Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Wednesday , 20 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleTransport

A0 | Primele grinzi duble metalice pentru podul de peste Magistrala 100 București-Timișoara

370

În noaptea dintre luni și marți, 22-23 aprilie, au fost montate primele grinzi duble metalice la principalul pod peste calea ferată aferent lotului 3 al A0 Sud. Lucrările au presupus închiderea totală a circulației feroviare pe Magistrala 100 de cale ferată.

Potrivit secretarului de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Ionel Scrioșteanu, după cele două grinzi montate deja, următoarele patru vor fi adăugate în timpul nopților care urmează. Lucrările au fost realizate în colaborare cu CFR Infrastructură.

Podul este parte a lotului 3 al A0 Sud are o lungime de 18 km și leagă DN6 de A1. Mai exact, această bucată se întinde din zona Bragadiru-Cornetu până la Ciorogârla-Dragomirești, inclusiv nodul rutier dintre A0 și A1.

Potrivit secretarului de stat în Ministerul Trabnsporturilor, Irinel Ionel Scrioșteanu, obiectivul propus este ca în decursul anului curent să se poată circula, la nivel de autostradă, între A1 și A2.

Prima grindă metalică montată pe deschiderea centrală a pasajului A0 peste A1 pe șantierul Lotului 3 Sud al Autostrăzii Bucureștiului a fost montată la cu câteva zile în urmă, pe 12 aprilie.

Lucrările pe șantierul A0 Sud – Lot 3 avansau cu dificultate la finalul lunii februarie, termenul inițial promis fiind. Deși partea sudică ar fi trebuit dată în trafic la finalul anului 2023, termenul a fost amânat până în vara anului curent, iar ulterior secretarul de stat a precizat că încă este posibil ca acest lot să fie finalizat în acest an.

Asociația Pro Infrastructura și-a exprimat îngrijoararea privind ritmul lent al lucrărilor, susținând că segmentul de drum nu va fi terminat nici măcar anul acesta, dacă cei de la Aktor nu se vor mobiliza

Segmentul Sud al Autostrăzii București, este împărțit în trei loturi, pentru care au fost anunțați câștigătorii licitațiilor încă din primăvara lui 2019. Primele două loturi au fost câștigate de consorțiul turcesc Alsim-Alarko iar cel de-al treilea de asocierea greco-română Aktor-Euroconstruct. Ulterior, Aktor a preluat construcţia în întregime, potrivit Rador.

CITEȘTE ȘI:

pe același subiect

Conducerea STB confirmă că a limitat comunicarea cu jurnaliștii și publicul. Foto: Inquam Photos / George Călin
ArticoleEvenimentMain

Conducerea STB confirmă că a limitat comunicarea cu jurnaliștii și publicul

Conducerea STB confirmă, într-un răspuns oferit Buletin de București, că a luat...

Noul tren electric Coradia. Fotografii arhivă Asociația Pro Infrastructură
ArticoleȘtiriTransport

Pro Infrastructura: Noul tren electric Coradia circulă după un program aproape inutil

Noul tren electric Coradia circulă pe ruta București-Brașov după un program care...

Programul de lucru cu publicul la Birourile de Evidență a Persoanelor, până pe 8 decembrie. PS3
ArticolePrimărieȘtiri

Sector 3 | Programul Birourilor de Evidență a Persoanelor până pe 8 decembrie

Direcția Generală de Evidență a Persoanelor Sector 3 anunță că, în perioada...