Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.

BdB e un proiect marca Funky Citizens
Susține Buletin de București Susține

Primărie, Termoficare

Fuziunea ELCEN-Termoenergetica | Primarul anunță un audit: „ELCEN a făcut un profit considerabil pe seama bugetului nostru“

Fuziunea ELCEN-Termoenergetica | Primarul anunță un audit: „ELCEN a făcut un profit considerabil pe seama bugetului nostru“
FOTO: FB / Nicusor Dan

Primarul general Nicușor Dan a anunțat că municipalitatea a dispus realizarea unui audit energetic la nivelul Termoenergetica în vederea stingerii unei datorii istorice pe care distribuitorul de agent termic din Capitala o are către producătorul ELCEN. Aceasta ar fi și principalul impediment în calea fuziunii celor două companii, potrivit unui memorandum adoptat recent de Guvern.  

Fuziunea ELCEN-Termoenergetica menită să implementeze în mod concret Sistemul de Alimentare Centralizată cu Energie Termică (SACET) ar putea fi afectată de o datorie de aproape 700 de milioane de euro a muncipalității către compania administrată de Ministerul Energiei. Deși memorandumul nu subliniază ca pași necesari stingerea acestei creanțe, aceasta este totuși menționată la capitolul probleme non-tehnice ale sistemului SACET.

„Datorii semnificative neachitate față de ELCEN (cca. 700.000.000 lei), acumulate de către distribuitorul/furnizorul rețelei Compania Municipală Termoenergetica București (cu moștenirea deosebit de dificilă lăsată de RADET București, aflată în faliment, care înregistrează o datorie față de ELCEN în valoare de 3.600.000.000 lei) la furnizorii săi, datorate neachitării sau achitării cu întârziere a compensației, așa cum este prevăzut in Contractul de delegare precum și a nefinanțării pierderilor financiare și tehnologice de pe rețea”, se arată în documentul consultat de Buletin de București.

“Avem o problemă tehnică. Exista bani pentru aceasta echilibrare. Însă, avem mai maulte insititutii care se ocupa de zona și fiecare dintre ele are propriul ei calcul cu diferențe de zeci de milioane de la una la alta. Decizia pe care am luat o a fost sa contractam prin intermediul ADI-ului(n.r. – Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Termoenergetică Bucureşti), iar ADI are bani pentru asta, o mare casă de audit care sa facă o analiză pe sistemul de termoficare, începând cu decembrie 2019 când s-a mutat de la RADET la Termoenergetica, și să închidem toate situațiile pe anul 2023. Asta realist se va întâmpla până în vara lui 2024, când vom avea toate calculele făcute. În acest interval vom continua sa plătim în avans facturile pe care Termoenergetica ni le înaintează”, a spus Nicușor Dan în cadrul conferinței de presă pe tema bugetului pe 2024.

Procedural, pentru ca fuziunea ELCEN-Termoenergetica să aibă loc, următorul pas este ca memorandumul Ministerului Energiei, controlat de președintele PNL București, Sebastian Burduja, să fie adoptat în Consiliul General al Capitalei.

Dacǎ documentul va fi adoptat în forma actuală de CGMB, ar putea însemna că municipalitatea și-ar asuma în mod direct datoria RADET care, paradoxal, este și subiectul unui litigiu în instanță între PMB și ELCEN.

„ELCEN-ul a făcut un profit considerabil în fiecare dintre iernile trecute, în special între 2021 și 2022 pe seama bugetului nostru. Și acest calcul va urma”, a punctat Nicușor Dan.

Preluarea ELCEN de către Primăria Generală a fost supusă votului consilierilor generali în sedința din 1 septembrie 2021. Tot in perioada respectivă, un audit ELCEN estima o valoare de piață a ansamblului funcțional de 1.075.719 000 lei, adică peste 218 milioane de euro.

De altfel, potrivit datelor de la Ministerul de Finanțe, în 2022, Electrocentrale București a declarat un profit de aproape 210 milioane de euro din vânzarea de agent termic și curent electric.

CITEȘTE ȘI:

Autor

  • Cătălin Doscaș

    Reporter și redactor-șef la Buletin de București. Face presă de la 15 ani, când a debutat în media locală din Tecuci, și a parcurs de-a lungul a peste două decenii toate formatele jurnalistice: presă scrisă, radio, online și televiziune. În București, s-a format în redacțiile de știri radio ca reporter de teren, redactor și prezentator (StudentFM, NaționalFM, Radio Total, Smart FM) și a coordonat editorial postul Realitatea FM, înainte de a trece în presa online, ca editor la B365.ro, pe subiecte de administrație a Capitalei.

    Din 2012 a lucrat în televiziune, mai întâi la Realitatea TV, ca reporter pe zona socială, editor de știri și reporter special în cadrul emisiunii de anchete „Reporterii Realității”, iar apoi în secția de Investigații a Digi24, unde a documentat dosare despre devalizarea patrimoniului public în campania „România furată”.

    În 2017 s-a alăturat, ca reporter special, echipei inițiale care a transformat tabloidul Libertatea în cotidian generalist și de investigație.

    Este jurnalist la Buletin de București din 2019, unde urmărește banii publici, proiectele de infrastructură și deciziile din administrația București-Ilfov.

    După ce a preluat și coordonarea Buletin de București ca redactor-șef, în iunie 2023, fără a renunța la munca de reporter, investigațiile pe care le-a semnat și editat alături de echipă au câștigat, în ani consecutivi (2024–2026), Premiile I, II și III la categoria „Presă locală” a Galei Superscrieri.

Etichete

Susține Buletin de București

Susține Buletin de București pentru investigații, reportaje și știri locale.

Susține BdB

Newsletter BdB

Bucureștiul, explicat pe înțelesul tău.

Cele mai importante știri, investigații și povești din oraș, alese de redacție și trimise direct la tine în inbox.