Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Sunday , 24 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainTransport

Şefii de la Otopeni şi Băneasa spun că aeroporturile sunt pregătite pentru spaţiul Schengen

484
Foto: Arhiva

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) anunță faptul că Aeroportul Internațional Henri Coandă București și Aeroportul Internațional București Băneasa – Aurel Vlaicu sunt gata să acomodeze călătorii în spațiul Schengen. Pregătirile ar fi fost gata de la finalul anului 2022.

Pregătirile au constat în asigurarea unor fluxuri separate pentru călătorii care au o destinaţie din zona Schengen sau non-Schengen: pentru prima categorie s-a eliminat pasul în care călătorii trebuiau să treacă pe la ghișeele de control. În momentul de față, infrastructura asigură „o operare fără neconformități”:

„CNAB a luat din timp toate măsurile necesare pentru ca infrastructura să asigure o operare fără neconformități și în colaborare cu instituțiile abilitate, în special cu Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, a pregătit procedurile specifice. Fluxurile de pasageri sunt pregătite pentru operare, iar ghișeele de control destinate fluxurilor non-Schengen, atât pentru ieșirea din țară cât și pentru intrare, sunt deja amplasate pe poziții și racordate la rețeaua informatică,” se arată în comunicatul emis de reprezentanții CNAB. 

Două treimi din totalul traficului internațional sunt călătorii către sau dinspre destinații aflate în spațiul Schengen, spune aceeași sursă. 

Pregătirile ar fi fost gata de la sfârșitul anului 2022, când urma să se discute în cadrul Consiliului  Justiție și Afaceri Interne (JAI), entitate care operează la nivelul întregii Uniuni Europene, aderarea României la spațiul Schengen, însă decizia a fost una negativă la momentul respectiv.

Mai mult decât atât, infrastructura terminalelor au fost proiectate încă din 2011-2012 cu utilizare în sistem Schengen / non-Schengen în minte. 

La finalul anului trecut, 2023, JAI a decis să primească România și Bulgaria. Prima etapă, eliminarea controalelor la frontierele aeriene și maritime, până cel târziu în martie 2024. Nu există o dată de referință pentru următoarele etape.

Cozile la aeroport și porțile de control automat al pașapoartelor

Chiar dacă două treimi din totalul zborurilor vor fi în interiorul spațiului Schengen, în cazul celorlalte călătorii, românii tot vor trebui să treacă prin punctele de control.

În 2021, la începutul lunii martie, ministrului Transporturilor, Cătălin Drulă şi ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode au inaugurat primul „Sistem automat de verificare a documentelor de călătorie în aeroporturi”, din țară, la Otopeni.

La mijlocul anului trecut, în iulie 2023, cele șase porți de control automat al pașapoartelor funcționau cu sincope: pe 13 iulie, cele șase porți au trebuit să fie înlocuite de polițiști de frontieră, la primele ore ale dimineții, când traficul de pasageri atinge valori maxime. Pe lângă problemele cu alimentarea cu energie electrică, sau amplasarea neinspirată, dezvoltarea sistemului pare să fie “în aer”.

Citește și:

pe același subiect

Daniel Băluţă la ceremonia de învestire. FOTO: Mălina Norocea, INQUAM
ArticoleFeaturedPoliticPrimărie

Referendum Bucureşti | Ce cred primarii de sector despre iniţiativa lui Nicuşor Dan (III)

Daniel Băluţă este al treilea primar care răspunde iniţiativei Buletin de Bucureşti...

Vot cu urna mobilă, în mai multe spitale bucureștene. FOTO: Facebook
ArticoleȘtiri

Vot cu urna mobilă, în mai multe spitale bucureștene

În mai multe spitale bucureștene se va vota, cu urna mobilă, duminică,...