Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 16 August 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainTransport

Aeroportul Capitalei din Giurgiu, studiu de prefezabilitate în aprilie 2024

1.1k

Aprilie 2024 este luna în care vom afla detalii despre proiectul aeroportului care ar trebui să fie construit în sudul Capitalei. Experţii care se ocupă de proiect vor stabili locul, suprafaţa, capacitatea şi rutele care vor lega aerogara de oraş, a anunţat primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă.

Întrebat dacă noul aeroport (care s-ar putea numi Constantin Brâncuşi) ar aglomera partea de sud a Bucureştiului, Băluţă a răspuns că sunt luate în calcul proiecte de infrastructură rutieră pentru a contracara o eventuală aglomerare.

Vom calibra aeroportul, după ce acesta va fi calibrat şi căile de comunicare cu partea aceasta de sud a capitalei vor fi extinse.

daniel băluţă, primarul sectorului 4

La final de septembrie, în acest an, Consiliul Local al sectorului 4 a dat undă verde unui parteneriat cu CJ Giurgiu, pentru a realiza acest proiect, după cum Digi24 anunţa AICI. Proiectul urma să fie făcut din fonduri externe nerambursabile ori „alte surse legal constituite, inclusiv prin înfiinţarea unei societăţi care să realizeze activităţile necesare operaţionalizării acestui obiectiv.”

În referatul de aprobare se vorbea despre beneficii economice, despre reducerea poluării şi despre echilibrarea cu polul urban din nord. Într-un comunicat al Primăriei Sectorului 4 se arăta că aeroportul va fi unul internaţional, mai mare decât cel de la Braşov. Proiectul prrevede terminale pentru pasageri şi pentru zboruri cargo, utile pentru că Aeroportul Otopeni este „suprasolicitat”

Aeroportul, „aripa” Bădălau

Primul care a vorbit despre posibilitatea unui aeroport în sudul Bucureştiului a fost Niculae Bădălău, pe atunci ministru al Economiei, în cabinetul Dăncilă și vicepreședinte PSD. În discuţie era un aeroport privat, ridicat de un consorţiu saudit. Ulterior, au fost implicaţi şi alţi investitori în acest proiect. Încă de atunci, termenul de finalizare vehiculat era 2024, termen care a fost folosit şi de alţi oficiali. Desigur, cum nici măcar studiu de prefezabilitate nu există momentan, acest termen nu va putea fi respectat.

Între timp, a dispărut ideea de aeroport privat. „Împreună cu autorităţile statului şi după studiile de specialitate vom decide unde este locul potrivit. M-ar bucura foarte mult să fie un aeroport de talia Aeroportului Otopeni. Dacă nu reuşim să-l facem atât de mare, măcar două treimi din ceea ce înseamnă Aeroportul Otopeni. (…) Aceasta va fi o investiţie publică a statului român şi va rămâne în proprietatea statului român”, a declarat de curând primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă.

Autor

pe același subiect

oameni evacuați
ArticoleȘtiri

ILFOV | Oameni evacuați din calea flăcărilor la Clinceni

Un incendiu de vegetație uscată a izbucnit pe strada Fortului din Clinceni,...

Meciul Rapid București – FCSB prelungește duminică programul a opt linii STB | FOTO: TPBI
ArticoleȘtiriTransport

Meciul Rapid București–FCSB prelungește duminică programul a opt linii STB

Meciul Rapid București–FCSB prelungește programul a opt linii STB, duminică. Disputa este...

Organizatorii BIAS lansează luni o colecție NFT dedicată pasionaților de aviație | FOTO: Inquam Photos / Ioana Zamfir
ArticoleDiverseȘtiri

Organizatorii BIAS lansează luni o colecție NFT dedicată pasionaților de aviație

Organizatorii Bucharest International Air Show (BIAS) lansează luni, în Rotonda Aeroportului Internațional...