O investigație Recorder arată că profesorul de psihologie Toni Șerban, care predă, printre altele, și la Liceul Teoretic „Lucian Blaga” din cartierul Pantelimon, are remarci rasiste, homofobe și misogine față de elevi și jignește părinții și profesorii.
„De ce bărbații se laudă cu sex oralul la femei și femeile nu?”, „Nu permit niciunui ț***n (c****i) și b*******u să mă ia peste picior, chiar dacă acesta este minor” și „Bărbatul trebuie să fie capul femeii”, sunt doar câteva dintre învățăturile extremiste predate de profesorul de psihologie, citate de jurnaliştii de la Recorder.
Cazul profesorului Toni Șerban a fost făcut public la mai puțin de șase luni după ce un alt profesor, în vârstă de 62 de ani, tot de la Lucian Blaga, a fost acuzat că are o relaţie cu o elevă de 17 ani. El este cercetat de procurori pentru viol asupra unui minor în formă continuată.
Ca tânăr jurnalist, am o perspectivă mult mai aprofundată. Am fost acolo!
În 2021, am absolvit Liceul Teoretic „Lucian Blaga”, iar cei patru ani petrecuți acolo au fost, uneori, subiectul central din timpul ședințelor mele de psihoterapie.
„Corola de minuni a lumii”
Deși, la acel moment, mi se spunea că liceul este o „rampă de lansare” în viață, în cazul meu și în cazul multor altor elevi din Lucian Blaga, această rampă a fost, consider aplicat, o pantă în câteva privințe… accidentată, aş putea spune, dacă închid ochii şi rememorez momente-cheie.
La Blaga, abuzurile verbale și comportamentele dubioase „traduc”, cu indulgență, locul drept instituție de învățământ. Pentru generația mea, însă, ele erau constant parte din peisaj. Acum, ca adult şi, de ce nu, jurnalist care înțelege mai bine ce înseamnă asta pentru viața „cetății”, consider că înseamnă mult mai mult.
Dincolo de capriciile vârstei, a vendetelor pubere, a timpului de transformare pe care l-am trăit cu toții, nelipsitele jigniri din partea profesorilor, mai ales a celor pentru care cuvântul „prost” adresat unui elev nu reprezenta un abuz, au căpătat valențe contondente.
Omerta, Biblia profesorilor
Și s-a trecut mult cu vederea. Ceilalți profesori și conducerea școlii, doar prin neimplicare și letargia aferentă, ne-au dat de înțeles, mie și colegilor, că aceste predici erau „adevăruri absolute”.
Îmi amintesc foarte clar când, la ora de religie, ni se spunea cu certitudine că există două păcate care nu pot fi iertate sub nicio formă: avortul și homosexualitatea. Sau cum ni s-a explicat că, în cazul zecilor de tineri care și-au pierdut viața în incendiul devastator din Colectiv, vina a fost exclusiv a lor.
Iar ei credeau că noi nu știm nimic.
Nici la alte ore situația nu era mai puțin bizară. La ora de latină, de exemplu, pe lângă conjugări și declinări, eram încurajați să omagiem personalități controversate din istoria României, unele dintre ele cu puternice legături cu Mișcarea Legionară.
Pentru că iar, ei credeau ca noi nu știm.
Ni se spunea, de exemplu, să aprindem o lumânare la biserică pentru Ion Ogoranu, fără să ne explice contextul despre crimele și violențele mișcării pe care această „personalitate marcantă”, „eroul martir”, o reprezentase.
Desigur, toate explicațiile pe care le primeam atunci, la 17 ani, erau bine ancorate în „valorile tradiționale” ale liceului.
Și mi-aș întreba acum foștii profesori: cine cultivă abuzurile și comportamentele extremiste de mai târziu din societate?
O „TONIalitate” absolută
Când profesorul de psihologie Toni Șerban, sau profesorul de geografie acuzat acum de viol au stabilit standardul de „discurs academic” prin remarci homofobe, rasiste și misogine, iar au spus că noi nu ştim.
Când veninul și turnesolul le vedem când ajungem adulți (dacă le vedem) ce pretenții să avem când ne uităm în trecut și realizăm cum ne-am tratat atunci colegii, prietenii și părinții?
Atmosfera din liceu devenea de prea multe ori extrem de sufocantă pentru unii dintre noi. Şi n-am fost puțini cei care ieșeau din normele impuse de acești „mentori”.
Pentru că ei credeau că noi nu știm.
„Siguranță şi bullying”
La sfârșitul fiecărui an de liceu acumulasem o colecție destul de impresionantă de absențe, pentru că riscul de a avea nota scăzută la purtare părea întotdeauna opțiunea mai blândă, față de a fi forțat să stau zilnic într-o atmosferă dominată de comportamente ostile. Absențele erau mai degrabă o metodă de supraviețuire decât o lipsă de interes pentru educație.
Și, totuși, ce măsuri a luat liceul împotriva bullying-ului?
Ei bine, în afară de ocazionala mustrare blândă asupra abuzatorilor și de disprețul fățiș față de victime, singura acțiune concretă anti-bullying de care îmi amintesc a fost când au adus o polițistă la ora de dirigenție.
O idee strălucită, a la Ana Pauker, și care nu putea să dea greș, în mintea „mentorilor”, a fost să citim împreună câteva fragmente din legislație, cumva pentru a ne convinge că legea, și nu umanitatea şi decența unanim acceptată, ar trebui să ne împiedice să ne abuzăm colegii.
O încercare amuzantă, și lipsită de orice înțelegere a realității din curtea școlii.
„Pregătirea pentru viață” din acest loc părea să fie mai degrabă un antrenament pentru a învăța cum să supraviețuiești într-o lume în care puterea se exercită prin abuz și frică. Distopic și real în același timp. Eu fiind la Uman.
„Olimpiada” de pedagogie şi „anturajul”
Au existat, totuși, câteva momente care mi-au oferit o rază de speranță, care colorau subtil pereții liceului „șters” de la consacratul şi proverbialul capăt al tramvaiului 14 și îl făceau să nu mai pară așa înfricoșător.
Momentele în care am primit empatie, și de care m-am agățat pe tot parcursul liceului, au contat mai mult decât aș fi crezut la acea vreme și cărora le datorez supraviețuirea mea în acest experiment social care se vrea liceu.
„Ridică-mă la cer”
De exemplu, una dintre profesoare, care predă Economie, a fost unul dintre puținii OAMENI de la Liceul Teoretic „Lucian Blaga” care nu m-a privit ca pe un simplu „elev problemă”, care m-a îndrumat și mi-a explicat cu răbdare, și care mi-a implantat în cap „revoluționara” idee cum că e în regulă să mai și greșești. Pentru că toți am pățit și pățim asta.
Diriginta, deși prinsă și ea în sistemul sufocant, avea momente în care realiza cât de greu era să navighezi printr-un mediu toxic. Ne oferea atunci sprijin cum și cât putea.
Acele rare ocazii de empatie, în care mă simțeam înțeles, m-au ajutat să trec peste marea de abuzuri și intoleranță.
Iar acum vine lucrarea de control, teza, proba scrisă la Română de la BAC, spuneți-i cum vreți. E ușor, pentru că e un atribut/adjectiv pentru domnul profesor din ancheta colegilor de la Recorder.
O las sub formă de Spânzurătoarea, nivel de gimnaziu, eventual, ca să înțeleagă toți cei care cred că au capacitatea, plătiți fiind din bani publici, să modeleze destine.
M _ Z _ R _ B _ L
CITEȘTE ȘI: EDITORIAL | Micul Paris şi marea viteză
