Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Thursday , 21 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainSănătate

DNA calcă iar ASSMB-ul: Percheziţii la instituţia care coordonează spitalele bucureştene şi la Colţea şi Sf. Luca (surse)

518
FOTO: spitalulsfluca.ro

Procurorii anticorupţie fac percheziţii la Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, dar şi la spitalele Colţea şi Sf. Luca, spun surse judiciare. Totul se întâmplă în cadrul unui dosar de dare şi luare de mită, în contextul achiziţionării de servicii IT în aceste spitale.

Comunicatul DNA:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupție, comise de funcționari publici, în cursul anului 2023, în contextul derulării unei proceduri de achiziție publică, care prevedea implementarea în cadrul unor spitale din București a unor servicii IT.

În cursul zilei de 12 decembrie 2023, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, se efectuează percheziții domiciliare la sediile a 3 instituții publice din București.

În cauză procurorii beneficiază de sprijin din partea IGPR – Direcția de Operațiuni Speciale și din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

Corupţia din ASSMB

Aceste percheziţii din noul dosar vin după ce un alt caz de corupţie a cutremurat instituţia bucureşteană.

Directoarea ASSSMB, Oana Sivache, l-a înregistrat atunci pe adjunctul său, Cristian Plută, când a recunoscut că a cerut şi primit 20.000 de euro de la George Mirel Cristescu pentru a-i facilita numirea în postul de manager al spitalului Colentina. Cristescu i-a dat banii lui Plută într-o pungă de hârtie, la un restaurant bucureştean. Plută i-ar fi dat jumătate din bani şefei sale, Oana Sivache, directorul general al ASSMB, care a participat de altfel la întâlnirea din restaurant, însă aceasta l-a denunţat la DNA şi a înmânat banii procurorilor.

În acelaşi dosar mai sunt cercetaţi omul de afaceri Dumitru Alexandru şi intermediarul mitei, Silviu Stăncilă.

Cristian Plută mai este acuzat de DNA că a cerut şi primit 60.000 euro mită de la omul de afaceri Dumitru Alexandru Paul, iar la schimb firma acestuia, SC Palex Construcţii Instalaţii SRL, a primit un contract în valoare de 115 milioane lei, ce avea ca obiect efectuarea de lucrări de reparaţii la mai multe spitale din Bucureşti.

CITEŞTE ŞI:

scris de

Ionuț Lepa

Editor BdB. Paisprezece ani de experienţă în lumea televiziunii - ca reporter, redactor, editor şi producător executiv. Bucureştiul şi zona metropolitană înseamnă câteva milioane de oameni care au nevoie de informaţie corectă, pentru activităţile de zi cu zi, dar şi pentru a şti să voteze corect. Cu acest crez m-am alăturat echipei Buletin de Bucureşti şi am făcut un "leap of faith" în lumea online-ului. Dincolo de platforma de comunicare, cred în presa fără imixtiuni de orice natură în politica editorială.

pe același subiect