Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Wednesday , 27 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainPoliticPrimărieTransport

Premierul promite discuții în Guvern despre construcțiile ilegale din Capitală. N. Dan insistă că sunt principala cauză a sufocării traficului

249
Premierul promite discuții în Guvern despre construcțiile ilegale din Capitală. Foto: Captură de ecran/ Youtube/ Guvernul României
Premierul promite discuții în Guvern despre construcțiile ilegale din Capitală. Foto: Captură de ecran/ Youtube/ Guvernul României

Marcel Ciolacu promite discuții în Guvern despre construcțiile ilegale din Capitală, după ce s-a întâlnit cu Nicușor Dan la Primăria Capitalei.

Discuția s-a axat pe traficul din București și a avut două componente: „ilegalitatea în urbanism și construcții”, respectiv „posibilitatea de a finanța transportul public”, declară primarul general la finalul întâlnirii de joi, 19 septembrie.

Marcel Ciolacu: Construcțiile ilegale, subiectul preferat al lui Nicușor Dan

La începutul întâlnirii, premierul s-a declarat „ferm convins” că Nicușor Dan va aborda și problema dezvoltării ilegale din Capitală, în contextul traficului.

Sunt ferm convins că domnul primar general o să vorbească și de clădirile ilegale, este subiectul domniei sale preferat!

Premierul României, marcel Ciolacu

Primarul general l-a aprobat, amintindu-i însă că este preocupat de urbanism încă din 2004-2005. Ulterior, Marcel Ciolacu a argumentat că imobilele construite ilegal, cel puțin în opinia edilului Capitalei, nu pot fi demolate, întrucât acolo locuiesc oameni.

Problema e că în aceste blocuri pe care dumneavoastră le considerați ilegale – și e dreptul dumneavoastră – locuiesc oameni. Nu putem, dacă demolăm aceste blocuri…

Premierul României, marcel Ciolacu

Drept răspuns, Nicușor Dan a declarat că nu este vorba despre demolarea clădirilor existente, ci despre oprirea dezvoltării haotice de acum înainte.

Nu e vorba de demolare. E vorba de a nu mai perpetua fenomenul ăsta mai departe.

Nicușor Dan, Primarul Capitalei
YouTube video

Marcel Ciolacu promite discuții în Guvern despre ilegalitatea în construcții

Primăria Generală a contestat 38 autorizații emise de Primăria Sectorului 2, pe baza Planului Urbanistic Zonal (PUZ) Sector 2, suspendat la momentul actual.

Astfel, discuțiile dintre cei doi au vizat ca PUZ-ul și cele 38 autorizații să fie verificate de Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC) și atacate în instanță de Prefect, două instituții din subordinea premierului, pe care Nicușor Dan le acuză de „ineficacitate de ani de zile”.

Solicitarea concretă este pentru PUZ Sector 2 și cele 38 autorizații. Solicitarea este ca Inspectoratul să le verifice și Prefectul să le atace în instanță.

Nicușor Dan, Primarul Capitalei

În urma întâlnirii, Marcel Ciolacu a declarat că au existat deja discuții în Guvern, în urma solicitării primarului general și că va mai discuta și cu ministrul Justiției, dar „până la urmă, instanța va decide”.

Am acest material de la primarul general, o să vorbesc și cu ministrul Justiției. Am vorbit data trecută și cu vicepremierul și ministru de Interne, având și o expertiză în domeniul juridic. Am avut discuția și cu ministrul Dezvoltării. Cred că, până la urmă, instanța va decide, dar ca și funcționare instituțională, vom vedea cum vom proceda cel mai bine.

Premierul României, marcel Ciolacu

De asemenea, cei doi au discutat și despre posibilitatea ca Primăria Capitalei să obțină fonduri europene pentru dezvoltarea transportului în comun.

Normal că am vorbit și de dezvoltarea Capitalei, să vedem cu ministrul Fondurilor Europene ce se poate direcționa și ce proiecte putem depune rapid pe mobilitate urbană, pe tot ce înseamnă verde.

Premierul României, marcel Ciolacu

CITEȘTE ȘI: Marcel Ciolacu promite discuții la Guvern cu primarii Capitalei pentru ameliorarea traficului din București

Șantierul „ilegal” din Sectorul 2. Premierul nu a venit

Cu două zile în urmă, în data de 17 septembrie, Nicușor Dan a susținut o conferință de presă la unul din „zecile de mari șantiere ilegale din București”, unde îl invitase și pe premierul Marcel Ciolacu.

Inițial, prim-ministrul a stabilit o întâlnire cu toți primarii din Capitală, marți de la ora 14:00, să discute despre gestionarea traficului din Capitală și despre asigurarea energiei termice pentru perioada iernii. Atunci, Nicușor Dan a transmis că se va prezenta la discuție dacă și premierul va participa la conferința de la șantierul de pe Lacul Plumbuita.

 În cadrul conferinței, primarul general a ridicat problema aglomerării masive care se va produce odată ce complexul va fi funcțional.

Traficul din București este generat de sute de astfel de investiții (…) și instituțiile statului, cele care au atribuții să le oprească, nu fac nimic.

Complexul imobiliar va servi aproximativ 5.000 de persoane, în cele 2.000 de apartamente care urmează să fie construite, după cum susține primarul Capitalei. Edilul semnalează că volumul de oameni care se va muta în complex poate fi comparat cu întreaga populație a orașului Predeal. 

Toți acești 1.000 de copii, care sunt la școală, și 3.000 de adulți, care au joburi, vor ieși pe această străduță de 6 metri lățime”, a mai spus Nicușor Dan, din fața șantierului. 

CITEȘTE ȘI: VIDEO | Nicuşor Dan l-a invitat pe Marcel Ciolacu pe un şantier „ilegal”: „E un orăşel cât Predealul, cu acces pe o stradă de 6 metri”

scris de

Andreea Tudor

Născută și crescută în București, susținătoare a presei independente. Așa am ajuns redactor la Buletin de București. Fiind eu, însămi, parte a sistemului de învățământ românesc și pasionată de domeniul social, pun sub lupă tot ceea ce se întâmplă în sfera educației. Cred cu tărie că presa „pentru cetățeni” este presa independentă. Oamenii au nevoie de o informare corectă pentru a înțelege pe deplin ce se întâmplă în jurul lor și pentru a lua acțiune împotriva nedreptăților.