Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.

BdB e un proiect marca Funky Citizens
Susține Buletin de București Susține

Transport

Ultimele zboruri spre Londra cu TAROM. Compania de stat a vândut sloturile de pe Heathrow

Ultimele zboruri spre Londra cu TAROM. Compania de stat a vândut sloturile de pe Heathrow
Ultimele zboruri, spre Londra. Foto: Unsplash.com

Ultimele zboruri, spre Londra. TAROM a vândut sloturile de la aeroportul Heathrow, din Londra, către compania aeriană Qatar Airways, potrivit Profit.ro. În februarie, TAROM anunța că urmează să vândă tronsoanele orare pentru aterizare și decolare.

Vânzarea a fost semnată în urmă cu două zile şi vizează 14 sloturi săptămânale.

Ultimele zboruri, spre Londra. La începutul anului, se preciza că rezervările pentru cursele spre aeroportul din Londra mai pot fi făcute până pe 27 octombrie. TAROM renunță la zborurile spre Heathrow.

Tot atunci, potrivit unor date din Monitorul Oficial, conducerea executivă a companiei a fost împuternicită în luna aprilie să semneze scrisoarea de intenție, să negocieze dar și să semneze vânzarea sloturilor de la Londra.

„Măsura de retragere din operarea slotului LHR, de pe aeroportul Heathrow, dispusă în planul de restructurare al companiei, este în curs. La momentul actual, nu este semnat niciun contract pentru vânzarea acestui slot”, au transmis reprezentanții TAROM.

Înțelegerea de atunci nu a avut niciun rezultat.

CITEȘTE ȘI: Masterplanul pentru biciclete, punct final miercurea viitoare. Principalele prevederi ale documentului

Ce reprezintă un slot

Un slot reprezintă un interval de timp, acordat unei companii, pentru aterizare și decolare. În ultima perioadă, pe majoritatea aeroporturilor mari, există foarte puține astfel de sloturi. Companiile vechi și mari își păstrează sloturile, închiriate de mulți ani.

Odată cu această vânzare, TAROM se retrage de pe cel mai aglomerat aeroport din Europa. De asemenea este pe locul trei, ca mărime, după cele din Atlanta și Beijing.

Zboruri suspendate, spre Orientul Mijlociu

Compania TAROM menține suspendarea pentru zborurile către și dinspre Tel Aviv, Amman și Beirut. Avioanele rămân la sol, până la data de 19 august 2024, inclusiv. Măsura se aplică și zborului RO156 Tel Aviv – București din data de 20 August 2024.

TAROM a suspendat temporar zborurile către aceste destinații, după alertele de călătorie emise de autorități. Este vorba despre situația critică din Orientul Mijlociu. Compania precizează că va reveni cu noi informații, pe măsură ce situația o va permite.

TAROM recomandă tuturor pasagerilor să contacteze compania, pentru reprogramarea călătoriei.

CITEȘTE ȘI: Weekend de foc, în Capitală. Codul portocaliu este prelungit

Autor

  • Diana Matei

    Redactor Buletin de București și prezentator de știri radio. A intrat în presa vorbită în anul 2000. A trecut pe la microfonul știrilor Antena Bucureștilor, Național FM, Smart FM și Realitatea FM. Tot la microfon a stat și în culisele montajului de la știrile Digi24. De nouă ani scrie și prezintă știri la București FM. Acum trei ani a venit în presa scrisă, în redacția BdB. Născută la Brăila, consideră că Bucureștiul este casa ei și o casă trebuie îngrijită și aparată.

Etichete

Susține Buletin de București

Susține Buletin de București pentru investigații, reportaje și știri locale.

Susține BdB

Newsletter BdB

Bucureștiul, explicat pe înțelesul tău.

Cele mai importante știri, investigații și povești din oraș, alese de redacție și trimise direct la tine în inbox.