ACTUALIZARE: La o zi de de la publicarea dezvăluirilor despre pelerinajul-mamut la moaștele Sf. Cuvioase Parascheva de la Iași pe care Direcția de Educație și Cultură din Voluntari (DECSIC) vrea să-l organizeze, reprezentanții Primăriei Orașului Voluntari au revenit cu răspunsuri la solicitarea făcută de reporterii Buletin de București, după cum urmează:
- Cetățenii care care și-au exprimat dorința pentru a merge la pelerinaj au făcut-o verbal, telefonic sau prin deplasarea acestora în cadrul Primăriei Voluntari sau la sediul D.E.C.S.I.C. unde au cerut în mod expres să participe.
- Înscrierile urmează a fi anunțate către locuitorii orașului Voluntari, care sunt beneficiarii direcți ai proiectului, și se vor face începând cu data de 10.09.2024.
De asemenea, întrebați de ce au ales să organizeze o procedură de licitație simplificată, primăria lui Pandele au răspuns următoarele:
- Conform art. 7 alin. 2 din legea 98/2016 privind achizițiile publice ,,Autoritatea contractantă are obligația de a atribui contractele de achiziție publică/acordurile-cadru și de a organiza concursurile de soluții care privesc achiziții publice a căror valoare estimată este mai mică decât pragurile corespunzătoare prevăzute la alin. (1) lit. b ), prin aplicarea unei proceduri simplificate, cu respectarea principiilor prevazute la art. 2 alin. (2).”
- În baza prevederilor art. 7 pct. 1 litera b) din Legea 98/2016 privind achizițiile publice, coroborat cu art. 7 alin 2, și a art. 68 alin. (I) lit. i), din aceeași lege, în conformitate cu pragului valorii estimate a achiziției, este obligatorie organizarea unei proceduri simplificate conform art. 113 din Legea 98/2016 si a art. 101-105 din Hotararea nr. 395/2016 privind normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului.
——————————————————————-
Direcția de Educație și Cultură a orașului Voluntari (DECSIC) ar urma să plătească aproape 200.000 de euro pentru un nou pelerinaj la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași.
Numărul maxim de pelerini care vor face pare din „excursia sfântă” plătită și anul acesta din bani publici este de aproape 8.000 de cetățeni cu domiciliul în Voluntari.
Contractul pentru achiziționarea serviciului de transport a fost publicat pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) încă din prima jumătate a lunii august iar administrația din Voluntari a preferat să organizeze o procedură de achiziție simplificată, și nu o licitație deschisă.
Și atunci, suma plătită a fost similară cu cea propusă a fi cheltuită în acest an. În 2023, din Voluntari au plecat spre Iași, pe bani publici, tot aproximativ 8.000 de locuitori cu 160 de autocare.
„Afacerea sfântă”
Pelerinajul va avea loc atât din dorința „Instituției Primarului”, cât și în urma faptului că un număr mare de locuitori și angajați din instituții publice ale orașului Voluntari și-au exprimat dorința de a vizita, și în acest an, moaștele Sf. Parascheva de la Iași, se arată în descrierea contractului prin care Direcția de Educație vrea să cumpere serviciile de transport.
Totuși, nu există nicio comunicare publică pe paginile oficiale ale instituțiilor din subordinea primarului Florentin Pandele despre acest pelerinaj, iar în descrierea achiziției nu se specifică prin ce mijloace au fost centralizate doleanțele locuitorilor și angajaților din administrația voluntăreană.
Documentele publice consultate de Buletin de București oferă doar detalii „orientative” despre desfășurarea deplasării. De exemplu, pentru acest pelerinaj ar urma să iasă din conturile instituțiilor din Voluntari între 231.504 lei și 897.087 lei, suma maximă fiind aproape de echivalentul a 200.000 de euro.
De asemenea, numărul locuitorilor din Voluntari care vor participa la pelerinaj este și el orientativ, între 1.960 și 7.595, se arată în caietul de sarcini al contractului de achiziție.
La fel ca în fiecare an, plecarea se va face din fața Catedralei Sf. Parascheva din Voluntari, iar deplasarea va avea loc în perioada 04-14 octombrie, în funcție de zilele în care vor fi expuse moaștele Sf. Cuvioase Parascheva.
Mai mult, procedura prin care Direcția de Educație și Cultură (DECSIC) încearcă să achiziționeze serviciul de transport pentru pelerini este una simplificată, în condițiile în care deplasarea face parte din planul anual de activități gândit de primăria lui Pandele.
„Afacere sfântă”, cu repetiție pentru Primăria lui Pandele
Pelerinajul la moaștele Sf. Cuvioase Parascheva este unul dintre proiectele de tradiție ale instituțiilor din subordinea primarului Florentin Pandele. Deplasarea de la Voluntari la Iași apare inclusiv în Strategia de Dezvoltare a Orașului Voluntari 2011-2020.
Printre proiectele desfăşurate cu un mare impact asupra cetăţenilor oraşului: Pelerinaj la Moaştele Sf. Cuvioase Paraschiva, Voluntari un oraş mai curat, Ludoteca, excursiile organizate în cadrul proiectului turism monahal – cultural.
Atât anul trecut, cât și în 2022 contractul cu firma de transport a fost ținut „la sertar“ până după încheierea pelerinajului.
Comunicarea publică a fost discretă, cu toate că pelerinajul se anunța a fi unul „mamut“. În seara în care primele autocare au plecat spre Iași, pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) contractul de aproape un milion de lei, pentru transportul pelerinilor, nu apărea ca fiind atribuit.
Atunci, aproape 8.000 de oameni din orașul condus de Florentin Pandele au plecat începând cu seara zilei 6 octombrie, ora 22:00, spre Iași. Pentru această „afacere sfântă“ au fost alocați din fondurile instituției aproape un milion de lei, iar pelerinii au fost transportați cu 160 de autocare, ce ar fi blocat un întreg bulevard din orașul din Estul României.
În 2022, contractul a fost semnat încă de pe 23 septembrie cu firma Star Holiday & Tours și a fost făcut public abia la finalul lunii octombrie. Acordul-cadru încheiat în 2022 a scos din conturile Direcției de Cultură din Voluntari nu mai puțin de 975 de mii de lei.
Star Holiday & Tours este o companie controlată de Ștefan Grigore, care a fost, vreme de aproape un deceniu, asociat cu Emanuel Gabriel Botnariu, mâna dreaptă a cuplului Gabriela Firea-Florentin Pandele, după cum au arătat, în 2017, jurnaliștii Să fie Lumină.
Editor: Cătălin Doscaș