Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Tuesday , 1 July 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticolePrimărieSănătateȘtiri

Stadiul lucrărilor la noua bancă de țesuturi de la spitalul Colentina

586
Foto: Arhiva

Fundația băncii de țesuturi din cadrul Spitalului Colentina a fost turnată, anunță Primarul General al Capitalei, Nicușor Dan. Lucrările au început pe 23 aprilie și ar trebui să fie finalizate până la finalul acestui an.

Prezent pe șantierul viitoarei unități medicale, edilul declară că „lucrările sunt în grafic”. Fundația viitoarei unități medicale a fost deja turnată. „Până la finalul acestei luni, cota zero a clădirii să fie gata și se va trece la eșafodaj, cofrare planșeu peste parter, hidroizolații și umpluturi compactate până la cota terenului natural”, promite Nicușor Dan.

Toate țesuturile care pot fi prelevate – os, tendon, cornee și piele – vor fi aduse și depozitate aici, apoi vor fi folosite de medici. De asemenea, va exista și o mașină de transport.

Spitalul Colentina are o unitate de acest fel în secția de ortopedie și traumatologie, însă stochează doar țesuturi osteo-tendinoase, potrivit News.ro.

Ceea ce nu există deocamdată în România, să avem posibilitatea să asigurăm marii arşi cu piele, să asigurăm practic tubulatură vasculară şi valve cardiace care pot fi implantate în special la copii, vom putea începe şi procesarea acestor ţesuturi care până acum în România nu s-au făcut

 Dr. Andrei Nica, medicul şef al actualei Bănci de Ţesut de la Spitalul Colentina, Sursa: News.ro

Banca de țesut reprezintă o structura medicală în care țesuturile osteo-tendinoase recoltate de la donatorul viu, cât și de la donatorul în moarte, cerebrală sunt recoltate, prelucrate, testate, carantinate, validate, stocate și apoi distribuite către clinicile de ortopedie și traumatologie.

În cazul recoltărilor de la donatorul în moarte cerebrală, echipa de serviciu face deplasarea la donator, împreună cu echipa de la transplantul de organ, conform protocolului. Echipa face deplasarea cu instrumentarul, materialele sanitare, echipamentul și dispozitivele de stocare din dotarea băncii.

În cazul grefelor de la donatorul viu, acestea provin de la pacienți cu coxartroze/fracturi de col femural. După recoltare grefele urmează procedurile de banking identice cu acelea din cazul recoltării de la donatori în moarte cerebrală.

CITEȘTE ȘI:

scris de

Andreea Tudor

Născută și crescută în București, susținătoare a presei independente. Așa am ajuns redactor la Buletin de București. Fiind eu, însămi, parte a sistemului de învățământ românesc și pasionată de domeniul social, pun sub lupă tot ceea ce se întâmplă în sfera educației. Cred cu tărie că presa „pentru cetățeni” este presa independentă. Oamenii au nevoie de o informare corectă pentru a înțelege pe deplin ce se întâmplă în jurul lor și pentru a lua acțiune împotriva nedreptăților.

pe același subiect

Tabăra de creație „Vara pe uliță”, la Muzeul Satului. FOTO: Muzeul Satului
ArticoleȘtiri

Tabăra de creație „Vara pe uliță”, la Muzeul Satului

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” organizează tabără de creație „Vara pe...

SECTOR 3 | Serviciile Primăriei, exclusiv online. PS3
ArticolePrimărieȘtiri

Sector 3 | Serviciile Primăriei, exclusiv online. Cum se creează „contul de cetăţean”

Primăria Sectorului 3 face precizări în privința transferării în online a operațiunilor...

Ambulanță SMURD, izbită și răsturnată la Națiunile Unite
ArticoleEvenimentȘtiri

FOTO | Ambulanță SMURD, izbită și răsturnată lângă Palatul Parlamentului

Un accident rutier a avut loc în această dimineaţă în Centrul Capitalei,...