35 de ONG-uri au semnat o scrisoare deschisă prin care cer autorităților să ia măsuri pentru a opri valul de incendii care a avut loc în ultimii ani, în zona retrocedată a Parcului IOR, marți 17 septembrie. Ei cer „încetarea dezastrului ecologic și responsabilizarea Gărzii de Mediu”, conform documentului citat.
„Crima de mediu”, după cum este numită în document, afectează cele 12 hectare din parcul IOR, retrocedate în 2005, în timpul administraţiei Videanu.
Scrisoarea este destinată premierului țării, Marcel Ciolacu, președintelui Senatului, Nicolae Ciucă, ministrului Mediului, Mircea Fechet, șefei reprezentanței Comisiei Europene în România, Mara Roman și consilierului prezidenţial Alexandra Bocșe.
Scrisoare deschisă a cetățenilor din zona IOR. Situaţia incendiilor repetate
În ultimii 3 ani, au avut loc peste 30 de incendii în zona retrocedată din parc și au fost afectate şase hectare. Cel mai recent incident a avut loc pe 9 septembrie, când parcul a ars de trei ori, iar ultimele două focuri au fost declanșate în timp ce polițiștii și pompierii erau la fața locului. Momentul a fost surprins într-o înregistrare video de activistul de mediu și fostul parlamentar Mihai Goțiu.
Situația acelui teren este o crimă de mediu care se întâmplă în mijlocul unui oraș dintre cele mai poluate, desfășurată fără nici un fel de rezerve sub ochii tuturor locuitorilor, un ecocid ce pune în pericol nu doar mediul, ci însăși viața locuitorilor.
Din scrisoarea deschisă
CITEȘTE ȘI: EDITORIAL | Primarii au plecat cu covrigii în coadă de la întâlnirea cu Marcel Ciolacu
Autoritățile nu iau măsurile necesare. Activiștii anunță proteste în fața sediilor PSD și PNL
Organizațiile civice semnalează faptul că Garda Națională de Mediu trebuie responsabilizată să constate distrugerile terenului și să amendeze responsabilii care incendiază zonă, cât și proprietarii terenului.
„Știm că grupările imobiliare sunt foarte puternice, ele putând influența diferite paliere legislative. În prezent, în Parlament sunt supuse aprobării proiecte de legi, Codul urbanismului, Legea spațiilor verzi, care ar permite dezvoltări imobiliare pe spațiile verzi retrocedate, amendamente susținute puternic de dezvoltatorii imobiliari”.
În plus, locuitorii cartierului și activiștii de mediu își rezervă dreptul de a protesta săptămânal în fața sediilor partidelor PSD și PNL, în fața Guvernului și a altor instituții care pot opri dezastrul ecologic.
Pentru a putea proteja real zona retrocedată din parcul din Sectorul 3, mișcarea civică solicită, prin scrisoarea deschisă, aplicarea corectă a legislației de mediu, stoparea modificărilor legislative care permit dezvoltări imobiliare pe spații verzi, dar și discuții amănunțite cu președinților partidelor aflate la guvernare despre problema spațiilor verzi și urbanismului.
Cetățenii Sectorului 3 fac apel la Garda Națională de Mediu, la Agenția pentru Protecția Mediului București, consiliul și Primăria Sectorului 3, Poliția Locală și Municipală, să ia măsuri pentru prevenirea incendiilor în baza legii 307/2006.
Protest cu portavoce în IOR
În jur de 100 de oameni s-au strâns în parc, duminică 15 septembrie, să-și arate nemulțumirea în mod public despre soarta pe care a suferit-o parcul prin incendieri. Ei au ținut discursuri despre cât de distopică le pare situația, au mărșăluit în jurul lacului IOR și au informat alți trecători cu vedere la pericolul în care se află parcul.
Participanții au ținut discursuri, revoltați pe autorități că lasă astfel de incidente recurente să se întâmple și au argumentat că terenul este și a fost mereu parc, cerând exproprierea zonei.
„În ideea menținerii purității interesului privat, este sacrificat interesul public (…) Dacă Bucureștiul are nevoie de trafic mai mult, de congestionare mai multă, dacă bucureștenii vor să fie și mai stresați decât sunt în prezent, atunci să accepte construcția de blocuri pe spații verzi”, a punctat Ionuț, un protestatar vocal pe durata acțiunii.
Când au oprit la fântânile primarului Negoiță, și alți cetățeni au luat cuvântul pentru a-și exprima nemulțumirile legate de soarta parcului în care au copilărit și în care speră să-și crească proprii copii.
„În bucata asta retrocedata am învățat să merg. Mama mea si-a făcut ultimii pași pe aici”, a transmis o protestatară care s-a născut și a crescut lângă parc.