Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Thursday , 21 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleFeaturedTransport

De la Sărbătoarea lui Buddha, până la Străzi deschise. Restricţiile din trafic, în acest weekend, anunţate de Rutieră

405
FOTO: DALL-E

Acest final de săptămână se anunță a fi unul încărcat pentru bucureșteni. Străzile Capitalei se vor umple de concerte și ateliere de teatru, experiențe culinare variate sau tarabe cu creații hand-made. Totodată, sâmbătă vor fi organizate două marșuri: unul dimineață, celălalt după-amiaza. În acest context, Brigada Rutieră anunță că vor fi impuse restricții în mai multe zone ale Capitalei.

Femei pe Mătăsari

În această perioadă, festivalul „Femei pe Mătăsari” revine pentru a XIII-a ediție. Timp de trei zile, mașinile de zi cu zi vor fi înlocuite de artiștii locali care își vor expune creațiile dintr-un capăt într-altul al străzii cu același nume.

Comercianții vor expune o varietate de produse hand-made, de la haine și bijuterii până la lumânări parfumate și sculpturi. Participanții sunt așteptați cu concerte și voie bună, dar și cu mâncăruri și băuturi de toate felurile.

Din acest motiv, traficul rutier pe Strada Mătăsari, între Strada Matei Voievod și Bulevardul Pache Protopopescu, este restricționat până duminică, ora 23:00. Restricțiile vor afecta și străzile care acced către acest tronson.

„Festival du Bonheur”

De asemenea, bucureștenii sunt invitați să participe și la „Festival du Bonheur – Pour le Gourmands”. Evenimentul culinar aduce, pe Bulevardul Kiseleff, o paletă de gusturi și arome variate, reunind peste 50 de food truck-uri. Cei mici sunt așteptați cu diverse surpize, precum ateliere de pictură, bricolaj sau chiar de gheață carbonică, anunță organizatorii.

Evenimentul va avea loc sâmbătă și duminică, între orele 09.00-22.00, iar intrarea este gratuită. Circulația este restricționată pe Șos. Pavel D. Kiseleff, segmentul de drum cuprins între Str. Arh. Ion Mincu și Str. Monetăriei, până luni, 27 mai, ora 06:00.

Străzi Deschise

Tot în acest weekend, „Străzi deschise, București – Promenadă urbană” are loc într-o nouă zonă a Capitalei, mai exact pe Strada Grigore Ionescu din Sectorul 2. Asta, pe lângă locația consacrată a evenimentului, și anume Calea Victoriei.

Ca de fiecare dată, se vor organiza activități dedicate publicului: concerte stradale, spectacole de teatru și dans, ateliere pentru copii, demonstrații de pictură.

Spre exemplu, pe Calea Victoriei, revine instalația de artă interactivă „ODEON Theatre Fountain”. În fiecare zi, în intervalul 10:00-21:00, vor fi prezentate imagini din cele mai îndrăgite spectacole din repertoriul Teatrului Odeon. În schimb, în Sectorul 2, cei mici sunt așteptați la diverse reprezentații artistice/ ateliere susținute de teatrele bucureștene. Programul complet poate fi vizionat pe arcub.ro.

Totodată, în Piața Universității, bucureștenii pot vizita expoziția „World Press Photo”, cea mai importantă expoziție globală de fotojurnalism. În cadrul expoziției sunt expuse 120 de fotografii care au imortalizat evenimente importante din întreaga lume.

Pentru buna desfășurare a evenimentului, vor fi impuse restricții de trafic, astfel:

  • 25-26 mai: Calea Victoriei, segmentul de drum Bulevardul Dacia – Splaiul Independenței, fără afectarea intersecțiilor, între orele 09:00 și 23:00;
  • 25-27 mai: Sector 2 – Strada Grigore Ionescu (între Strada Maica Domnului și Strada Oteșani), începând de sâmbătă, ora 06:00, până luni, ora 02:00

Meciul de adio al Generației de Aur

Sâmbătă, 25 mai, o parte din exponenţii de top ai Generaţiei de Aur se vor reuni pe Arena Națională pentru ultima dată. Meciul de retragere va fi celebrat și printr-un monument amplasat în fața stadionului, în rondul de la Maior Coravu, dar și printr-o expoziție Art Safari.

Din această cauză, traficul din va fi restricționat gradual, începând cu ora 16.00 și până la încheierea jocului, astfel:

  • Str. Maior Coravu
  • Str. Tony Bulandra
  • Bd. Pierre de Coubertin, segmentul de drum cuprins între str. Vatra Luminoasă și intrarea în Complexul Arena Națională
  • Basarabia, sensul de mers către Complexul Arena Națională, segmentul cuprins între str. Vasile Șerbănică și Complexul Arena Națională – doar prima bandă
  • În alveola din fața intrării în curtea Complexului Arena Națională, dinspre bd. Basarabia, în data de 24.05.2024, începând cu orele 22.00

Și circulația mijloacelor de transport în comun va fi afectată, traseele a patru linii STB fiind modificate.

Marș pentru conștientizarea pericolului de traversare a căii ferate

Tot sâmbătă, dimineața, va avea loc “Marșul pentru conștientizarea pericolului creat de traversarea căii ferate”, pe Drumul Între Tarlale, pe segmentul de drum cuprins între Hala Laminor și str. Erou Grigore Iancu. Manifestarea va avea loc în prima parte a zilei, astfel:

  • între orele 10.00-11.00 – adunarea participanților pe trotuarul din fața Hala Laminor;
  • între orele 11.00-11.30 – deplasare pe banda I de circulație de pe Șos. Industriilor până în parcarea Mega Image situat pe Șos. Industriilor, nr. 28;
  • între orele 11.30-13.00 – eliberarea zonei.

„Sărbătorirea lui Buddha”

În aceeași zi, între orele 18.00-21.00, va fi organizat un marș cu tema „Sărbătorirea lui Buddha”. Adunarea va avea loc în Piața Universității, motiv pentru care vor fi impuse restricții de trafic în centrul Capitalei:

  • între orele 18.00 – 18.30, adunarea participanților în Piața Universității – pe trotuarul de pe bd. Nicolae Bălcescu, aferent parcului din fața T.N.B.
  • între orele 18.30 – 19.45, deplasare pe banda I de circulație, pe traseul bd. Nicolae Bălcescu – bd. Gheorghe Magheru – Piața Romană – Piața Victoriei (alveola media)
  • între orele 20.45 – 21.00, eliberarea zonei

Manifestarea este organizată de Asociația Buddhistă Kagyu, alături de Asociația cetățenilor nepalezi din România.

*Grafică realizată de generatorul DALL-E, un program de inteligență artificială care creează imagini din texte cu descrieri.

scris de

Andreea Tudor

Născută și crescută în București, susținătoare a presei independente. Așa am ajuns redactor la Buletin de București. Fiind eu, însămi, parte a sistemului de învățământ românesc și pasionată de domeniul social, pun sub lupă tot ceea ce se întâmplă în sfera educației. Cred cu tărie că presa „pentru cetățeni” este presa independentă. Oamenii au nevoie de o informare corectă pentru a înțelege pe deplin ce se întâmplă în jurul lor și pentru a lua acțiune împotriva nedreptăților.

pe același subiect