Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Monday , 16 September 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Sursă Foto: PMB
ArticoleFeaturedInterviu

INTERVIU | Lucrările la linia de tramvai a „corporatiștilor”, blocate. Constructor: „Nimeni nu mă întreabă nimic. CGMB nu vrea să se strângă la invitația primarului”

510

ACTUALIZARE: Primăria București anunță că are bugetul necesar pentru terminarea lucrărilor, iar primarul general Nicușor Dan ”discută zilele acestea cu consilierii generali despre proiectul de rectificare bugetară care va fi pus pe ordinea de zi în următoarea ședință de Consiliu. Ulterior aprobării, facturile restante vor fi achitate antreprenorului”, potrivit G4media.

Lucrările de reabilitare a liniei 5 de tramvai, una dintre cele mai importante din Capitală, au fost suspendate de constructorul Mari Vila-Com SRL din cauza plăților întârziate din partea Primăriei Municipiului București. Doar puțin peste cinci milioane de lei au fost ajuns în conturile firmei din cele peste 40 de milioane care ar fi trebuit plătite deja. Cu o săptămână înainte de sistarea lucrărilor, compania a notificat municipalitatea că urmează să întrerupă lucrările, însă nimeni din primărie nu a discutat cu constructorul despre aceste probleme. Totuși din discuții mai vechi ale firmei cu reprezentanții Direcției de Investiții din Primăria Generală reiese că primarul Nicușor Dan ar avea nevoie de o rectificare bugetară pentru a face plățile, însă consilierii generali refuză să se întrunească pentru soluționarea problemei. Reporterii Buletin de București au discutat cu Marin Mândrilă, patronul Mari Vila-Com, despre blocarea șantierului de la „tramvaiul corporatiștilor”.

De ce ați ales să sistați lucrările de linia 5 de tramvai?

Noi avem acuma situații de plată făcute, unele chiar și facturate, în valoare de vreo 40 și ceva de milioane de lei. Din ăștia ni s-a plătit cinci milioane și ceva de lei pe tot șantierul. Noi suntem mult mai avansați decât acei 40 și ceva de milioane de lei cu care suntem în stadiul de a-i factura. Lucrarea e făcută cam 50% din total. O lucrare cu o valoare de vreo 160 de milioane de lei cu TVA cu tot și noi am executat cam 50% din această lucrare. Când s-a deschis șantierul a venit într-o conferință de presă primarul și a spus că are bani. Și presa l-a întrebat și a spus că nu-i problemă că sunt bani. Eu am spus atunci că dacă utilitățile nu ne dau de furcă, să găsim utilități deosebite pe sub linia de tramvai, și dacă avem bani, noi dăm lucrarea înainte de termen și chiar am specificat că la finalul anului lucrarea va fi gata”.

Când era termenul oficial pentru finalizarea lucrărilor?

În martie 2025 ar trebui să o terminăm, conform calendarului. Atunci mi s-a confirmat și de directorii de la investiții și de primarul general și de toată lumea că nu-s probleme cu banii. Noi să avem forță de muncă. Noi am demonstrat că în cinci luni de zile am avut forță de muncă și am făcut jumătate din lucrare, mizând că ne dau banii, iar acum să spună că n-au bani… sunt jocuri politice de care nu mă interesează. Eu nu fac politică. Consilierii nu vor să se strângă la invitația primarului. El zice că vrea rectificare de buget ca să poată să ne plătească sau un credit la bancă. Și pentru una și pentru alta are nevoie de aprobare de la Consiliul General”.

Primarul general a vorbit cu dumneavoastră despre această situație? 

„Nu, nu a vorbit niciodată. Nici măcar nu a răspuns la notificare. Noi am făcut notificarea săptămâna trecută și de luni am întrerupt lucrările. Vă dați seama că noi suntem mai mulți. Mai sunt și niște subcontractori cărora le-am spus: luați oamenii și plecați. Subcontractorul vrea bani, nu? Deci, cam așa stau lucrurile. Directorul general de la investiții mi-a spus că primarul se zbate să facă o rectificare de buget, dar nu poate să strângă consilierii să fie cvorum să poată să treacă proiectul. Ăștia sunt consilieri până în septembrie, probabil că o să tragă de timp. Vă dați seama că e catastrofă. Vine consiliul celălalt și consilierii își aleg comisii, alea, alea și dacă o fi prin noiembrie încolo se va întruni dacă nu fac lucrurile acum. Ei nu mai vor, că li se spune de la partid. Și li se spune de la partid: nu vă duceți la ședințe ca să nu se întrunească și să nu poată face. Probabil că vor să-l saboteze pe primar, nu știu. Nu știți cum e politica?”

Cum credeți că vor reacționa bucureștenii?

