Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.

BdB e un proiect marca Funky Citizens
Susține Buletin de București Susține

Mediu, Primărie, Știri

Sector 2 | Parcarea ad-hoc de la fosta Piaţă Italiană va fi transformată în „pocket park“

Sector 2 | Parcarea ad-hoc de la fosta Piaţă Italiană va fi transformată în „pocket park“

Piaţeta Dr. Milan Rastislav Stefanik (fosta Piaţă Italiană) urmează să fie reabilitată și modernizată, anunță Primăria Sectorului 2. Pe lângă refacerea părții carosabile și a trotuarelor, intersecția ar urma să fie amenajată ca spațiu verde.

Fosta Piață Italiana, redenumită recent Piaţeta Dr. Milan Rastislav Stefanik se află la intersecția străzilor Italiană cu Vasile Lascăr și Constantin Nacu. Aici, primăria Sectorului 2 anunță că va amenaja un spațiu verde și va reconfigura întreaga zonă.

„Refacem atât partea carosabilă, cât și trotuarele şi amenajăm spațiul verde din acest punct intens circulat din Sectorul 2. Acum în mijlocul piaţetei Dr. Milan Rastislav Stefanik (1.456 mp) şoferii au improvizat ilegal o parcare unde maşinile sunt parcate neregulamentar. Acest spaţiu din mijlocul intersecţiei va fi transformat în spaţiu verde, dotat cu mobilier urban, spre confortul celor care îl traversează”, transmit reprezentanții Primăriei Sectorului 2.

Reprezentanții autorității locale nu au transmis însă când vor începe lucrările, cât vor costa și cine le va realiza.

Spațiile verzi de dimensiuni reduse, amenajate în zone aglomerate, poartă numele de “pocket park” în literatura de specialitate.

Autor

  • Cătălin Doscaș

    Reporter și redactor-șef la Buletin de București. Face presă de la 15 ani, când a debutat în media locală din Tecuci, și a parcurs de-a lungul a peste două decenii toate formatele jurnalistice: presă scrisă, radio, online și televiziune. În București, s-a format în redacțiile de știri radio ca reporter de teren, redactor și prezentator (StudentFM, NaționalFM, Radio Total, Smart FM) și a coordonat editorial postul Realitatea FM, înainte de a trece în presa online, ca editor la B365.ro, pe subiecte de administrație a Capitalei.

    Din 2012 a lucrat în televiziune, mai întâi la Realitatea TV, ca reporter pe zona socială, editor de știri și reporter special în cadrul emisiunii de anchete „Reporterii Realității”, iar apoi în secția de Investigații a Digi24, unde a documentat dosare despre devalizarea patrimoniului public în campania „România furată”.

    În 2017 s-a alăturat, ca reporter special, echipei inițiale care a transformat tabloidul Libertatea în cotidian generalist și de investigație.

    Este jurnalist la Buletin de București din 2019, unde urmărește banii publici, proiectele de infrastructură și deciziile din administrația București-Ilfov.

    După ce a preluat și coordonarea Buletin de București ca redactor-șef, în iunie 2023, fără a renunța la munca de reporter, investigațiile pe care le-a semnat și editat alături de echipă au câștigat, în ani consecutivi (2024–2026), Premiile I, II și III la categoria „Presă locală” a Galei Superscrieri.

Etichete

Susține Buletin de București

Susține Buletin de București pentru investigații, reportaje și știri locale.

Susține BdB

Newsletter BdB

Bucureștiul, explicat pe înțelesul tău.

Cele mai importante știri, investigații și povești din oraș, alese de redacție și trimise direct la tine în inbox.