Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Sunday , 26 July 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainPrimărie

Sector 6 | „Parcul SRI” capătă contur. Primăria a făcut planurile publice

929
FOTO: FB/ Ciprian Ciucu

Viitorul Parc Grozăvești, amplasat pe terenul expropriat de la Serviciul Român de Informații, va avea aproximativ 3,5 hectare și ar trebui să fie gata anul viitor, la începutul verii, transmite Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6.

Referitor la stadiul proiectului, în prezent, se lucrează la studiul de fezabilitate și la proiectare. Autorizația de construire ar trebui semnată în septembrie, după care ar trebui organizată o licitație pentru desemnarea contractului de executare a lucrărilor, anunță edilul într-o postare de Facebook.

O estimare realistă este ca va fi gata la 1 iunie 2025.

Ciprian Ciucu, Primarul Sectorului 6

Istoricul zonei

Până la finalul anului trecut, doar două hectare din cele opt ale Parcului Grozăvești aparțineau domeniului public. Un teren de peste un hectar se afla în posesia SRI, însă acesta a fost transmis în administrația Primăriei Capitalei și ulterior, în cea a Sectorului 6.

De la data transmiterii domeniului, Primăria Sectorului 6 are la dispoziție 24 de luni pentru a realiza obiectivul de construire a unui parc. În caz contrar, domeniul revine în proprietatea statului român, conform referatelor proiectului. Investiția va fi realizată, în principal, din fondurile locale ale Sectorului 6.

Restul terenului este în posesia unor companii imobiliare, motiv pentru care societatea civilă din Grozăvești a tot pus presiuni pe Primăria Sectorului 6 pentru a recupera parcul.

Cinci hectare au fost retrocedate, în 2005, unor oameni în vârstă care i-au acordat primarului de la acea vreme, Cristian Poteraș – membru al Partidului Democrat Liberal, intrat la pușcărie pentru alte patru retrocedări frauduloase  – procură de reprezentare: mai apoi terenul  a ajuns la familie și apropriați ai familiei lui, potrivit unei investigații Rise Project din 2018.

O serie de Planuri Urbanistice Zonale au deschis calea către posibilitatea betonării terenului, potrivit Libertatea. Potrivit primarului Sectorului 6, Ciprian Ciucu, pentru mărirea parcului cu încă trei hectare ar trebui realizate exproprieri în valoare de „peste 40 de milioane de euro”.

CITEȘTE ȘI:

Autor

  • Andreea Tudor

    Reporter la Buletin de București de doi ani și jumătate. Susținătoare a presei independente, pasionată de subiectele de mediu.

scris de

Andreea Tudor

Reporter la Buletin de București de doi ani și jumătate. Susținătoare a presei independente, pasionată de subiectele de mediu.

pe același subiect

Ploi în București ANM meteo
ArticoleȘtiri

Ploi în București la începutul săptămânii viitoare. ANM anunță descărcări electrice și intensificări ale vântului

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a actualizat prognoza și anunță ploi în...

Alte două locomotive Alstom Traxx București
ArticoleMainTransport

Alte două locomotive Alstom Traxx au ajuns la București | Club Feroviar

Două locomotive Alstom Traxx, achiziționate de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF), au...