„O să înjure tot șoferul, dar are dreptate. Eu de asta am și pus foaie din asta pe tot șantierul că nu noi suntem de vină. Omul zice: băi ăștia s-au apucat, au tras tare la început și acum gata s-au oprit. De ce s-au oprit? Uite de asta m-am oprit. Vreau să vă spun încă un lucru. Linia 41 e făcută tot de noi și cam 70% din liniile de tramvai din București și din țară sunt făcute de noi. Niciun contract pe care l-am avut, și în țară și în București, nu a depășit nici termenul de execuție și nici valoarea contractului. Astea se pot verifica. Mă poate lua oricine la rost.”

Protestul constructorului pe una dintre balizele semnalizatoare ale șantierului. (FOTO: Aura Manolache)

Când credeți că veți relua lucrările pe șantier?

Vă spun un secret. Inițial credeam că mă cheamă să mă întrebe: Nea Mândrilă, n-am bani acum, dar uite mai pot să rup de acolo, de acolo, de acolo, iar dacă-ți dau 10 milioane, 7 milioane poți să continui? Dar nimeni nu mă întreabă nimic. Probabil dacă zicea, îți dăm 10 milioane să plătești măcar urgențele și hai nu te opri. Dar nu mi-a zis nimeni nimic. Acum vă spun o chestie. Nu o să-l las până la toamnă dacă e așa. Văd ce fac eu. Fac eu credite, nu știu. Mai am și eu niște bani puși la ciorap ca orice om. Dacă m-ar chema și mi-ar spune că în trei săptămâni maxim, cu consiliul cu aia, eu îți promit că-ți dau banii. M-aș organiza altfel financiar cu ce bani mai am. Mă înțelegeți? N-am pretenție să vorbească primarul, dar directorii lui, cineva să zică hai să ne așezăm la masă, hai să vedem. Directorul lui mi-a spus că nu are alți bani. Trebuia să-mi dea două milioane din a doua situație și m-am pomenit că să-i fac factura de două milioane douăzeci de mii. I-am făcut-o și mi-a virat doar un milion cinci sute de mii că cinci sute de mii trebuiau să-i dea Inspectoratului de Stat în Construcții că e taxa aia. Atunci m-am gândit eu așa, ditamai primăria să nu aibă 500 de mii să le plătească ălora și să-mi dea și mie ce mi-a promis… dar nu a avut. A zis că nu a avut și a fost nevoit să-mi oprească mie din factura mea. V-am spus cam toată povestea

Reporterii Buletin de București au trimis Primăriei Generale prin e-mail mai multe întrebări legate de întârzierea plăților de la șantierul linia 5 de tramvai, însă până la ora publicării acestui articol nu am primit vreun răspuns.

Linia 5 leagă centrul oraşului de zona de Nord a Capitalei şi va fi modernizată pe o lungime de 4,25 km cale dublă, pe tronsonul cuprins între Șoseaua Ștefan cel Mare și Podul Băneasa. De asemenea, lucrările presupun modernizarea a 17 peroane și construirea unui nou peron.

În luna iunie, municipalitatea informa că muncitorii contractați de Primăria Capitalei au început montarea noii șine de tramvai pe linia 5 și că lucrările de modernizare a căii de rulare au ajuns la aproximativ 50%.

Calea de rulare a tramvaiului 5 a intrat în reabilitare în februarie 2024. Potrivit contractului, termenul de execuție este de 12 luni de la data începerii lucrărilor.

CITEȘTE ȘI:

scris de
Florin Râșteiu

Jurnalist de investigație. Lucrează de peste 4 ani la Buletin de București, unde a publicat articole care scot la suprafață corupția din Capitală. Analizează baze de date zilnic și scoate povești din exceluri pline de cifre. Pune reflectorul pe adevăr cu fiecare ocazie.

pe același subiect

ArticoleCulturăȘtiri

Concursul George Enescu, finala secțiunii de vioară. Trei violoniste de excepție, pe scena Ateneului Român

Trei violoniste de excepție „se luptă” pentru premiul cel mare al Concursului...

Orașul de „37 de minute”
ArticoleMainMediuTransport

București, orașul de „37 de minute”. Sunt peste 700 de autoturisme la 1.000 de locuitori

Analiza problemelor curente în materie de transport, realizată de specialiștii care lucrează...

Protest cu portavoce în IOR: „Ați furat de toate, parcul nu se poate”
ArticoleMainMediu

Protest cu portavoce în IOR: „Ați furat de toate, parcul nu se poate”

„Iar arde Parcul IOR” sunt cuvintele pe care cetățenii Sectorului 3 s-au...

România, te iubesc! | Povestea lui Iulian, consumatorul de droguri care și-a îngropat fratele din cauza dependenței. Foto: Unsplah
ArticoleMain

Cartierele din Capitală unde la fiecare scară de bloc există cel puțin un consumator de droguri

În Capitală, există cartiere în care la fiecare scară de bloc există cel...