UPDATE
Într-un drept la replică transmis redacției, ELCEN susține că valorile crescute înregistrate de senzorii de monitorizare a calității aerului în noaptea de 17 spre 18 octombrie nu au legătură cu începerea probelor pentru furnizarea căldurii în București.
“Nu există nicio legătură de cauzalitate între încălzirea centralizată și poluarea excesivă înregistrată în București în noaptea de 17 spre 18 octombrie. Anunțul făcut de Termoenergetica București privind începerea probelor la cald pentru consumatorii din capitală vizează noaptea de 18 spre 19 octombrie. ELCEN nu a înregistrat în intervalul menționat în articol și nu înregistrează nici în prezent, nicio depășire a limitelor emisiilor prevăzute de legislația de mediu, fapt confirmat de datele furnizate zilnic pe pagina web a ELCEN: https://elcen.ro/#/environment-emissions/2022-10-18. Nu au intervenit nici un fel de modificări în schema de funcționare a CET-urilor ELCEN în intervalul menționat sau în prezent. Cele 2 centrale ale ELCEN aflate în prezent în funcțiune – CET București Sud și CET Grozăvești – acoperă întregul necesar solicitat de Termoenergetica pentru alimentarea cu apă caldă a consumatorilor din capitală. Așa cum a anunțat și Termoenergetica București, încărcarea instalațiilor se face progresiv”, a transmis compania.
Precizările vin în contextul în care, anterior probelor la cald efective pentru consumatorii finali, sunt necesare o serie de operațiuni tehnice de aducere la parametri optimi ai instalațiilor de ardere.
Dreptul la replică, în integralitatea sa, poate fi citit aici.
Noaptea dintre 17 și 18 octombrie a marcat debutul “sezonului” de poluare al aerului din București. Momentul coincide cu încărcarea instalațiilor de către Termoenergetica, care a presupus pornirea unor facilități în plus dar și cu decizia multor bucureșteni de a-și porni sistemele individuale de încălzire.
Noaptea trecută senzorii de monitorizare a calității aerului au fost pe roșu și portocaliu iar situația persistă și în cursul acestei dimineți. Pe cea mai mare rețea de monitorizare a calității aerului din București, uRADMonitor, cei 64 de senzori activi arată o medie de 37 µg/m3, de peste două ori față de recomandările Organizației Mondiale a Sănătății. Acestea stabilesc pentru un aer curat o medie de 24 de ore de 15 µg/m3 de particule fine PM 2.5.
Și rețeaua AerLive este pe roșu de mai bine de 12 ore. Cele mai mari valori sunt înregistrate în Sudul Capitalei, la senzorii din Popești Leordeni.
Aceștia arată valori cuprinse între 61 și 71 µg/m3 cu puțin înainte de ora 10:00.
De altfel și senzorii din Rețeaua Națională de Monitorizare a Calității Aerului din București sunt pe roșu. Spre exemplu, senzorul de la Universitate arată, la ora 10:00, o valoare de 87 µg/m3 pentru oxizii de azot în timp ce noaptea trecută, în lipsa traficului rutier, valorile au urcat până la 125 µg/m3.
În acest caz, valoarea limită anuală pentru protecția sănătăţii umane este de 40 ug/m3 în timp ce valoarea limită orară pentru protecția sănătăţii umane este de 200 ug/m3.
“Ne aflăm în plin anotimp de tranziție când avem parte de ceață și aer cețos care poate să țină la sol toate particulele din atmosferă. Și la această oră, pe zona de Sud, în Oltenia, avem aer cețos. Plus calm atmosferic care nu permite ridicarea particulelor în altitudine. Practic avem de-a face cu o pătură deasupra solului“, a explicat pentru Buletin de București, meteorologul Andreea Mocanu.
Valorile înregistrate de senzorii de monitorizare a calității aerului sunt în strânsă legătură cu anunțul Termoenergetica privind începerea operațiunii de încărcare a instalațiilor cu agent termic. Pe lângă centralele administrate de companie care trebuie să lucreze la capacitate mare în acest context, și ELCEN trebuie să mărească producția de agent termic prin pornirea unor instalații secundare.
La toate aceste se adăugă și sistemele de încălzire individuală, cum ar fi centralele de apartament, a căror funcționare depinde de gradul de confortul termic stabilit de proprietair.
CITEȘTE ȘI