Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Sunday , 10 May 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Știri

Achizițiile societăților din subordinea Sector 3, fără număr. Consiliul local a scos limita de 100.000 de euro pentru care trebuie aprobarea Consiliilor de Administrație

275

Achiziţiile mai mari de 100.000 de euro nu vor mai trebui aprobate de Adunările Generale ale Acţionarilor ale societăţilor aflate în subordinea Primăriei Sectorului 3, în urma unui proiect votat de consilierii locali. Justificarea iniţiatorului proiectului, primarul Robert Negoiţă, este că e nevoie de decizii rapide şi mobile în domeniul achiziţiilor, iar trecerea acestora prin AGA ar îngreuna procedurile.

„Într-un context economic fragil, creat de efectele pandemiei cu virusul SARS CoV 2 şi de impactul războiului din Ucraina, devine prioritară necesitatea unei reorientări privind rapiditatea şi mobilitatea cu care trebuie adoptate deciziile referitoare la activitatea societăţilor, dată fiind creşterea preţurilor la materii prime, materiale, energie, servicii într-un ritm vulnerabil din punct de vedere al asigurării unei predictibilităţi coerente.

Având în vedere faptul că aprobarea individuală, de către Adunarea Generală a Asociaţilor, a fiecărei operaţiuni juridice care depăşeşte valoarea de 100.000 (una sută mii) Euro – exclusiv TVA – (valoare aferentă fiecărei operaţiuni singulare sau operaţiunii a cărei executare se desfăşoară în mod succesiv) ce urmează să fie încheiată de o întreprindere publică ar putea genera întârzieri în livrarea şi execuţia contractelor/proiectelor/obiectivelor, fapt ce ar avea drept consecinţă apariţia pierderilor şi neîndeplinirea indicatorilor cheie de performanţă, se impune necesitatea modificării HCLS 3 nr 48/26.02.2020 referitoare la modificarea şi completarea Actelor constitutive ale întreprinderilor publice pentru care Sectorul 3 al Municipiului Bucureşti este autoritate publică tutelară”, se arată în raportul de specialitate al proiectului de hotărâre.

Consilierul USR Mihaela Văcaru este de părere că un asemenea proiect va duce la încălcarea Legii achiziţiilor publice.

„Prin adoptarea acestei hotărâri de Consiliu Local, Consiliile de Administraţie de la societăţile la care Sectorul 3 este autoritate publică tutelară nu vor avea nicio limită în aprobarea şi derularea operaţiunilor juridice. Aceste societăţi derulează achiziţii cu încălcarea Legii achiziţiilor publice, aşa cum a demonstrat raportul şi amenda aplicată de Curtea de Conturi în anul 2021, la administrare străzi.

(…)

La nivelul societăţilor unde Sectorul 3 este autoritate publică tutelară, există antecedente recente de operaţiuni juridice care au creat prejudicii sau amenzi. Mă refer la situaţia de la Administrare Străzi, când noi va trebui să plătim unui furnizor penalităţi de cinci ori mai mari decât valoarea serviciilor”, a susţinut Mihaela Văcaru în şedinţa de consiliu local.

Proiectul de hotărâre a trecut cu 21 de voturi „pentru” (PSD, PMP, PNL şi PB 2020 ) şi 8 „împotrivă” (consilierii USR).

Autor

pe același subiect

Evenimente speciale la Muzeul Satului. Instituția aniversează 90 de ani. FOTO: muzeul-satului.ro
ArticoleCulturăȘtiri

Evenimente speciale la Muzeul Satului. Instituția aniversează 90 de ani

În perioada 10-17 mai 2026, Muzeul Satului organizaeaza o serie de evenimente, dedicate...

„Lacul Lebedelor”, spectacol inedit, în Parcul Herăstrău. FOTO: Arhiva
ArticoleCulturăȘtiri

„Lacul Lebedelor”, spectacol inedit, în Parcul Herăstrău

În această vară, un spectacol, adus din Chișinău, ajunge la București, într-o producție...

Peste 60 de mii de lei amenzi, în restaurantele de pe Bulevardul Decebal. FOTO: Poliția Locală
ArticoleEvenimentȘtiri

Peste 60.000 de lei amenzi pentru restaurantele de pe Bulevardul Decebal

Restaurantele de pe Bulevardul Decebal au scos din buzunare peste 60.000 de...