Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Sunday , 24 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleDiverseȘtiri

Ce vor avea în comun Times Square şi Piaţa Victoriei: ecrane pe care să ruleze cotaţiile bursiere

170
Piaţa Victoriei ecran cotaţiile bursiere
În Piaţa Victoriei ar urma să fie montat un ecran pe care să ruleze cotaţiile bursiere

Ecrane pe care să ruleze cotaţiile bursiere ar urma să fie montate pe sediul Bursei de Valori Bucureşti (BVB) de pe şoseaua Nicolae Titulescu 4-8 (clădirea America House). Este metoda prin care BVB vrea să atragă atenţia că sunt multe companii importante listate la bursa românească şi, totodată, să mărească numărul acţionarilor, transmite profit.ro care citează multiple surse din cadrul instituţiei.

Bursa de Valori Bucureşti ia în calcul ca aceste benzi de afişaj pe modelul celor amplasate în celebra Times Square din inima New York-ului să fie amplasate pe clădirea America House, aflată la ieşirea din Pasajul Victoriei, pe bulevardul Titulescu. BVB are birouri închiriate acolo, la etajul 1, pe partea cu ieşirea către Piaţa Victoriei. Ecranele ar urma să fie montate inclusiv către curtea interioară, unde sunt restaurante, iar cotaţiile ar fi urmărite de clienţii care stau la mese.

CITEŞTE ŞI: REPORTAJ | În vizită la un ziar local cu buget de 35 de milioane de euro: „Buletin de Bergen” şi problemele zonelor metropolitane din Norvegia

foto: profit.ro

Ecrane cu cotaţiile bursiere în Piaţa Victoriei. Jurnaliştii profit.ro spun că ideea este mai veche în comunitatea bursieră românească, dar că nu s-a ajuns niciodată la un consens cu privire la cel mai bun amplasament. Acum, odată cu alegerea locului, reprezentanţii BVB ar urma să depună documentaţia aferentă la Primăria Sectorului 1. Aşteapt, însă, schimbarea de mandat, pentru că nu au încredere că ar primi autorizaţia de construcţie de la administraţia Armand, cunoscută pentru o rată mică de aprobare a autorizaţiilor de construcţie.

CITEŞTE ŞI: Împrumut de 153 milioane de euro luat de Primăria Capitalei, pentru reabilitarea de clădiri, printre care și Teatrul Foarte Mic

Un loc similar celui care ar urma să fie amenajat la Piaţa Victoriei a mai fost în Piaţa Romană. În anii de boom bursier 2006-2007, la o cafenea de acolo se strângeau investitori care puteau urmări pe ecrane similare cotaţiile zilei în timp real. Acum, punctează jurnaliştii profit.ro, cu o aşteptare de aproape două decenii, BVB ar urma să inaugureze noi benzi de afişare ale acestor cotaţii.

CITEŞTE ÎNTREGUL ARTICOL pe profit.ro.

scris de

Ionuț Lepa

Editor BdB. Paisprezece ani de experienţă în lumea televiziunii - ca reporter, redactor, editor şi producător executiv. Bucureştiul şi zona metropolitană înseamnă câteva milioane de oameni care au nevoie de informaţie corectă, pentru activităţile de zi cu zi, dar şi pentru a şti să voteze corect. Cu acest crez m-am alăturat echipei Buletin de Bucureşti şi am făcut un "leap of faith" în lumea online-ului. Dincolo de platforma de comunicare, cred în presa fără imixtiuni de orice natură în politica editorială.

pe același subiect

Daniel Băluţă la ceremonia de învestire. FOTO: Mălina Norocea, INQUAM
ArticoleFeaturedPoliticPrimărie

Referendum Bucureşti | Ce cred primarii de sector despre iniţiativa lui Nicuşor Dan (III)

Daniel Băluţă este al treilea primar care răspunde iniţiativei Buletin de Bucureşti...

Vot cu urna mobilă, în mai multe spitale bucureștene. FOTO: Facebook
ArticoleȘtiri

Vot cu urna mobilă, în mai multe spitale bucureștene

În mai multe spitale bucureștene se va vota, cu urna mobilă, duminică,...