Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Thursday , 21 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainSănătate

Noua fabrică de vaccinuri a Institutului Cantacuzino, aprobată de Consiliul General al Municipiului București

255
Noua fabrică de vaccinuri a Institutului Cantacuzino. Foto Pexels.com
Noua fabrică de vaccinuri a Institutului Cantacuzino. Foto Pexels.com

Noua fabrică de vaccinuri a Institutului Cantacuzino, amplasată în Șos. Gheorghe Ionescu Șisești nr. 14A din Sectorul 1, a intrat în linie dreaptă. Consiliul General al Municipiului București a aprobat, miercuri, Planului Urbanistic Zonal care permite demararea investiției.

Buletin de București a scris săptămâna trecută că proiectul a fost inițiat de Unitatea Militară (U.M.) 02248 are scopul de a construi o „hală multifuncțională microproducție de vaccinuri în cazarma 3590 București”, conform studiului de fundamentare.

Noua fabrică de vaccinuri va avea o suprafață de aproximativ 1.000 de metri pătrați și figurează la aceeași adresă cu Stațiunea Băneasa a Institutului Cantacuzino.

Potrivit hotărârii privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal consultat de Buletin de București, proiectul presupune:

  • realizarea unei hale multifuncționale care ar sprijini activitatea de cercetare-dezvoltare a Institutului Cantacuzino, o activitate de interes național care va avea posibilitatea extinderii;
  • îmbunătățirea circulației a modului în care se va realiza lărgirea Șoselei Gheorghe Ionescu-Sisești pe parcela ce face obiectul PUZ-ului;
  • reglementarea modului de utilizare și programul lucrărilor de construcție și reglementările ce derivă din PUZ.

CITEȘTE ȘI: Fabrică nouă de vaccinuri, la Stațiunea Băneasa a Institutului Cantacuzino

Hala, „fără un impact negativ asupra vecinătăților”

Planului Urbanistic Zonal pentru noua fabrică de vaccinuri a fost adoptat în unanimitate de consilierii generali: 45 de voturi pentru, 0 împotrivă, 0 abțineri.

„Fiind vorba despre o clădire care urmează să fie construită pe un teren ce are, în prezent, statut de unitate militară, putem considera consecințele economice și sociale vor fi limitate, întrucât este vorba de o activitate de interes național, fără acces public și fără un impact negativ asupra vecinătăților”, se arată în document.

De asemenea, Primăria a mai transmis că, pe durata de execuție a lucrărilor, beneficiarul va asigura continuitatea circulației mijloacelor de transport în comun”, este menționat în proiectul de hotărâre adoptat de Consiliul General al Municipiului București.

CITEȘTE ȘI: Lucrările pentru reabilitarea liniei 5 au fost reluate. Constructor: „Și-au dat cuvântul de onoare că îmi vor da banii”

Unde se află noua fabrică de vaccinuri

Terenul vizat de PUZ-ul pus în dezbatere publică de PMB este situat în partea de nord a municipiului Bucureşti, între lacul Griviţa, parte a râului Colentina, și Pădurea Băneasa și are acces direct la Șoseaua Gheorghe Ionescu-Sisești, o arteră esențială ce leagă DN1A, cartierul Străuleşti, de DN1, cartierul Aviaţiei și Aeroportul Băneasa.

Pe acest teren funcționează Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară Cantacuzino – stațiunea Băneasa.

Stațiunea Băneasa a fost construită în 1923 de către profesorul Alexandru Ciucă, după modelul similar al Stațiunii Remoulin a Institutului Pasteur din Paris, se arată pe site-ul Insitutului Cantacuzino.

Terenul pe care este dispusă ferma a fost donat de către Casa Regală a României, iar majoritatea clădirilor actuale au fost ridicate între 1923 şi 1925.

În această zonă există în prezent 45 de construcții, majoritatea cu un singur nivel, conform extrasului de carte funciară. Aceste construcții sunt în mare parte anexe utilizate pentru activitățile de cercetare-dezvoltare ale Institutului Cantacuzino.

CITEȘTE ȘI: Scandalul coloșilor | Proiectul blocurilor de 35 de etaje a fost aprobat de Consiliul Local al Sectorului 5

scris de

Răzvan Chiruță

Răzvan Chiruță este redactor-șef adjunct din iulie 2024. A fost redactor-șef al PRESShub între 2022 și iunie 2024. Anterior, a fost redactor-șef al Newsweek România, din 2018 până în 2021, și al cotidianului România liberă, între 2015 și 2017. Este absolvent de Jurnalism, în cadrul Universității „Al.I.Cuza” din Iași, și a urmat un master în Managementul instituțiilor mass-media (fără disertație) la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Și-a început cariera la Opinia studențească, cunoscuta școală de presă din Iași. A lucrat în presa locală, apoi a devenit corespondent pentru Iași al cotidianului Evenimentul Zilei. Din 2004, a coordonat pentru șase luni secția de corespondenți a Evenimentului Zilei. A mai lucrat la săptămânalul Prezent și a colaborat cu revistele Dilema Veche și Suplimentul de Cultură. Este co-autor în volumele „Mass-media și democrația în România post-comunistă” (ed. a II-a), Ed. Institutul European, Iași, 2013, și „COVID - 19. Dimensiuni ale gestionarii pandemiei”, Editura Junimea, Iași, 2020.

pe același subiect