Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Friday , 22 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleSănătateȘtiri

Lecţii de prim ajutor în caz de stop cardiorespirator, la „Maratonul resuscitării”

331
Foto: Maratonul Resuscitarii

„Maratonul Resuscitării”, ediția a III-a, are loc în Capitală în acest weekend. Evenimentul urmărește educarea cetățenilor privind importanța acordării primului ajutor în caz de stop cardiorespirator.

Maratonul este organizat pe 2 martie, între orele 12:00 – 22:00, la ParkLake Shopping Center si face parte din evenimentul „Săptămâna Protecției Civile 2024”.

În cadrul evenimentului, împreună cu peste 60 de medici, paramedici, asistenți, studenți la medicină și voluntari SMURD, participanții vor exersa pe manechine, în cadrul stațiilor practice, cum trebuie acționat în cazul unui stop cardiorespirator. Maratonul va cuprinde peste 20 de stații practice cu câte doi instructori fiecare. Aceștia vor oferi cursuri succesive, a câte 30 de minute.

Potrivit statisticilor medicale, din cinci stopuri cardiorespiratorii, patru se întâmplă acasă. Dacă până la sosirea echipajelor de urgență, victima nu beneficiază de manevre de resuscitare din partea celor din jur, șansele ca aceasta să supraviețuiască scad cu 10% în fiecare minut.

„Maratonul Resuscitării” este o inițiativă a SMURD Cluj, extinsă național de Fundația pentru SMURD, iar participarea la eveniment este gratuită.

CITEȘTE ȘI:

pe același subiect