Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Monday , 14 October 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMain

Primăria Voluntari despre dezvăluirile BdB privind pelerinajul-mamut de la Sf. Parascheva: „Aspecte exagerate, transformate în aberații ale imaginației unui așa-zis reporter”

251
Primăria Voluntari despre dezvăluirile BdB privind pelerinajul-mamut de la Sf. Parascheva: „Aspecte exagerate, transformate în aberații ale imaginației unui așa-zis reporter” FOTO: Facebook/Florentin Pandele
Primăria Voluntari despre dezvăluirile BdB privind pelerinajul-mamut de la Sf. Parascheva: „Aspecte exagerate, transformate în aberații ale imaginației unui așa-zis reporter” FOTO: Facebook/Florentin Pandele

Primăria Voluntari despre dezvăluirile BdB: Direcția de Educație și Cultură din Voluntari (DECSIC) susține că ceea ce a scris Buletin de București despre pelerinajul la moaștele Sf. Cuvioase Parascheva ar fi „aberații” și solicită „rectificarea articolului”.

Reprezentații instituției din cadrul Primăriei Voluntari, controlată de Florentin Pandele, l-au acuzat pe jurnalistul BdB Florin Râșteiu că „aspectele relatate în articol sunt exagerate și transformate în aberații ale imaginației unui așa zis reporter care se crede formator de opinie”.

Răspunsul este semnat de directoarea instituției din subordinea Consiliului Local din Voluntari.

Reprezentanții DECSIC au transmis în scris redacției că Buletin de București ar fi „denigrat cu bună-știință”, fără să precizeze concret care sunt aspectele din dezvăluirile privind pelerinajul-mamut organizat de Primăria Voluntari care urmează să aibă loc în luna octombrie.

Publicația dumneavoastră denigrează cu bună-știință, transformând informațiile exacte, ce se regăsesc public pe platforma S.E.A.P., în stilul caracteristic de inducere în eroare și informare a populației prin deformarea realității pentru a realiza articole senzaționale.

În continuare, reprezentanții instituției din Voluntari susțin că detaliile prezentate de jurnaliștii Buletin de București ar fi „aberații ale imaginației”.

Primăria Voluntari despre dezvăluirile BdB, acuzații fără argumente

Mai mult, aceștia l-au acuzat pe reporterul Florin Râșteiu că „se crede formator de opinie”.

Nici în acest caz, reprezentanții DECSIC nu oferă detalii care să susțină acuzațiile.

Ca de obicei aspectele relatate în articol sunt exagerate și transformate în aberații ale imaginației unui așa zis reporter care se crede formator de opinie.

De fapt, informațiile prezentate în articolul publicat joi, 29 octombrie, au fost preluate din caietul de sarcini al contractului de achiziție publică, pe care-l atașăm mai jos.

„Mâna lungă” a investigațiilor BdB

Afirmațiile făcute de reprezentații instituției controlate de Florentin Pandele sunt semnate de Mariana Oprea, directoarea DECSIC.

Numele său apare și într-o investigație Buletin de București publicată în toamna anului 2023.

Dezvăluirile de atunci arătau cum Mariana Oprea, din poziția de conducere pe care o deține, oferea contracte firmei unor persoane alături de care se bucură de o relație de prietenie pe rețelele de socializare.

Redăm, în integralitatea sa, documentul transmis de Primăria Orașului Voluntari, care conține inclusiv răspunsurile oferite în baza legii 544/2001 jurnaliștilor BdB la solicitarea de presă transmisă anterior publicării articolului despre pelerinajul-mamut de la Iași.

Articolul despre pelerinajul la moaștele Sf. Cuvioase Parascheva pe care DECSIC vrea să-l organizeze în toamna acestui an poate fi citit integral de pe linkul de mai jos:

„Afacerea Sfântă” | Un nou pelerinaj-mamut, la Voluntari: Primăria lui Pandele vrea să plătească aproape 200.000 de euro pentru a duce 8.000 de pelerini la Sf. Parascheva

scris de

Redacția Buletin de București

Buletin de București există din vara anului 2019.

pe același subiect