Doi soţi (bărbat 45 de ani, femeie 36) au fost reţinuţi într-un dosar de tăinuire. Sunt acuzaţi că ascundeau haine scumpe, încălţăminte şi bijuterii, furate din Italia. Încercau să le vândă pe Internet. Conform surselor Buletin de Bucureşti, plângerea în acest dosar a fost făcută de un reprezentant legal al Gucci.
Poliţiştii au făcut percheziţii la două adrese din Bucureşti în acest dosar, unde au găsit 2000 de produse ale unor brand-uri de lux presupus furate (cu o valoare estimată de 400.000 euro), dar şi un autoturism de lux, telefoane mobile şi medii de stocare cu informaţii utile pentru anchetă. Totodată, anchetatorii au ridicat, pentru anchetă, şi suma de 9000 de euro de la adresele celor doi.
Furturile ar fi fost comise între octombrie 2021 şi martie 2023, iar o parte din produsele de lux ar fi ajuns pe teritoriul ţării noastre. Produsele ar fi trebuit să fie vândute pe site-uri de profil, de cei doi soţi care erau cunoscuţi de poliţişti ca având un trecut infracţional.
Probatoriul administrat a relevat faptul că, începând cu anul 2021, cei doi și-ar fi creat mai multe profiluri cu date de identificare fictive, prin intermediul acestora având expuse, spre vânzare, și totodată, înregistrate în istoric, tranzacții cu produse despre care există bănuiala rezonabilă că fac parte dintre cele reclamate ca fiind sustrase, de pe teritoriul Italiei, arată comunicatul Poliţiei.
Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București.