Cel puțin o femeie a fost rănită în urma unei busculade la secția 253 din Mogoșoaia, amenajată în școala nr. 1 din localitate. Potrivit unor surse politice, totul ar fi pornit de la faptul că anumiți oameni de la fața locului le indică votanților unde să pună ștampila. Li s-a atras atenția că nu au voie să facă așa ceva și au devenit violenți.
În acest moment, rămâne ca informația privitoare la motivul scandalului să fie confirmată în urma unei anchete, dar cert este că au fost violențe acolo. Potrivit martorilor, Poliția a ajuns la fața locului, iar agenții urmăresc imaginile de pe camerele de supraveghere pentru a stabili exact ce s-a întâmplat.
Poliția a fost sesizată de unul dintre observatorii de la fața locului, sesizare dublată și de alți participanți. În plus, acolo a fost și jurnalista Ana Poenariu, care a sesizat o serie de lucruri care, cel puțin la prima vedere, par în neregulă.
Suntem la Școala nr. 1 din Mogoșoaia. E aglomerație mare. Deși observatorii de vot nu au voie să se implice în procesul electoral, potrivit legii, aici unii ajută alegătorii să bage buletinele de vot în urne.
E prima dată când am văzut atât de mulți observatori pe metru pătrat. Unii din ei au ochelari de soare, poartă mușchii și tatuajele la vedere, și au același tip de ecuson pe care scrie “observator intern” agățat la gât sau la pantalon.
De exemplu, la un moment dat, în secția 253 eram 10 observatori. Dacă unii doar observă votul, alții se implică activ. Doi au montat un aer condiționat mobil, altul a dus gunoiul, iar o altă doamnă invită cetățenii la vot și strigă: “următoooorul!”.
Alți observatori au făcut pur și simplu o șezătoare pe treptele școlii. Majoritatea sunt acreditați de Fundația Millenium for Human Rights din București. În 2008 presa scria că președintele acestei organizații era susținător înfocat al fostului primar Sorin Oprescu.
De exemplu, Doina Tudor este astăzi observator de vot, dar ea este, în același timp, și angajată a primăriei din Mogoșoaia, condusă de un actual candidat.
ana poenariu, jurnalist factual.ro / publicrecord.ro
UPDATE: Femeia rănită, care este observator al alegerilor, a refuzat să depună plângere împotriva atacatorului său, anunță IPJ Ilfov. Comunicatul Poliției, transmis redacției Buletin de București:
La data de 9 iunie a.c., în jurul orei 17:32, fiind în exercitarea atribuțiilor de pază la secția de votare nr. 253 din Mogoșoaia, un polițist din Buftea a solicitat sprijin pentru a se interveni într-un conflict spontan, în cadrul căruia, o femeie, observator la procesul electoral de la secția respectivă, a fost îmbrâncită de către un bărbat.
La fața locului s-au deplasat polițiștii din Buftea și Chitila pentru efectuarea activităților din competență. Aceștia au găsit-o la fața locului pe femeia care ar fi fost bruscată/ îmbrâncită, însă nu l-au mai găsit pe bărbatul respectiv.
Polițiștii din Buftea au relaționat cu femeia, însă aceasta a precizat faptul că, nu dorește să formuleze plângere prealabilă.
În acest context, femeia a fost informată cu privire la termenul de depunere a plângerii prealabile.
În cadrul activităților desfășurate, polițiștii l-au identificat pe bărbatul respectiv, iar în prezent desfășoară activități pentru depistarea acestuia, stabilirea situației de fapt și de drept și luarea măsurilor legale care se impun.
IPJ Ilfov