Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Thursday , 21 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleCulturăMainReportaj

REPORTAJ | „Simulatorul de căderi nervoase“, la expoziţia care se joacă cu mintea ta. Bogdanator: „Mesajul este că nu e niciun mesaj”

819
FOTO: Ionuț Lepa

Întuneric în parcul Carol. Întuneric şi pustietate. Deşi nici şapte nu era, partea de parc dinspre Zodiac arăta ca-n miez de noapte. Negura era spartă de câte un felinar şi de o lumină care pâlpâia dinspre Muzeul Tehnic Dimitrie Leonida. În faţă, câţiva oameni cu aer artsy stăteau la ţigară. În surdină, fără să facă notă discordantă cu peisajul vesperal al parcului. Am intrat.

Vernisajul expoziţiei kinema ikon: Marea Evadare / kimæra & alte creaturi începuse încă de la şase. Oamenii se perindau ici-colo, în camera care adăposteşte cele nouă instalaţii de artă contemporană. Nu ei mi-au atras atenţia prima oară, nici măcar ciudatele exponate – ci mai degrabă camera-hală cu aer industrial în care se-ntâmpla totul. Încăperea şi exponatele dădeau împreună un vibe de film SF de anii ’60. Iar tipul cu haină argintiu-sclipitoare nu făcea decât să accentueze acest sentiment.

Pe scurt, explică curatorii expoziţiei, lucrurile stau cam aşa: vorbim de artă şi tehnică împletite într-o reţea – pentru că da, toate exponatele sunt legate între ele. Cei nouă “sateliţi” ai expoziţiei sunt ca nişte electroni care gravitează în jurul unui computer-nucleu, care le controlează şi care poate fi accesat de fiecare vizitator. “Practic, poţi să-l priveşti ca pe un organism. Sunt mai multe celule care îşi trimit semnale, ba de proximitate, ba la unitatea centrală, la creier“, povesteşte Bogdanator (Bogdan Dinu), unul dintre artişti.

Totodată, oamenii pot interacţiona cu fiecare exponat în parte, iar instalaţiile interacţionează şi între ele. Fiecare are o poveste, un mesaj şi un rol bine definit. Însă totul este lăsat intenţionat sub un văl de mister, pentru ca imaginaţia vizitatorilor să se aprindă. Ca un pom de Crăciun sau… ca luminiţele instalaţiilor parte din chimaera.

Nu vrem să implementăm niciun mesaj sau o temă de gândire pentru vizitatorii care vin aici. Poate, luând contact cu ceea ce vezi aici, faci nişte legături noi între concepţiile pe care le ai tu deja. Nu vrem să băgăm mesaje cu pumnul în gură. Mesajul este că nu e un mesaj. Cu cât vine lume mai random, nu un public specializat, care are un know-how în spate despre ce înseamnă artă, eu zic că e cu atât mai bine.

bogdanator

Totuşi, dăm la o parte cortina artiştilor misterioşi pentru a creiona portretul himerei. Nu are trei capete, precum cea mitologică, ci nouă, care mai de care mai ciudat. De exemplu, blănosul ghilotinat.

Ăla e un simulator de căderi nervoase. Mi s-a părut haios să ies cu o dihanie roz, cu un televizor înăuntru, mă amuz de ideea asta de robot cu blană. Pot să mă gândesc la mine ca fiind un robot. Şi noi, cu tot intelectul, avem nişte rutine prestabilite, pe care, în funcţie de contextul în care ne aflăm, de mediu, le alegem“, povesteşte Bogdanator în timp ce trage tacticos din ţigară.

Unele instalaţii au camere video, altele senzori de mişcare ori microfoane. Mai este şi instalaţia cu becuri supradimensionate al căror conţinut se mişcă atunci când îţi pui un pulsoximetru pe deget. Două cranii parcă furate din sabatul unor vrăjitoare machiavelice “vorbesc” între ele în codul Morse, când li se luminează ochii.

Un ochi precum al ciclopului Polifem este şi el parte din spectacol. O cameră inserată în el îţi preia mişcările şi le distorsionează pe un ecran de dedesubt. Interesantă este şi o vitrină, casă cândva pentru câteva lăcuste. Le “simţea” salturile şi afişa, în funcţie de ele, anumite cuvinte pe un display. Acum, vitrina poartă un mesaj ca un epitaf pentru foştii locatari. Şi, în schimb, arată cuvinte generate de zgomotele din exterior.

Mai este şi camera care converteşte imaginea în cod ASCII, deliciu pentru informaticieni. “ASCII este codul universal care face legătura în aşa fel încât toate sistemele de operare să poată comunica între ele“, explică gH. (Gheorghe Iosif), artist şi curator. Iar cine vrea senzaţii tari poate să îşi pună o cască VR şi să intre într-un univers postapocaliptic, în care vieţuiesc tot felul de creaturi apărute după extincţia oamenilor.

Cei mai mulţi dintre vizitatori au rămas cu gura căscată şi cu iţele minţii încurcate după ce au văzut ciudatele instalaţii. Pesemne că le-au dat motiv de gândire, aşa că scopul artiştilor care nu au ţintit un mesaj concret, dar au vrut să îi provoace pe musafiri, a fost atins. “Incitant, într-o seară de vineri. Chiar sunt spectaculoase, te surprind! Cel puţin cel cu ritmul cardiac şi cu pulsul. Interesant, trebuie să mai trec o dată, să mi le aşez, aşa, în minte! Mesajul este că tehnica face parte din viaţa noastră şi, fără tehnică, suntem anulaţi!“, spune o doamnă încântată de ciudăţeniile interactive.

Organele umane, în stil avangardist. Nu cu inima-n piept, ci pe podea.

Himera nu a venit singură

Pe lângă cele nouă instalaţii interconectate, artiştii au mai expus câteva. Cea mai interesantă poveste o are cel care arată cel mai banal – ca un fişet metalic ori un panou electric vechi.

Este, de fapt, seif pentru o capsulă a timpului. În ultimii ani, cei care au trecut pragul expoziţiilor kinema ikon au fost îndemnaţi să dea diverse obiecte care au fost stocate în acest dulap bizar. Ele vor fi scoase abia în 2070, de cineva care va cumpăra NFT-ul-cheie.

Vata pe băţ cu sârmă ghimpată are şi ea povestea ei. La fel şi televizorul cu tub catodic cu tot felul de frânturi animate şi “purici”. Dar pe astea vă las să le descoperiţi când veţi călca pragul expoziţiei gratuite de la muzeu.

Că tot veni vorba de muzeu: poate că merită o vizită. Cine ştie ce exponate mai descoperiţi, pe lângă Cadillac-ul interbelic din poza de mai jos…

scris de

Ionuț Lepa

Editor BdB. Paisprezece ani de experienţă în lumea televiziunii - ca reporter, redactor, editor şi producător executiv. Bucureştiul şi zona metropolitană înseamnă câteva milioane de oameni care au nevoie de informaţie corectă, pentru activităţile de zi cu zi, dar şi pentru a şti să voteze corect. Cu acest crez m-am alăturat echipei Buletin de Bucureşti şi am făcut un "leap of faith" în lumea online-ului. Dincolo de platforma de comunicare, cred în presa fără imixtiuni de orice natură în politica editorială.

pe același subiect