Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local
Wednesday , 1 May 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Acasă Articole Directorul adjunct al ASSMB, reținut pentru 24 de ore
Articole

Directorul adjunct al ASSMB, reținut pentru 24 de ore

253
Foto: Arhiva

Directorul adjunct al Administrației Spitalelor si Serviciilor Medicale București, Cristian Plută a fost reținut pentru 24 de ore. El este acuzat de luare de mită si permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații nedestinate publicității, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

În acelasi dosar, a fost reținut si Cristescu George-Mirel, manager al Spitalului Clinic Colentina din București, pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită si delapidare. Pe langa ce doi, se afla si administratorul unei societăți comerciale, acuzat de instigare la dare de mită, complicitate la dare de mită si complicitate la permiterea accesului la informații nedestinate publicității, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

Potrivit DNA, în cauză a mai fost dispusă măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 18 septembrie 2023, a unui inculpat, persoană fizică, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunii de complicitate la permiterea accesului la informații nedestinate publicității, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

În ordonanțele procurorilor se arată că, pe 19 iunie 2023, inculpatul Plută Cristian, ar fi primit de inculpatul Cristescu George Mirel suma de 20.000 euro pentru sprijinul acordat acestuia din urmă să ocupe funcția de manager al Spitalului Clinic Colentina din București. A nterior, inculpatul Plută Cristian ar fi formulat către Primăria Municipiului București o propunere care a stat la baza numirii inculpatului Cristescu George Mirel în funcția respectivă. „Negocierile” purtate în contextul de mai sus au fost intermediate de către persoana fizică, reținută în prezenta cauză.

În perioada 28 august – 03 septembrie 2023, inculpatul Plută Cristian ar fi primit, prin intermediul aceleiași persoane fizice, de la omul de afaceri, cercetat în prezenta cauză, suma de 306.439 lei, care nu i s-ar fi cuvenit, ce reprezenta un procent de 5% din valoarea facturilor plătite de A.S.S.M.B. în contextul derulării unui acord cadru ce viza execuția unor lucrări de reparații, reabilități și modernizări la unitățile sanitare și imobilele aflate în administrarea Administrației Spitalelor si Serviciilor Medicale București. acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 19 septembrie 2023, cei patru inculpați reținuți urmează să fie prezentați Curții de Apel București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.