Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Thursday , 21 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticolePrimărieȘtiriTransport

Trei linii STB modernizate. Peste 50 de milioane de euro are la dispoziție Primăria Generală

381
Investiții pentru trei linii STB.
Investiții pentru trei linii STB. FOTO: STB

Trei linii STB modernizate – este vorba de trei linii de tramvai care intră în cea de-a doua fază de modernizare. Proiectele sunt supuse dezbaterii Consiliului General, în ședința de miercuri, 31 iulie.

Cererile de finanțare pentru aceste proiecte au fost depuse în 2018. Potrivit PMB, cele trei linii de tramvai, a căror modernizare este discutată de consilierii generali, sunt: 32, 40 și 55.

UPDATE: Finanțarea a fost aprobată de Consiliul General

Cele trei linii de tramvai, a căror modernizare a fost aprobată de consilierii generali, sunt 32, 40 și 55, potrivit PMB,

Proiectul modernizării liniei 32 a primit 40 de voturi pentru, cel pentru linia 40 a obținut 41 de voturi pentru iar reabilitarea liniei 55 a fost votată cu 42 de voturi pentru.

Cererile de finanțare pentru aceste proiecte au fost depuse în 2018 iar banii, peste 50 de milioane de euro, vin din fonduri nerambursabile.

CITEȘTE ȘI: Trei linii de tramvai modernizate. Proiectele, de peste 50 de milioane de euro au primit undă verde


Linia 32, legătura dintre Şos. Alexandriei și Piața Unirii

Potrivit notei de fundamentare, modernizarea liniei 32 face parte din proiectul „Achiziționare tramvaie și echipamente necesare îmbunătățirii transportului public de călători pe liniile 1, 10, 21, 25, 32, 40, 41, 55”.

Valoarea totală a proiectului este de 75.830.370,75 lei, echivalentul a peste 15 milioane de euro, din fonduri europene.

Dacă proiectul trece la vot, Primăria Generală va achita cheltuielile neeligibile și contribuția de 2% din valoarea eligibilă a proiectului, de 1.044.821,52 lei. Opt tramvaie, din gama de 36 de metri, vor fi achiziționate.

CITEȘTE ȘI: Drama familiei din Pantelimon: băiatul ucis, iar fetiţa s-ar putea să nu mai meargă normal niciodată

Trei linii STB modernizate: linia 40, cu 10 tramvaie noi

Și proiectul modernizării liniei de tramvai 40 este pus în dezbatere în ședința Consiliului General din 31 iulie. Proiectul are o valoare totală de 94.587.223,99 lei, inclusiv TVA, echivalentul a aproape 19 milioane de euro.

Banii europeni fac parte din „Programul Regional București-Ilfov 2021‑2017, Prioritatea 4 – O regiune cu mobilitate urbană multimodală durabilă, Obiectivul Specific”.

Și în acest proiect, Primăria Generală va acoperi contribuția de 2% din valoarea eligibilă a proiectului, în cuantum de 1.322.199,72 lei. Proiectul presupune achiziționarea a 10 tramvaie noi din gama de 36 m.

CITEȘTE ȘI: Profesorul de la SNSPA Alfred Bulai, cercetat de Poliţie după dezvăluirile că profita de studente

Linia 55, legătura dintre Cartierul Pantelimon și zona centrală din București

Și proiectul privind modernizarea liniei de tramvai 55 cere aprobarea în Consiliul General al Municipiului București. Banii vin din aceeaşi sursă ca mai sus, cea de 19 milioane de euro.

Ca și în cazul celorlalte două proiecte, autoritatea locală va contribui cu 2% din valoarea totală a proiectului. Proiectul prevede achiziționarea a 10 tramvaie.

Trei linii STB modernizate. Proiectele de modernizare a liniilor de tramvai, cu fonduri europene, vor promova o economie cu zero emisii de dioxid de carbon.

Trei linii STB modernizate pentru tramvaiele Imperio

Primele 15 tramvaie moderne, din Capitală, au circulat pe linia 41. Cele 15 tramvaie au făcut parte din cele 100 achiziționate de Primăria Municipiului București de la Astra Arad.

Este vorba de o investiţie de aproximativ 200 de milioane de euro, iar cea mai mare parte reprezintă fonduri europene.

Din 1989, până la acea dată, în București au fost puse în circulație doar 17 tramvaie noi, produse de URAC.

Primarul general a anunțat că, în afara celor 100 de tramvaie, se mai cumpără 100 de autobuze electrice, din bani europeni, 100 de troleibuze cu finanţare de la Fondul de Mediu și 22 de troleibuze pentru care a fost acceptată finanţarea prin PNRR.

CITEȘTE ȘI: Malul sudic al Lacului Morii: în trei săptămâni încep lucrările. A fost primit avizul de la Agenţia de Mediu

pe același subiect