Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Thursday , 21 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleEvenimentMainSănătate

Directoarea ASSMB, acuzată de DNA că a luat mită. Sivache: „O să ajung un fel de Navalnîi al Bucureştiului”

423

Directorul general al Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB), Oana Sivache, a fost audiată miercuri dimineață, 27 martie, iar în urma audierilor, aceasta a fost plasată sub control judiciar, împreună cu managerul interimar al spitalului Colțea, Ioan-Bogdan Furtună, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare și dare de mită.

Managerul interimar al spitalului Colțea, Ioan-Bogdan Furtună, i-ar fi plătit chiria și utilitățile Oanei Sivache pentru un imobil din București în care aceasta ar fi locuit împreună cu familia, în schimbul primirii funcției de manager interimar. Sivache ar fi luat, în total, aproape 8.000 de euro, mai exact 39.295 de lei.

Potrivit comunicatului Direcției Naționale Anticorupție, „inculpata Sivache Gabriela-Oana ar fi făcut demersuri pentru ca inculpatul Furtună Ioan-Bogdan să fie numit manager interimar al Spitalului Clinic Colțea, începând cu data de 04.11.2022”.

Oana Sivache a declarat, la ieșirea de la audierile procurorilor, că „nu a luat niciodată șpagă” și că numirea managerului interimar s-a făcut respectând legislația și procedura.

De asemenea, aceasta consideră că „nu îi este teamă de „mafia din spitalele bucureștene” și că „o să ajungă un fel de „Navalnîi al Bucureştiului”.

„S-au făcut nişte sesizări şi este normal să se facă verificări. Niciodată nu am luat şpagă, nu am cerut, nu am dat un leu. (…) Eu am vorbit de fiecare dată cu presa, ştiţi că sunt foarte deschisă, mă bucur că există acest interes, vreau să se facă curăţenie, vreau să se facă dreptate şi aştept să vedem organele de cercetare penală ce au de spus. (…) Toate numirile de manageri de fapt au fost prelungiri. Nu s-a schimbat niciun manager, numirea este făcută de către Primăria Generală, noi am respectat legislaţia şi procedura, mai departe să stabilească organele de cercetare penală”, a declarat Oana Sivache, potrivit Digi24.

Întrebată dacă regretă faptul că ea a fost cea care a semnalat actele de corupție investigate, aceasta a răspuns:

Nu. Ar trebui să îmi fie frică, ştiu, mafia nu iartă, probabil o să ajung un fel de Navalnîi al Bucureştiului, dar asta este, mergem înainte, nu îmi este teamă. (…) Există o mafie în spitalele bucureştene. Toată lumea ştia, nu s-a întâmplat anul trecut. Toţi ştiau, dar iată că nimeni nu are curaj, şi dacă are curaj, se întâmplă să se facă alte denunţuri şi durează până când o să se stabilească dacă ele sunt justificate sau nu

Oana Sivache, citată de Digi24

Dosarul DNA

Dosarul în cadrul căreia a fost chemată Sivache la sediul DNA ar viza dare şi luare de mită, în contextul achiziţionării de servicii IT în spitalele „Colţea” şi „Sf. Luca”. Perchezițiile au fost efectuate în cursul zilei de 12 decembrie:

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupție, comise de funcționari publici, în cursul anului 2023, în contextul derulării unei proceduri de achiziție publică, care prevedea implementarea în cadrul unor spitale din București a unor servicii IT” se arată în comunicatul DNA de la vremea respectivă.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, cei doi inculpați trebuie să respecte o serie de obligații. În caz contrar, se va lua măsura arestului la domiciliu. Printre lucrurile pe care trebuie să le respecte sunt:

  • să nu depășească limita teritorială a țării decât cu încuviințarea prealabilă a organului judiciar (procuror, judecător de cameră preliminară, instanța de judecată),
  • să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar,
  • să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia au săvârșit faptele

Declarații înaintea audierii

Oana Sivache, cea care a semnalat aceste acte de corupție, a declarat la venirea la sediul DNA că „se bucură” că procurorii își fac treaba și că există și alte plângeri înregistrate de ASSMB la DNA din 2022 la care speră să ajungă procurorii:

„S-au făcut nişte percheziţii la ASSMB în decembrie. M-au sunat, au venit să vedem despre ce este vorba. (…) Eu mă bucur că au venit, în sfârşit, şi vor să facă treabă, să se facă lumină, să se facă curăţenie, există nişte plângeri depuse de ASSMB pe fapte de corupţie şi în 2022, aşteptăm ca instituţiile statului să-şi facă treaba,” potrivit Agerpres.

Întrebată dacă este sigură că a fost chemată în calitate de martor şi nu de suspect, ea a răspuns:

„Mă aştept la orice, având în vedere că anul trecut am sesizat acte de corupţie, care, după cum ştiţi, s-au soldat şi cu câteva condamnări. Mafia nu iartă, deci mă aştept la orice”, a mai declarat Sivache. 

Corupţia din ASSMB

Directoarea ASSMB, Oana Sivache, l-a înregistrat pe adjunctul său, Cristian Plută, când a recunoscut că a cerut şi primit 20.000 de euro de la George Mirel Cristescu pentru a-i facilita numirea în postul de manager al spitalului Colentina. Cristescu i-a dat banii lui Plută într-o pungă de hârtie, la un restaurant bucureştean. Plută i-ar fi dat jumătate din bani şefei sale, Oana Sivache, directorul general al ASSMB, care a participat de altfel la întâlnirea din restaurant, însă aceasta l-a denunţat la DNA şi a înmânat banii procurorilor.

În acelaşi dosar mai sunt cercetaţi omul de afaceri Dumitru Alexandru şi intermediarul mitei, Silviu Stăncilă.

Cristian Plută mai este acuzat de DNA că a cerut şi primit 60.000 euro mită de la omul de afaceri Dumitru Alexandru Paul, iar la schimb firma acestuia, SC Palex Construcţii Instalaţii SRL, a primit un contract în valoare de 115 milioane lei, ce avea ca obiect efectuarea de lucrări de reparaţii la mai multe spitale din Bucureşti.

CITEȘTE ȘI:

pe același subiect