Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Friday , 22 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleEvenimentMain

„Fără haos în legislaţia fiscală”. Contabilii, supărați pe modificările fiscale, vor protesta luni în Piața Victoriei

289
FOTO: gov.ro

Mai mulți membri ai Patronatului Antreprenorilor Contabili din România (PACR) și alți specialiști în domeniu vor protesta în Piața Victoriei și apoi vor mărșălui până la Ministerul de Finanțe, unde va avea loc o adunare publică de protest. Ei sunt nemulțumiți de modificările fisale și „alte numeroase abuzuri fiscale şi legislative”, se arată într-un comunicat al patronatului trimis joi către Agerpres. 

Protestul intitulat „Fără haos în legislaţia fiscală” va avea loc luni, 8 iulie, începând cu ora 8:30 în Piaţa Victoriei. De acolo, la 9:30, protestatarii vor pleca în marș spre sediul Ministerului de Finanţe din Piaţa Constituţiei. Acolo se va desfășura o adunare publică de protest între orele 10:45 și 13:30.

„Suntem la un punct de cotitură pentru viitorul economic al României. Abuzurile legislative şi măsurile fiscale opresive afectează profund fiecare antreprenor, economist, contabil şi contribuabil din această ţară. (…) Această instabilitate nu face decât să sufoce dezvoltarea şi inovaţia, afectând negativ economia naţională. De la înfiinţare, fiecare companie este tratată ca un potenţial evazionist, iar această presiune este amplificată de peste 60 de instituţii cu atribuţii de control, fără a oferi însă îndrumare şi consiliere adecvată”, susține patronatul. 

Reprezentanții patronatului cer stabilirea unui calendar clar al modificărilor fiscale și legislative, cu minimum șase luni înainte de implementare.   

„Ignorarea instrumentelor democratice şi a transparenţei decizionale, adoptarea ordonanţelor de urgenţă fără consultare publică şi fără implicarea specialiştilor sunt doar câteva dintre aspectele care ne-au adus aici”.

se mai arată în comunicat

Contabilii mai sunt nemulțumiți și de încălcarea confidențialității prin declararea tuturor facturilor de achiziții ale persoanelor fizice și transferul responsabilităților ANAF către contribuabili, lucruri pe care patronatul le numește practici inacceptabile care trebuie să înceteze. De asemenea, ei adresează suspiciuni în vederea legii e-TVA, pe care ei presupun că are scopul de a întârzia rambursările de TVA, ceea ce înseamnă că sectorul privat trebuie să finanțeze bugetul public fără o reformă reală a cheltuielilor statului.  

„Cerem respectarea dialogului social şi a transparenţei decizionale, implicarea reală a mediului de afaceri şi a specialiştilor în procesul de elaborare a politicilor fiscale. Este imperativă simplificarea procedurilor fiscale prin eliminarea declaraţiilor redundante şi a cerinţelor birocratice inutile. Protestul ‘Fără haos în legislaţia fiscală’ este despre eşecul continuu al statului român în relaţia cu contribuabilul”, susțin reprezentanții patronatului în comunicat.

Asociația Patronală a Medicilor de Familie (APMA) și-a arătat, de asemenea, susținerea față de protestul contabililor. Mai exact, ei semnalează că un sistem fiscal transparent și stabil este important întregii societăți, nu doar pentru mediul de afaceri. APMA susține că o fiscalitate echitabilă și predictibilă este necesară pentru funcționarea tuturor sectoarelor economice și sociale. Reprezentanții medicilor de familie anunță că se alătură demersurilor de schimbare propuse de contabili.

„Acesta este contextul care ne transformă în supravieţuitori, nu în învingători. Ne chinuim, zi de zi, să ne salvăm afacerile, să ne salvăm bugetele personale, să menţinem locurile de muncă şi să nu călcăm pe ‘becul’ pe care dumneavoastră, legiuitorii, îl ţineţi aprins ziua şi stins noaptea. Să mai vorbim de îndrăzneala de a visa la dezvoltare, pe persoană juridică sau fizică? Nici vorbă! Este clar că lucrurile nu mai pot continua cu obiceiurile de la mijlocul anilor ’50”, a spus un expert contabil, consultant fiscal, Valentina Saygo, citată în comunicat, transmis de Agerpres. 

scris de

Ana Anghel-Dimache

Sunt studentă la jurnalism și m-am născut în București, oraș plin de povești care merită explorate. Îmi place să scriu despre subiecte politice, de mediu și legate de transportul din Capitală. Încerc să pictez o imagine cât mai sinceră a realității și susțin presa independentă pentru că este esențial să pot reda faptele în formele lor adevărate.

pe același subiect

Microbuze electrice de peste 7 milioane de euro, pentru elevii ilfoveni. FOTO: CJ Ilfov
ArticoleBuletin de IlfovȘtiri

ILFOV | Microbuze electrice pentru elevi, de peste 7 milioane de euro

33 de microbuze electrice pentru elevi au ajuns în Ilfov. Acestea vor...

primarii de sector
ArticoleFeaturedPoliticPrimărie

Referendum Bucureşti | Ce cred primarii de sector despre iniţiativa lui Nicuşor Dan (II)

Două zile ne mai despart de referendumul Bucureştiului. Duminică vom afla dacă...