Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local
Wednesday , 1 May 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Acasă Transport Metroul ajunge mai repede în stațiile de pe Magistrala 4 Gara de Nord-Străulești. Metrorex a recepționat sistemul de automatizare a trenurilor după 3 ani de la începerea lucrărilor
Transport

Metroul ajunge mai repede în stațiile de pe Magistrala 4 Gara de Nord-Străulești. Metrorex a recepționat sistemul de automatizare a trenurilor după 3 ani de la începerea lucrărilor

65

Sistemul de siguranță și automatizare a traficului de pe Magistrala Gara de Nord-Străulești este într-un final gata, la 3 ani de la începerea lucrărilor. Asta înseamnă că într-un final ramele de metrou care circulă pe M4 vor ajunge în stații la intervale mai mici, de cel mult 9 minute față de 12 minute cum era până acum. Șefii Metrorex au anunțat și creșterea numărului de garnituri care circulă pe M4 de la 4 la 6.

După finalizarea lucrărilor la sistemul de automatizare a traficului timpii de succedare ai trenurile s-au redus astfel:

  • în zilele lucrătoare (luni – vineri), intervalul de succedare scade de la 12 minute la 7 minute;
  • în weekend (sâmbătă – duminică), intervalul de succedare scade de la 12 minute la 9 minute.

De instalarea acestui sistem s-au ocupat cei de la Siemens Rail Automation. Contractul în valoare de peste 32 de milioane de lei a fost semnat în ianuarie 2017. Inițial lucrările ar fi trebuit să dureze 12 luni, însă s-au tot prelungit.

Finanțarea pentru acest proiect a fost asigurată din fonduri europene. De fapt, banii de la Bruxelles au acoperit 85% din costul întregului proiect de extindere a Magistrala 4 de metrou în zona de nord-vest a Bucureștiului cu încă două stații, Laminorului și Străulești, cu tot ce a însemnat asta, de la lucrările la stații, tuneluri, finisaje și dotarea cu echipamente. Valoarea totală a acestui proiect a fost de peste 751 milioane de lei, potrivit datelor Metrorex.

Istoria M4, o magistrală la care lucrările au început în 1989

Lucrările la Magistrala 4 de metrou au început încă din decembrie 1989 și au fost reluate în 1990, însă lipsa banilor a dus la sistarea acestora în 1994. Ele au fost reluate câțiva ani mai târziu după obținerea unui împrumut de la Banca Europeană de investiții. În primăvara lui 2000 a avut loc deschiderea pentru călători a Magistralei 4 pe tronsonul Gara de Nord 2 – 1 Mai, iar în 2011 au fost pus în circulație și tronsonul care cuprindea stațiile Jiului și Parc Bazilescu.

O nouă inaugurare a avut loc apoi abia în 2017. Vorbim aici de tronsonul Parc Bazilescu-Lac Străulești, care cuprinde și depoul Străulești, tronson construit de la zero.

M4 este singura magistrală de metrou pe care circulă doar trenuri IVA fabricate la Arad între anii 1978 – 1992.

Sursa foto: Metrorex

scris de
Cristina Sbîrn

Reporter

pe același subiect

ArticoleȘtiriTransport

STB va asigura transportul până la Mănăstirea Cașin, în Noaptea de Înviere, până la 3 dimineața

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară – TPBI anunță că tramvaiul 41 va circula...

ArticoleMainPoliticPrimărieTransport

Sector 6 | Discuţii Primărie – Metrorex pentru extinderea liniilor de metrou M3 şi M5

Primăria Sectorului 6 anunţă că a pornit discuţii cu Metrorex şi Ministerul...

ArticoleȘtiriTransport

STB | Linia 311 va avea mai multe staţii

De miercuri, 1 mai 2024, autobuzele liniei 311 vor asigura o legătură...