Primarul general Nicuşor Dan a spus seara trecută, la TVR, că începând cu martie 2024 se va circula pe podul Grant. Lucrările de consolidare la picioarele podului vor continua, însă. Edilul spune că muncitorii sunt în grafic şi avansează acelaşi termen pe care l-a anunţat încă de la începerea lucrărilor.
Suntem în graficul pe care ni l-am asumat. Am spus că în martie o să dăm drumul la circulaţia pe pod şi o să rămână lucrări de consolidare la picioarele podului, care nu afectează circulaţia. Suntem în acest grafic. S-a decopertat tot, s-a dus la nivel betonul care trebuie să fie sub hidroizolaţie. S-a pus hidroizolaţia sub linia de tramvai şi se lucrează la cuva liniei de tramvai şi la părţile exterioare, care sunt mai simple. Deci, pe lucrările la podul Grant suntem în graficul pe care l-am asumat.
Nicuşor dan, tVR
Primarul general a estimat că lucrările vor fi afectate „într-o mică măsură” de evoluţia vremii. Muncitorii nu pot face anumite lucrări la temperaturi de 0 grade sau cu minus şi nici atunci când plouă sau ninge. Totuşi, acesta crede că termenul va fi respectat chiar şi în ciuda acestor perioade „moarte”.
Saga lucrărilor la Podul Grant
Lucrările de consolidare și reparații la Pasajul Grant au fost reluate în luna august de Primăria Capitalei iar șantierul presupune punerea în siguranță inclusiv a bretelelor de acces.
Contractul pentru finalizarea lucrărilor care au început în 2019 a fost semnat în martie 2023 cu compania BogArt, singurul constructor care a depus ofertă pentru finalizarea investiției care ar trebui să dureze 24 de luni. Investiția se ridică la 65 milioane lei.
Podul Grant a fost inaugurat în 1909 iar de-a lungul timpului a fost modernizat pentru a prelua valorile de trafic în creștere. Ultima “extindere” a început anul 1979, iar noul pod Grant a fost dat în folosinţă în anul 1982.
CITEŞTE ŞI: