Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local
Friday , 3 May 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Acasă Articole Adolescent violat de alţi trei adolescenţi, în timp ce erau în custodia Poliţiei
ArticoleMain

Adolescent violat de alţi trei adolescenţi, în timp ce erau în custodia Poliţiei

475
man holding chain-link fence

Marți, 14 noiembrie, un minor în vârstă de 17 ani ar fi fost agresat sexual, fizic și verbal de alți trei minori, în vârstă de 15, 16, respectiv 17 ani, care se aflau în aceeași cameră de cazare a persoanelor private de libertate, din cadrul unui Centru de Reținere și Arestare Preventivă. Poliția Capitalei a declanșat verificări interne cu privire la respectarea atribuțiilor de serviciu, în urma incidentului.

Persoana agresată a sesizat polițiștii care îi supravegheau pe cei reţinuţi cu privire la incident, care s-ar fi petrecut între două controale făcute de aceștia. După ce victima a raportat incidentul, a fost consultată de medicul subunității și polițiștii au sesizat organele de cercetare penală.

Victima a fost audiată în prezența reprezentanților Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului – Sector 4.

În urma probatoriului administrat, cei trei minori agresori au fost arestați preventiv pentru 30 de zile. Cercetările sunt continuate de către Serviciul de Investigații Criminale –  Sector 4, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4.

În urma întâmplării evenimentului sub supravegherea polițiștilor centrului, Poliția Capitalei a precizat faptul că au dispus declanșarea verificărilor interne.

„Precizăm faptul că, în ziua evenimentului, după sesizare, conducerea Poliției Capitalei a dispus declanșarea verificărilor interne, cu privire la respectarea atribuțiilor de serviciu, de către polițiștii din cadrul Centrului de Reținere și Arestare Preventivă, aflați în serviciu, conform reglementărilor interne în vigoare, din domeniul execuțional penal”, se arată în comunicat.

pe același subiect

ArticoleMain

Centrele comerciale din Capitală au program modificat, în zilele de sărbătoare

În următoarele trei zile, marile magazine din București vor avea program special,...

ArticoleȘtiriTermoficare

TERMOFICARE | 1,2 km de conductă nouă vor fi dați în folosință pe Magistrala Grozăvești

Compania Municipală Energetică anunță că încă 1,2 km de conductă de termoficare...

ArticoleMainPolitic

Partidul lui Piedone nu prinde candidatura la Consiliul Local Sector 1. O treime dintre semnăturile necesare ar fi false

Biroul Electoral al Sectorului 1 a decis să respingă candidatura Partidului Umanist...