Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.

BdB e un proiect marca Funky Citizens
Susține Buletin de București Susține

Sănătate, Știri

Sector 3 I Servicii gratuite de kinetoterapie pentru persoanele cu dizabilități

Sector 3 I Servicii gratuite de kinetoterapie pentru persoanele cu dizabilități
Foto: Primaria Sectorului 3

Primăria Sectorului 3 anunță că Centrul de Recuperare Neuromotorie de Tip Ambulatoriu pentru persoane Adulte cu Dizabilități „Căuzași” oferă servicii gratuite de kinetoterapie. Serviciile sunt pentru persoanele adulte din sector.

Beneficiarii trebuie sa fie persoane adulte, cu certificat de încadrare în grad de handicap, cu domiciliul în Sectorul 3 și au nevoie de următoarele acte:

  • copie după certificatul de încadrare în gradul de handicap;
  • copie de pe cartea de identitate;
  • acte medicale;
  • talon de pensie.

Beneficiile programelor sunt multiple, precizează specialiștii centrului: relaxarea, corectarea posturii sau aliniamentului corporal, creșterea mobilității articulare, creșterea forței și rezistenței musculare, îmbunătățirea coordonării, creșterea capacității de efort și reeducarea sensibilității.

Informații suplimentare pot fi obținute direct la numărul de telefon 0729.330.351 sau la sediul centrului „Căuzași” din str. Codrii Neamțului nr. 4.

Autor

  • Diana Matei

    Redactor Buletin de București și prezentator de știri radio. A intrat în presa vorbită în anul 2000. A trecut pe la microfonul știrilor Antena Bucureștilor, Național FM, Smart FM și Realitatea FM. Tot la microfon a stat și în culisele montajului de la știrile Digi24. De nouă ani scrie și prezintă știri la București FM. Acum trei ani a venit în presa scrisă, în redacția BdB. Născută la Brăila, consideră că Bucureștiul este casa ei și o casă trebuie îngrijită și aparată.

Etichete

Susține Buletin de București

Susține Buletin de București pentru investigații, reportaje și știri locale.

Susține BdB

Newsletter BdB

Bucureștiul, explicat pe înțelesul tău.

Cele mai importante știri, investigații și povești din oraș, alese de redacție și trimise direct la tine în inbox.