Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local
Friday , 26 April 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Acasă Primărie Achiziții în vreme de război. Sectorul 4 își face publicitate de peste două milioane de lei în presa online și TV
Primărie

Achiziții în vreme de război. Sectorul 4 își face publicitate de peste două milioane de lei în presa online și TV

81

În vreme de război, principala preocupare a primarului sectorului 4 este publicitatea. Daniel Băluță vrea să dea două milioane de lei pe spoturi publicitare prin care să își promoveze activitatea, folosind tehnici de filmare și sunet complexe. De când a început războiul, o instituție subordonată edilului a cheltuit deja 134 de mii de lei pe publicitate. Banii sunt împărțiți la mai multe publicații din România care vor distribui un spot de 30 de secunde și o machetă grafică cu logo-ul sectorului 4.

Două milioane de lei pentru spoturi TV care să-i laude realizările lui Daniel Băluță

Știrile despre războiul din Ucraina inundă, în momentul de față, toate posturile de televiziune. Printre ele, primarul sectorului 4 vrea să introducă spoturi publicitare prin care să își promoveze realizările. Daniel Băluță e dispus să cheltuiască două milioane de lei din banii cetățenilor pentru asta.

Pe 9 martie, Primăria Sectorului 4 a anunțat pe site că deschide o licitație pentru „servicii producție materiale de televiziune pentru promovarea obiectivelor de dezvoltare ale Sectorului 4”. Acordul cadru va fi valabil 36 de luni, ceea ce înseamnă că toate spoturile publicitare pe care Băluță va vrea să le facă în următorii trei ani vor fi realizate de firmele care vor câștiga licitația.

Durata unui spot va fi între 30 de secunde și două minute și va conține voice over, sincron de la un actor relevant și fundal muzical. Tehnicile de filmare și sunet utilizare vor fi complexe, scrie în caietul de sarcini. Edilul își dorește filmări aeriene, cameră mobilă pe șine, stabilizator de imagine și camere digitale performante. Totodată, „materialele vor menționa obligatoriu denumirea instituției”.

Și în 2020 Primăria Sectorului 4 a încheiat un contract de două milioane de lei pentru materiale de televiziune, însă beneficiarii banilor sunt ținuți ascunși. Daniel Băluță refuză să comunice unde au ajuns banii, în ciuda repetatelor solicitări înaintate de Buletin de București. Acesta susține că toate achizițiile derulate de sectorul 4 se regăsesc în Sistemul Electronic de Achiziții publice SEAP și că pot fi găsite pe site-ul e-licitație.ro.

Publicitate în presa online de 134 de mii de lei

4 martie 2022. Întreaga lume stă cu ochii pe războiul care are loc peste granița României, în Ucraina. În București, unii dintre aleșii locali își continuă afacerile în mod obișnuit și încheie contracte de zeci de mii de EURO fără licitație.

Așa este și cazul primarului Daniel Băluță care, în a noua zi de război, a cheltuit 134 de mii de lei pentru servicii de promovare în mediul online. Conform platformei de licitație SEAP, Direcția de Taxe și Impozite Locale Sector 4 (DGITL4) pregătește o campanie de informare în intervalul 1-15 aprilie prin care să își promoveze activitățile și serviciile.

Pe parcursul a 15 zile, pe prima pagină a celor mai accesate zece publicații (ziare, agenții de presă sau pagini web) va fi publicat un spot de 30 de secunde și o machetă grafică. Toate vor afișa sigla sectorului 4 condus de Daniel Băluță. Cu cei 27 de mii de EURO, instituția a cumpărat 4.5 milioane de afișări în presa din România.

Firma care se ocupă de campania DGITL4 se numește Aim Video Solutions. Ea a primit contractul fără licitație, în doar trei ore de la publicarea anunțului pe SEAP. Proprietarul societății, Aron Ionuț Marius, este directorul adjunct al Clubului Sportiv Municipal București.

Declarația de avere a lui Aron Ionuț Marius

Aron Ionuț Marius ne-a transmis că publicațiile media în cadrul cărora se va desfășura campania vor fi stabilite de către DGITL4, pe baza comenzii transmise de către aceasta. Totodată, el afirmă faptul că achiziția s-a făcut cu respectarea normelor legale în vigoare.

Pe lângă asta, directorul adjunct al CSM București consideră că funcția lui publică „nu îngrădește dreptul de a desfășura activități economice prin intermediul societății” sale. „Mai mult decât atât, consider că orice altă interpretare în această situație reprezintă încălcarea unui principiu esențial referitor la egalitatea operatorilor economici, având în vedere că nu mă aflu, în niciun caz, într-un conflict de interese. Totodată, Primăria Sectorului 4 și Clubul Sportiv Municipal București nu se află în niciun raport instituțional, ci reprezintă 2 entități cu personalitate juridică distinctă, cu bugete separate și ordonatori de credite diferiți”, a adăugat patronul Aim Video Solutions.

Nu este prima oară când Direcția de Taxe Locale din subordinea lui Băluță cheltuie bani publici pe publicitate în presă. La finalul anului trecut, mai multe publicații din România au primit zeci de mii de lei din bugetul sectorului 4 pentru „servicii de informare”.

Dintre toate, Digi24.ro a primit cea mai mare sumă, aproape 29 de mii de lei, urmată de zf.ro și mediafax.ro, la care au ajuns în jur de 13 mii de lei. Totodată, și antena3.ro, libertatea.ro, stiripesurse.ro și hotnews.ro au beneficiat de banii publici ai sectorului 4.

Până la publicarea articolului, administrația condusă de Daniel Băluță nu a transmis niciun răspuns către Buletin de București.

Sursă cover foto: Facebook/Daniel Băluță

scris de
Bianca Albu

Reporter

pe același subiect

ArticolePrimărieSănătateȘtiri

Sector 6 | A ajuns prima tranşă de bani europeni pentru spitalul promis pe bulevardul Timișoara

Primăria Sectorului 6 a obținut prima rundă de finanțare pentru construirea primului...

ArticoleMainPrimărie

Sector 6 | Calea Crângași va fi modernizată. Stația de metrou va primi o nouă piațetă

Calea Crângași va intra într-un proces de reabilitare și modernizare „în 2-3...

puppy lying on stair
ArticolePrimărieȘtiri

Sector 2 | Noi tarife pentru revendicarea câinilor din padocuri şi program de sterilizare gratuită

Două proiecte de hotărâre privind animalele abandonate vor ajunge pe masa Consiliului...