de curs pentru 87 persoane și birouri administrative.

De asemenea, la parter va fi o recepție generală cu:

  • Laborator de analize medicale;
  • Zonă recoltare probe;
  • Zonă ambulanțieri cu acces separat.

Mai mult, ambulatoriul va avea un spațiu special, destinat ambulanțelor și un adăpost de protecție civilă pentru 50 de persoane.

Scopul proiectului

  • crește accesul la servicii medicale moderne;
  • îmbunătăți calitatea și eficiența actului medical;
  • răspunde nevoilor reale ale comunității din Popești-Leordeni și localitățile vecine.

CITEȘTE ȘI: METEO | Capitala intră, din nou, sub cod galben de caniculă

Autor

  • Diana Matei

    Redactor Buletin de București și prezentator de știri radio. A intrat în presa vorbită în anul 2000. A trecut pe la microfonul știrilor Antena Bucureștilor, Național FM, Smart FM și Realitatea FM. Tot la microfon a stat și în culisele montajului de la știrile Digi24. De nouă ani scrie și prezintă știri la București FM. Acum trei ani a venit în presa scrisă, în redacția BdB. Născută la Brăila, consideră că Bucureștiul este casa ei și o casă trebuie îngrijită și aparată.

Etichete

Susține Buletin de București

Susține Buletin de București pentru investigații, reportaje și știri locale.

Susține BdB

Newsletter BdB

Bucureștiul, explicat pe înțelesul tău.

Cele mai importante știri, investigații și povești din oraș, alese de redacție și trimise direct la tine în inbox.